Extrase din rubrica haute gossip couture cu Raluca Rebedea Zenga

Traiesc intr-o splendida zona pe malul marii, unde lumea, in orice clipa libera, se bucura de mare si de soarele generos al Siciliei. Aici, ca si vestitele Beach Babes din California, fetele umbla cu radioasa naturalete in costume de baie, in delicate, vaporoase rochii de plaja si flip-flops, fabulos bronzate, cu acel luciu aramiu intens al pielii mediteraneene.

Exista un adevarat cult al bronzului, soarele e un zeu pe al carui altar trupurile se intind sa-i primeasca mangaierea intr-o baie de raze; chipurile capata un farmec exotic, membrele par mai lungi si mai tonice, trupuri zvelte sau voluptoase prind o nuanta calda, ademenitoare, ca de caramel. In putinele luni “reci” ale anului exista saloane de bronz artificial care sa prelungeasca “mirajul” pielii ambrate pana la urmatoarea intalnire cu soarele.

Insa am locuit si intr-o tara in care soarele, desi straluceste atotputernic intregul an, nu este nici pe departe atat de “venerat”, ci impotriva lui se iau masuri de protectie, chipurile si bratele se ascund tematoare sub văluri de material, sub straturi albicioase de crema-scut. Tari in care expunerea la soare induce o pigmentare nedorita, o sursa de complex estetic.

Tari precum Egipt, Maroc, Tunisia, Siria, statele din Golf, tari asiatice precum Malaezia, Filipine, Taiwan, Hong Kong, Thailanda si in special India, constituie cea mai importanta piata de desfacere pentru controversate cosmetice de albire a pielii.

Daca in paginile glossy occidentale idealul de frumusete ne este prezentat sub forma unor amazoane bronzate precum braziliana Gisele, cu ten de miere si decolteu auriu, ca abia scuturata de nisipul fin al plajelor din Ipanema, si nici o sedinta foto respectabila nu se face fara a unge modelele cu un strop de “tanning lotion”…in tarile arabe si asiatice cea mai de pret marca a farmecului feminin este TENUL ALB CA SPUMA LAPTELUI.

In timp ce o prietena de-a mea cumpara din parfumerie (in vederea sfarsitului de saptamana la mare!) un miraculos ulei de cocos caraibic, factor de protectie 0, pentru accelerarea bronzului, mi-am adus aminte de randuri si randuri de produse “skin-whitening” pe rafturile sectiei de cosmetice intr-un supermarket arab. “Fair and Lovely”, “White Radiance”, “White Promise” si cate si mai cate branduri, numite de unii “rasism sub forma de lotiune”, promovand mesajul “piele mai alba= mai mult succes”, fie ca e vorba de o slujba mai buna sau…de mai multe propuneri de casatorie!

E oare corect din punct de vedere moral ca in tari in care majoritatea persoanelor au piele inchisa la culoare sau maslinie sa se publicizeze beneficiile “pielii albe”, sa se exarcerbeze prin advertising masiv, mai ales catre populatia tinara influentabila, ca reprezinta “cheia unei vieti mai bune”?! (in telenovele de productie asiatica barbatul alege fata “cea mai alba”, iar in vederea casatoriei femeile petrec saptamani intregi inchise in casa, ferindu-se din calea soarelui, pentru ca in clipa mult asteptata a nuntii sa fie cat mai aproape de albul marmorean “perfect”!)

Reclamele exploateaza cam acelasi filon “creativ”- femeie cu piele bruna e nefericita, dar descopera cosmeticele care propun o piele mai alba, mai neteda, mai luminoasa si…hocus-pocus, viata sa e sociala si profesionala e revigorata! Unii cercetatori gasesc aici ramasite ancestrale in constiinta populara, in care educatia superioara si averea erau sinonime cu “pielea alba” a colonizatorilor, a cuceritorilor Moguli din Asia Centrala; in contrast cu pielea inchisa, arsa de soare, a claselor inferioare care trudeau pe campuri.

Din pacate femeile atrase de iluzia unui ten mai alb nu folosesc doar creme supuse cat de cat unui control dermatologic, ale marilor companii cosmetice, ci din disperare apeleaza la tot felul de “bleaching potions”, care suna la fel de infiorator precum o baie in inalbitor, cumparate “pe sub mana”, pline de ingrediente periculoase care le lasa cu arsuri si cicatrici pe viata!

Aceste creme contrafacute contin corticosteroizi, hidrochinona, saruri de mercur si peroxizi de hidrogen, magneziu sau zinc, toti compusi chimici cu efecte negative, iritatii, alergii, fotosensibilitate si chiar cancer de piele! In consecinta, chipuri odinioara surazatoare distruse…in speranta tragica de a scapa de stigmatul pielii inchise la culoare!

Cat de important este sa ne simtim cu totii bine in PROPRIA PIELE, indiferent de ce culoare este, fara complexe, fara dorinta de a ne altera aspectul fizic pentru a ne “potrivi” mai bine in societate!

Bietul individ homeless care desi afara e cald-cuptor e invelit in straturi ca un bulb de ceapa, cu toate posesiunile in carca, de la un pardesiu ponosit pana la sosete de lana mitraliate de gauri, si impinge un vechi cos de supermarket cu o bucata de carton pe care scrie “Will work for food!” (sunt dispus sa muncesc pentru mancare!).

Nu este cazul unei felii sanatoase din populatia feminina care “incoltita” de un sondaj ajunge sa marturiseasca vinovat ca mai degraba “face foametea” decat sa nu-si poata permite haine frumoase cu care sa iasa in oras: deci un manifest, voluntar “Will work for fashion!”. Mai curand o saptamana de supa la plic, iaurt si sardine la conserva, pentru a fi mai aproape de Sfantul Graal al unei delicioase combinatii de geanta si pantofi din noul sezon, oh si the real deal sa fie, original si de calitate, nimeni nu mai vrea made in Chinatown pe eticheta din interior! (ok girlfriend, am inteles, scrie Gucci!)

Ce ziceti, prioritatile noastre feminine sunt oarecum date peste cap? Ok, trebuie sa fii la dieta ca sa te poti introduce gratios (si fara a te lubrifia ca o foca cu babyoil!) intr-o pereche de jeans Rich&Skinny; dar frivole noi, dame obsedate de imagine, ne-am flagela stomacul si ca sa ne putem cumpara tinute noi si accesorii afurisit de atragatoare dupa bunul plac!

Hmm si aici o halca suculenta de vina (ce o fi cu mine azi? felie, halca, portie…cred ca mi-e foame!) apartine, da doamnelor, COMPETITIEI FEMININE. In ziua de azi ajungi sa cheltuiesti o movilita de bani doar pentru a fi acceptat in societate, “prezentabil”, si pentru asta trebuie sa investesti in severe comandamente: opreste timpul in loc! ingheata ridurile, redescopera-ti muschii abdominali ascunsi in molcoma letargie sub un strat pufos, caldut, de babyfat: adica supune-ti tenul si trupul la tratamente scumpe, indiferent ca implica bai in lapte crud de yak tibetan sau impachetari cu fetusii unor specii marine pe cale de disparitie. Ssst, va fi secretul nostru.

Oh, si sa nu lasam nimic pe dinafara- umfla-ti “las melonitas” cand au pierdut in lupta cu forta gravitationala, rotunjeste-ti buzele cu ceva colagen ca si cum ai pronunta in permanenta cuvantul “Pruuuna!” (serios, incercati asta cu o oglinjoara in fata!), bronzeaza-ti membrele daca au o consistenta pastoasa de mozzarella, si desigur intoxica-te voluptuos cu mirosul de nou, nepurtat-inca, al unei garderobe consistente sezon de la sezon!

Mda, sacrificii. Aici macar e vorba de femei care isi economisesc proprii banisori pentru a-si permite luxul unor mici capricii de shopping. Nici nu deschidem capitolul in care femeiusti cu FrostedFlakes in loc de creier depun languros favoruri sexuale la picioarele unui sponsor de garderoba! Oh, si uite cum s-a dus micul meu dejun pe apa sambetei, Michael Phelps! Omul-delfin e noua imagine a fulgilor zaharisiti de porumb, spre revolta nutritionistilor!…

Ce coincidente socante ca sufletul-pereche-de-o-vara al unor faimoase lipitori mondene e incarnat in categoria baietilor generosi cu cadourile! Dulce billionaire love! In ciuda tuturor straduintelor, nu poti comanda inimii!

Ce ati urmarit cu sufletul la gura in aceste zile, Jocurile Olimpice sau conflictul din Georgia?

Mai ales pentru ca nu ma aflu in tara, e minunat ca din cand in cand (Doamne-ajuta cat mai des!) sa aud la televizor imnul Romaniei la Beijing, sa vad chipurile emotionate ale olimpicilor nostri triumfatori, strangand la piept medalii care rasfrang raze de aur…Ca azi dimineata, cand sotul meu m-a chemat la timp sa vad ceremonia de premiere a echipei noastre de canotaj feminin, medalia de aur! Golden Girls!

Ramanem in sfera curajului si a eroismului la feminin- desi intr-un context mult mai dramatic. Exceptionala stapanire de sine si profesionalismul jurnalistei georgiene Tamara Urushadze, asupra careia se trage in timp ce ea transmite in direct din orasul ocupat Gori.

Din fericire rana este superficiala, insa este admirabil cum in ciuda socului si a pericolului iminent (cine stie unde poate lovi urmatoarea rafala de gloante??), pastrandu-si sangele rece, jurnalista la doar cateva clipe mai tarziu isi continua reportajul: o auzi reluandu-si transmisia chiar inainte ca echipajul bulversat sa revina cu camera de filmare asupra ei!

Cati dintre noi confruntati cu un astfel de atac nu am fi dat bir cu fugitii, sau ne-am fi simtit brusc pieriti, cu puterile lichefiate de panica?! Jurnalism investigativ de cea mai inalta tinuta!

E trist ca astfel de lucruri nu se intampla in universuri paralele, ci in aceeasi dimensiune in care in presa putem citi cu precadere despre femeiusti de circuit monden care isi disputa miliardari la St. Tropez sau se ung languros cu ulei bronzant pe marginea piscinei, decat despre femei care fac istorie, femei sacrificate, femei care se afla in zone de razboi expuse brutalitatii! Ce senzatie amara coexistenta acestor situatii…cu domnisoare care se preocupa ce tinuta se poarte la petrecerea de diseara sa-i scoata ochii rivalei…si femei napastuite de soarta care sunt silite sa-si paraseasca locuintele cu straiele de-o zi, lasand in urma agoniseala de-o viata, pentru a se refugia din calea cruzimii…

Atitudinea darza a jurnalistei mi-a adus aminte de ceva ce vroiam sa va impartasesc de multa vreme, de scriitoarea care pentru mine reprezinta o personalitate inspirationala, un model de talent, perseverenta si limpede analiza jurnalistica- a celor mai “fierbinti” puncte strategice in context politic mondial, scrisa insa din cea mai umana perspectiva.

Nu am avut pana acum un idol. Nu m-a interesat niciodata sa devin model, showgirl, super sexy si seducatoare; cea mai arzatoare dorinta a mea va fi intotdeauna sa reusesc sa scriu o carte care ajunsa la ultima pagina sa-ti lase regretul ca se sfarseste, ca nu poti urmari in profunzime, mai departe, ceea ce pana atunci ai parcurs cu infrigurare. Precum cartile jurnalistei norvegiene Asne Seierstad.

“With Their Backs to the World” (Kosovo, 2000; actualizata apoi in 2004), “The Bookseller of Kabul” (2003, bestseller), “One Hundred and One Days: A Baghdad Journal” (2005) si cartea care m-a impresionat cel mai mult, “The Angel of Grozny: Inside Chechnya” (2007).

Cu o specializare in rusa, spaniola si filosofie la universitatea din Oslo, Asne Seierstad isi incepe cariera de jurnalist la Moscova, studiindu-i pe Dostoievski, Puskin si Lermontov, cautand sa inteleaga “spiritul rusesc”; dar odata ce asista la eruptia conflictului din Cecenia in 1994, la doar 24 de ani, intreprinde prima sa expeditie jurnalistica in teribila inclestare din Caucazul de Nord. E o incredibila forta si determinare ce o fac sa devina corespondent de razboi, intr-o zona a carei istorie cumplita o va bantui mereu cu sinistra amintire!

Asista la luptele de gherila, la crime oribile si masacre care ineaca intr-un val de sange atat luptatori cat si civili nevinovati; consemneaza disperarea mamelor si vaduvelor, a copiilor ramasi orfani in dezolarea strazilor bombardate; si scapa ca prin minune de a fi violata de un militar rus. Reuseste in ciuda lipsei de experienta sa intervieveze liderii ceceni ai miscarii separatiste, morti acum, precum Samil Basaev sau Dzochar Dudaev. Dar vocea autorului, plina de empatie, nu critica niciodata, nu acuza, “nu numar victime-precum spune Asne insasi- ci doar le spun povestea”.

Pe langa povesti ale victimelor de ambele parti, cartea contine si o impresionanta marturie a deportarii in masa la care a fost supus poporul cecen de catre Stalin in februarie 1944: in vagoane de marfa si in plina iarna, aproape intreaga populatie a fost trimisa intr-un voiaj al mortii in Kazakhstan si Kirgizstan, o treime murind inghetata, prin tifos sau infometare.

Asne Seierstad se intoarce in Cecenia in 2006, simtindu-se “vinovata de a fi abandonat poporul cecen pentru mai bine de 10 ani”- iar “Ingerul din Groznai” este Hadijat, o femeie cu inima de aur care si-a transformat propria casa intr-un orfelinat, unde adaposteste copii ramasi pe strazi in urma razboiului, schiloditi de mine, afectati de traume si salbaticiti de cruzimea mediului, supusi la atatea abuzuri incat multi i-ar considera irecuperabili.

V-as povesti mai multe dar prefer sa va recomand calduros sa cititi cartea, mie mi-a trezit simtaminte foarte puternice, de la duiosie si compasiune pana la furia nedreptatii…Realitate sumbra, cruda, dar si umanitate si salvare…lumini plapande intr-un ocean de intuneric. 

Si ce experienta a fost Malta, al carui fort in culori de ambra si fagure de miere l-am zarit intai la orizont, desprins din albastrul continuu al Mediteranei, de pe puntea catamaranului rapid- ce leaga portul Pozzallo din Sicilia cu fermecatoarea capitala La Valletta.

In coridorul cel mai stramt dintre Europa si Africa, locuite din timpuri stravechi de populatii misterioase cu un cult divinatoriu unic, insulele malteze au fost leagan pentru o succesiune de civilizatii- fenicieni, cartaginezi, romani, arabi, bizantini pana la Ordinul Cavalerilor Sfantului Ioan, francezi si englezi, fiecare lasandu-si propria amprenta in istorie!

Am ascultat cu luare-aminte limba locala si am putut recunoaste (ehei, sindrom de facultate de Limbi Straine!), pe fondul placut mie al limbilor semitice, un amestec de cuvinte arabe, italiene (in special din dialectul sicilian pe care am inceput sa il deprind!), engleze si normande…Poza urmatoare incearca sa ilustreze cumva particularitatea acestei limbi:

La o ora la care de obicei se sta intre racoarea zidurilor cetatii, retras la umbra si dormitand cu delicatele perdele albe din dantela de Gozo trase sa scapi de insistenta febrila a arsitei, eu umblam prin pietele orasului, pe caldaramul incins, de la un obiectiv la altul. Homo Turisticus agitandu-se ca o vietate fara aparare, asupra careia un copil sadic proiecteaza printr-o lupa uriasa toata forta razelor solare, pana la combustie!

Trecand prin piatete intesate de turisti la bistro-uri si de mirosul dilatat de caldura al mancarurilor, caracatita prajita in ulei de masline cu usturoi si tocanita de iepure (specialitati locale!), ma refugiez din cand in cand in cochete magazine, si nu pentru shopping, care este ultimul meu interes in aceasta expeditie…ci pentru oaza de aer conditionat, care ma readuce temporar la viata. Frunzaresc distrata printre umerase si obiecte pret de cateva clipe, inhalez racoarea frigorifica, pentru ca apoi sa imi reiau naucitorul drum catre palatul Auberge de Castille, piata Independentei sau Grand Master’s Palace si The Armoury care domina Palace Square (Misrah Il Palazz)…

Insa nimic nu se compara cu mareata catedrala San Giovanni a la Valletta (St.John’s Co-Cathedral, sau pentru noi Sfantul Ioan), giuvaer baroc inaltat de Ordinul Cavalerilor pentru sfantul protector, simbol al rezistentei catolice impotriva atacurilor turcilor otomani (Marele Asediu din 1565). Splendoare care iti taie rasuflarea, cu minutioasa ornamentatie baroca, tapiserii flamande, ghirlande sculptate in aur si argint, heruvimi purtand faclii…iar in altarul oratoriului, comoara nepretuita semnata Caravaggio, maestrul tehnicii chiaroscuro: una dintre cele mai importante opere ale sale, “Decapitarea Sfantului Ioan Botezatorul”(1608):

Parcurg Strait Street, aleea in care in vremuri medievale cavalerii se provocau la sangeroase dueluri; Merchants si Old Treasury Street, unde oprim pentru suveniruri intr-un antiques shop; pe langa adorabile miniaturi de cavaleri si de luzzu, vechile barci de pescari din lemn viu colorat decorate cu ochiul lui Ossiris, simpaticul negustor incearca sa ne vanda si o autentica masca de gaz sovietica din al doilea razboi mondial! No, thanks.

In imagine, barca luzzu de la Marsaxlokk:

Parasita de puteri si hipnotizata de falcile a turisti si localnici deopotriva ce mesteca cu satisfactie la ora pranzului bunatati traditionale, se cere un popas de masa. Curry maltez cu creveti si ananas, lampuki (placinta sarata de peste dorada si legume), faimosul Braggioli (rulouri cu carne si mirodenii), pastizzi (foietaj de patiserie cu branza), aljotta (supa de peste cu rosii si condimente) iar ca desert Helwa tat-Tork (halva cu susan!) si Qubbajt-Nougat (alvita din pasta de migdale)…noroc ca e ziua lunga si am unde consuma balastul de calorii!

Mai avem timp pentru Manderaggio District, cu biserica carmelita, Teatrul Manoel, Auberge D’Angleterre si mai ales catedrala anglicana St. Paul:

Ok, ultima ipostaza este cea de aparenta relaxare la Upper Baracca Gardens si panorama sa generoasa asupra orasului-fortareata, insufletita de briza marii cu reflexe violet. Linistea inaintea furtunii spun, pentru ca deja in intarziere pentru nava de intoarcere in Sicilia m-am urcat si in autobuzul gresit (hei, in urma indicatiilor gresite, nu dupa cum m-a taiat capul, Superficiala intreaba prevazatoare de 10x!)…care in loc sa ma aduca in portul nostru mergea catre St. Julien…Deh aventuri, cu un fel de oprire de urgenta/tras de semnal din autobuz à la domnul Goe…si scaparat de picioare in directia opusa!

Incercati aici, pentru o clipa, sa inspirati aerul sarat si miresmele unui taram cu farmecul cetatilor medievale:

Palermo intr-o zi torida de august. E atat de cald incat parca si timpul solar se dilata, astrul incins ramane pironit pe veci in crucea cerului, arzand sulfuros, energie fixa, coplesitoare.

Orbit pe jumatate de lumina si ametit de fierbinteala umeda a amiezii, intr-un cartier abia afara din centrul istoric, cobori in subteran. Afunzi treptat in semiobscurul racoros al catacombelor. Pas dupa pas in adanc, sentiment care face sa imi vina in minte un vers din poemele lui Charles Baudelaire, artizanul “Florilor Raului” (si de altfel poetul preferat al adolescentei mele cu atractie plutoniana pentru straniu!): “Cobor in veci scari fara rampa…” Pentru ca in acest lacas nu stii daca e o coborare in nefiinta, ori in vesnicie!

Ne aflam la manastirea calugarilor capucini din Palermo, unde se afla “Marea Sepultura a Capucinilor”, catacombe intesate de ramasitele pamantesti a calugari, sacerdoti, barbati si femei, ale caror cadavre conservate sunt prinse in perete ca o morbida galerie a mortii.

Este un loc sacru, de aceea pozele in interiorul catacombelor nu sunt permise. Am pasit cu fiori in prima galerie, asteptandu-ma cu narile incretite la un miros straniu, de igrasie sepulcrala, un iz de uscaciune chimica si cadavre imbalsamate- in schimb aerul putea doar purta un vag parfum de neant, adica un suflu al nimicului. Inodor. Liniste sfioasa, tulburata din cand in cand doar de tipetele de teroare ale copiilor prea mici pentru o astfel de vizita, ai caror parinti nu tinusera seama de recomandari.

Cel mai vechi cadavru fixat in perete este cel al Fratelui Silvestro de Gubbio, primul inhumat in acest loc la 16 octombrie 1599 (!), impresionant mumificat, pastrandu-si aproape intact tipicul vestmant simplu al calugarilor capucini, din panza aspra de sac legata cu sfoara. 

Metodele folosite pentru imbalsamarea cadavrelor sunt misterioase (doctorul Solafia duse secretul in mormant!); se stie doar ca erau bazate pe injectii cu diferite substante, sau in cazuri de epidemie cu bai de arsenic sau in var nestins. In schimb cea mai comuna metoda ramane “esicarea” (uscarea) in celule de-a lungul coridoarelor, numite “Colatoi” ( un fel de zvantare a lichidelor din corp, scurgere). Am tras cu ochiul intr-una dintre celule, imaginea sinistra a corpurilor in descompunere, practic “topindu-se” pana la schelet, intinse pe banci de piatra.

Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar la intrare, pe peretele stang, o placuta de marmura, a carui inscriptie in litere de aur am citit-o fara a-mi crede ochilor, in limba romana: “29 NOV 1852- 29 NOV 1952: La o suta de ani de la moartea marelui patriot NICOLAE BALCESCU, romanii exilati in Italia inchina cu aceleasi idealuri in suflet”!

Studii recente ale arhivelor capucine demonstreaza ca marele Nicolae Balcescu, in exil in Palermo, fu ingropat intr-o groapa comuna intr-un alt sit din Cimitirul Capucinilor (cel putin asa mentioneaza istoricul manastirii).

(coincidenta a facut ca la urmatorul reper turistic pe care mi-l propusesem in Palermo, Palatul Butera de pe strada cu acelasi nume, sa nimeresc exact la casa memoriala Nicolae Balcescu, casa in care isi desfasura ultimele activitati si muri in exil…Incredibil, am ramas impresionata de potrivirea faptelor, involuntar pe urmele maretului revolutionar de la 1848…)

Continui pe coridoare, ca niste cavouri deschise unde poti privi cutremurandu-te chipul schimonosit al mortii, siruri de schelete imbracate sau cadavre mumificate, cu craniul infundat pe alocuri, cu smocuri de par cu impresia ca daca l-ai atinge s-ar pulveriza intr-o clipita…Sicrie cu copii, ca niste papusi de ceara, in hainutele vremurilor de atunci (bambina Rosalia de doi anisori, 1918-1920 are inca parul legat cu o funda mare pe crestet si o expresie dulce, ca in alunecarea lina in somnul unei dupamieze)…

Coridorul femeilor, cu o sectiune speciala, sub inscriptia “…Urmeaza Mielul Domnului oriunde ar merge…Sunt fecioare”, patru cadavre de femei din care au mai ramas doar craniile, si rochiile de epoca de la 1700-1800: matase destramata si bonete de dantele, gulere brodate cu ghirlande de flori…Apoi neveste regretate, precum Concetta Reginella, 27 de ani, “sotie neasemuita, care isi lasa iubitorul sot la doar noua luni dupa casatorie…” 

Baroni, chirurgi, preoti, soldati, artisti- dintre care cel mai rasunator este numele pictorului Velasquez, impartind suspendati sau in cosciuge deschise tacerea si obscuritatea, trupuri ofilite parasite de suflet, marturie pentru ingusta trecatoare ce desparte cele doua lumi- a mortilor si a viilor!

Pe langa lirica funesta a lui Baudelaire sau nuvelele morbide ale lui Edgar Allan Poe sau Gala Galaction, cu care imi infierbantam imaginatia in copilarie, acest lacas imi aduse cumva aminte de momentele in care rasfoiam cu sumbra satisfactie albumul cu picturile lui Georges de la Tour(1593-1652): in special seria Magdalenelor, Magdalena cu lumanare si craniu (prima poza a acestui post!), ascetii costelivi din ale caror priviri izvora fervoare mistica, patimile sfintilor-

In catacombe, ca o voce de dincolo:

“Si noi am fost ca voi, si voi veti fi ca noi”…

Cum dulcea mea jumatate se afla inca in a doua parte a cantonamentului estival, tresalt de inspiratia unei calatorii, ca o briza racoroasa de aer. Firea mea nomada este de-a pururi fascinata de senzatia efervescenta care ti-o strecoara in suflet simpla vedere a noi orizonturi; deopotriva este iritata de static, cotidianul inert, de dulceata amaruie ca de vara scapatata a amiezelor fierbinti de august. Toropeala visatoare.

Trebuia sa fac ceva sa-i pun capat.

A aparut la indemana un “pelerinaj” prin magnifica Sicilia. Sa profit de sederea noastra aici cat mai mult, sa explorez insula in lung si-n lat! Locuri care spun o poveste, locuri care respira o fumegoasa istorie, cu arome normande si mirodenii arabe, cu vestigii romane si catedrale medievale…Secrete ale localnicilor, plaje ca farame de paradis, natura de salbatica splendoare, delicios popas cu un mezzeh siciliano-arab, tabouleh con frutti di mare.., sate de pescari unde timpul pare sa se fi oprit in loc! Sentimentul ca uneori te ratacesti pe un taram mitologic, de unde te-ai astepta sa-ti sara in cale nimfe tematoare si fauni cu ochi tulburi… 

Acireale baroca, Giarre cu amforele sale din “terracotta”, Giardini di Naxos- gradina exotica, luxurianta, pe malul marii cu transparente de azur si marmura; Cefalù (antica Kephalodion) cu labirintul sau medieval si Templul Dianei din epoca pre-elenica…Oh, si maine urmeaza Palermo!…

Faceti cunostinta cu falnicul motan Hercules si delicata pisicuta Princess Chunky (acum toata lumea suspina in cor: awww!), 14 respectiv 20 de kilograme de bunatate pisiceasca pufoasa!

Vagabond in cautare de o cina gratis, pantecosul cotoi a fost surprins “blocat” in intrarea pentru caini din usa unei familii din Oregon, unde incercase sa se strecoare pe furis ca un 007 felin in actiune. Ramas indesat in hublou si predat autoritatilor, dupa ce drept consolare i s-a servit un dejun copios!

Voluptoasa Princess Chunky este din pacate o aristocrata abandonata, gasita de Politia Pentru Protectia Animalelor si oferita pentru adoptie la Adapostul pentru Animale din New Jersey; s-a inscris la un program zilnic de fitness si Pilates (Pussycat Pilates, why not?) si mananca sanatos, pana acum fiind hranita probabil cu resturi de mancare de la masa fostilor proprietari care s-au descotorosit de ea!

Ce ziceti, ar trebui sa apeleze la faimoasa “Catkins Diet” sau “Southbeach Pussy Diet“?! NU! Princess Chunky are nevoie doar de afectiune! Multa, multa kittylove!

Din nefericire foarte multe persoane in perioada vacantelor de vara isi abandoneaza propriile animale- practic o condamnare la moarte, sarmanele creaturi dezorientate sfarsind de multe ori lovite de masini sau suferind de foame si de sete, incapabile a-si mai procura singure ceva hrana pentru supravietuire! Cata cruzime, cata monstruoasa nepasare pe semenii nostri!

Nimic mai trist decat privirea abatuta a unui sufletel uitat, aruncat in strada, lepadat pe un camp departe ca sa nu mai poata gasi drumul spre ceea ce instinctul lui numea “acasa”.

E de admirat campania care se desfasoara acum in Italia, susinuta de multe personalitati si vedete, cu mesajul “Cand il adopti este pentru totdeauna!”. Bucurati-va de vacante, dar daca animalutul nu va poate insoti…lasati-l in grija unor prieteni, a membrilor familiei, sau chiar intr-o pensiune sau la veterinar, care se vor ocupa de el cu atentie! Dar niciodata in voia sortii!

The Daily Mail mi-a luat-o inainte cu subiectul, si a descoperit ca anul acesta atat faimoasa papusa Barbie, cat si a noastra Material Girl a secolului, Madonna, implinesc varsta de 50 de ani! Chipurile amandorura sunt inghetate in timp, virtual wrinkle-free, sans ridules (desi in niscaiva poze “up-close  and personal”, obtinute cu insistenta de pacostea-paparazzi, Lady Madonna arata uneori ca un personaj din Batman, obscur si mistic, a carui poveste terifianta in Gotham City este ca a dus o indarjita lupta cu fiorosul Botox. Guess what, si a pierdut! Botox overload!).

Amandoua sunt blonde (ok, Madonna este blonda dupa vorba, dupa port…mai putin dupa radacini!), cu siluete fluide si zvelte, ca doua zane obsedate de fitness si strunite-n poftele gurmande de diete severe (bratele musculoase ale Madonnei arata ca si cum ar putea castiga orice competitie de arm-wrestling, l-ar frange cu un icnet si pe Hulk Hogan)…si amandoua au un trecut…picant!

Desi printesa Barbie din dormitorul fetitelor din toata lumea este solara, zambitoare si indragostita de culoarea roz mai ceva ca Paris Hilton, peste originile sale plutesc umbre intunecate: creatoarea sa, Miss Ruth Handler, s-a inspirat dupa modelul unei papusi germane, “Bild Lilli”, destinata adultilor (hopa!), fiind descrisa drept “a sultry, gold-digging prostitute“- o seducatoare vanzatoare-de-placeri! Slutty Lilli! Nu voi mai putea privi cu aceeasi ochi o Barbie…niciodata!

Dar stati, inainte ca cei mai puritani dintre voi sa dea buzna in camera copiilor si sa faca un rug purificator din Malibu Barbie si Barbie Infirmiera, lasandu-le intr-o reductie de plastic topit,  ganditi-va ca platinata Barbie a fost suficient de abila sa se reinventeze, sa seduca designeri de moda (Oscar de la Renta, Yves Saint Laurent si Vera Wang, care i-a creat rochia de mireasa!), sa devina obiectul numarul 1 al dorintei pentru fetite de pretutindeni si mai ales sa-si elimine orice concurenta ( Sindy, Kelly si Stacie, un fel de “Barbie ale saracului”, nu s-au putut niciodata ridica la inaltime si s-au scaldat mereu in mediocritate si complexe!).

Madonna a stiut de timpuriu sa fie artista-cameleon, se se transforme din rebela cu jachete de vinilin, lantisoare cu crucifix si leggings de dantela neagra a anilor ‘80 intr-o stralucitoare Marylin Monroe (Material Girl), intr-o “glamorous”, sofisticata Marlene Dietrich (Vogue), intr-o pudrata Marie-Antoinette cu alunita surazatoare si corset pretios imbratisandu-i strans pieptul alb ca laptele, intr-o suferinda Evita, intr-o gotica preoteasa a stiintelor oculte cu plete lungi si negre,inconjurata de corbi croncanitori, si mai nou intr-o atletica diva disco a anilor ‘70 pentru ultimul sau album!  

Greu de depasit insa versatilitatea papusii Barbie, si aici nu ma refer doar la faptul ca a fost inzestrata cu o foarte buna mobilitate a bratelor si incheieturilor, cu o talie rotitoare si picioare flexibile ce iti permiteau asezarea in numeroase pozitii (ok, pastrati-va gandurile ilegale pentru voi!), ci mai ales la sumedenia de cariere imbratisate cu maxim succes: Fashion Queen Barbie, Rock Star Barbie, Salvamar Barbie, Patinatoare Artistica Barbie, Veterinar Barbie, Astronaut Barbie, Casiera McDonald’s Barbie si cate si mai cate…Magna Cum Laudae!

Nu vrem sa fim barfitori aici, dar un bust generos poate da de multe ori o mana plina de ajutor unei cariere in floare- si fie vorba intre noi, Barbie se bucura de invidiabile rotunjimi, a caror ferma obraznicie a starnit multe controverse de-a lungul timpului! Adicatelea destule asociatii au protestat impotriva atributelor voluptoase ale unei jucarii pentru copii, pe care fetitele o dezbraca si o imbraca cu noi tinute! Dar nimeni nu s-a atins de sanii perfecti ai mladioasei Barbie.

Si pentru ca din 1987 incoace Barbie si Madonna par sa aiba acelasi designer de costume, Barbie in viata de zi cu zi, Madonna in concert…cine poate uita insa sutienul de Dominatrix creat de Jean Paul Gaultier pentru Madonna, cu vestitele cupe conice gata sa scoata ochii multimilor infierbantate?!

Ok, multe dintre noi, alaturi de prietenele din copilarie, am facut lucruri papusii Barbie de care nu suntem mandri (si chipesul Ken avea partea lui de vina). Primele mele miscari de dans acrobatic, cu o vaga constientizare sexy si usa de la dormitor inchisa au fost pe senzuala melodie “Vogue” a Madonnei, si pana in ziua de azi una dintre piesele mele preferate de party pe I-pod este intensa “Deeper and Deeper”…

Asa ca “La Multi Ani!” ladies…ce ziceti, la 50 de ani fiecare Barbie si Madonna ar trebui sa continue sa ne uimeasca cu energia lor, sau mai degraba sa se odihneasca fiecare cu o carte buna, o ceasca de ceai Earl Grey si un masaj anti-reumatic cu Ben-Gay?!

Am gasit aceasta stire pe un website american- este povestea cuplului canadez Alexandru si Livia Ionce (hmm, am zis eu cu nasul meu infundat de la aerul conditionat de detectiv, I smell Romanian roots!), care mare mirare-mare, tocmai au dat bun venit in familie celui de-al optsprezecelea copil (yoo-hoo,o echipa de fotbal cu tot cu rezervele de pe banca, desi doamna nu pare intocmai o Soccer Mom sau o WAG…!)

Alexandru lucreaza in domeniul constructiilor iar Livia sta acasa si are grija de gradinita de copii, cu varste cuprinse intre 20 de luni si 23 de ani. Numele lor sunt precum urmeaza (ehei, aici mi s-au confirmat suspiciunile, am o intuitie de copoi batran, right, sunt romani de-ai nostri!): Ioana, Alexandra, Anca, Adrian, Raluca (hei sister from Canada!!), Alex, Lidia, Timothy, Sefora (omagiu oare catre fabulosul imperiu al cosmeticelor de unde ma aprovizionez cu lipgloss si fug de over-amabilele asistente?!), Otniel (?! sa fie un nume biblic), Miriam, Simion, David, Aaron, Naomi si Filip. Numele fetitei nou-nascute este Abigail.  

Familia Ionce depaseste astfel performanta familiei Duggar din Arkansas, care este binecuvantata cu 17 copii! Cuplul care a inregistrat si un documentar pentru Discovery Health nu se lasa totusi mai prejos: fertila nevasta Michelle a anuntat ca este insarcinata cu cel de-al 18 -lea urmas (prea tarziu, am zice noi, Romania wins!). Daca aveti intentia de a va numi unul dintre urmasi cu litera J, veti gasi inspiratie in urmatoarele randuri, pentru ca Jim Bob si Michelle au imbratisat aceasta pasnica litera a alfabetului, strans-strans, nu i-au mai dat drumul, si si-au botezat fiecare prunc drept tribut…jubilantei J: Joshua, John David, Janna, Jill, Jessa, Jinger, Joseph, Josiah, Joy-Anna, Jedidiah, Jeremiah, Jason, James, Justin, Johannah..si Jennifer!

Cum ar fi sa ai atat de multi copii pentru fiecare litera a alfabetului? Andrei…Beatrice…>Maria…>Zamfir!

In schimb recordul mondial pentru cel mai mare numar de copii avut de un cuplu este -tineti-va bine si faceti cumva ca uterul dvs. sa nu auda, bietul-…69! 69 de copii a avut harnica si buna de prasila nevasta a taranului Feodor Vassiliev din Shuya, un sat la vreo 300 de km de Moscova. In 27 de sarcini a dat nastere la 16 perechi de gemeni, sapte seturi de tripleti si patru seturi de quadrupleti! Deh, nu exista televizor pe-atunci si serile erau lungi si friguroase.

Probabil ca dupa atatea nasteri aparatul genital al oricarei femei ar flutura un steag alb, ar cere indurare sau azil politic pe insula Lesbos! Oh well. Macar din atata exercitiu nasterea devine usoara ca un stranut…corect?! Baby-poppin’! Hapciu!

O agentie care are drept motto fraza
“Cand monogamia devine monotonie…” nu poate decat sa te bage in incurcatura, mai ales daca te afli intr-o relatie stabila, si te-ai lasat prins in panza acestei vaduve-negre a relatiilor clandestine de pe web…care se ocupa cu “catering adulterin!”

Internetul geme de site-uri precum craigslist, adultfriendfinder, match.com, un teren de joaca vesel si libidinos al multor indivizi care se pot harjoni si tachina cu alti membri la fel de dornici! Singuri sau intr-o relatie, e suficient un profil, cu ciudatenii sau fara (freaks sunt la mare cautare), taxa de membru, si soarecul arzoi poate dansa pe masa chiar daca pisica este acasa, fiind ascuns de ecranul unui computer si avand spatele “pazit” de parola de acces! Dans de imperechere!

Controversata agentie Ashley Madison (care te duce cu gandul la o metresa bronzata cu par inelat, pantaloni stramti pe glezna si gura in forma de inimioara!) se propune drept un portal al oamenilor casatoriti dar “nedomesticiti”, cu instinctele de predator ascutite sau trezite brusc dupa o lunga hibernare conjugala. Narile frematand de dorinta noilor provocari. Romantism, flirt, aventura…Satisfactii vinovate in episoade XXX cu adrenalina, igrasie si erotism in moteluri de la periferie… Imoral, scandalos, interzis: si totusi miss Ashley atrage mii de vizitatori cu verigheta pe deget ( “o” de la Madison e ilustrat in reclama drept inelul care cade cu clinchet…simbolica adulterina?!), mai ceva ca fluturi de noapte catre un bec din veranda care palpaie!
Marturii de pe site-ul agentiei descriu confortul de a intretine “affairs” cu persoane casatorite- o mai mare complicitate si intelegere, fata de stresul unei amante cu pretentii, cu insistenta, cu telefoane inoportune; iubaretii casatoriti isi respecta reciproc teritoriul.

Si nu este tocmai un website discret. Fondatorii agentiei s-au gandit sa dea lovitura in faimosul Times Square din New York, inghetand suflarea puritana din inima Manhattanului cu un gigantic billboard. Mesajul :”Viata e scurta. Traieste o aventura!“. Whoa. Pana aici, oameni buni! Desi mega-anuntul trebuia sa gadile imaginatia trecatorului pret de vreo sase saptamani, lasandu-l buimac si bantuit de aprige fantezii cu parteneri clandestini, potopul de proteste l-a alungat in scurt timp din tumultoasa intersectie. Destul “Sex and The City” pana si pentru locuitorii din libertinul Big Apple! Fondatorul Darren Morgenstern nu a avut rezerve in a se face cunoscut in platourile unor faimoase show-uri de televiziune, precum Larry King Live, Ellen DeGeneres Show sau Dr. Phil, chiar cu riscul de a fi linsat de publicul nevestelor intaratate, explicand strategia sa de succes (clientii sporesc pe zi ce trece, milioanele sale de dolari in tandem!). Statisticile i-au “vorbit”: peste jumatate dintre persoanele casatorite vor calca stramb la un moment dat, iar femeile infidele vin puternic din urma, luand urma sotilor, in special cele aflate in plina “mancarimea celui de-al saptelea an” (libertate sexuala, blah blah, platit cu aceeasi moneda, blah blah)…!

Ashley Madison, spune el, nu poate fi acuzata de incurajarea infidelitatii asa cum producatorii de pahare de vin nu put fi culpabilizati de incurajarea alcolismului. Agentia nu a creat o piata de desfacere, ci doar ofera servicii unei clientele deja existente…cu o incorigibila inclinatie catre adulter si placeri carnale! Hmm. Zice cineva “Your honour, I object!” ?!

Una dintre reclamele agentiei, in stil “you can do much better”…si starnind desigur furia feministelor(prototip nevasta plinuta, sforaitoare, versus mascul cu potential de aventuri de-o noapte!) Comentati: