“Visul nasterii, inceput de calatorie” (ulei pe panza)

Cred in terapia prin culoare, si cat de relaxant poate fi sa te lasi absorbit de magia picturii, sa vezi o panza alba cum capata substanta, prin straturi si straturi din pasta moale si lucioasa a culorilor de ulei.  

Una dintre lecturile mele preferate pentru nastere, Birthing From Within, incurajeaza femeile insarcinate sa-si exprime creativ viziunea asupra acestui miraculos eveniment. Prin pictura sau desen, oricat de rudimentar sau naiv, viitoarele mamici se simt libere sa-si imagineze transformarile trupesti pentru a se simti in armonie cu propriul corp, pentru a gusta voluptatea sarcinii cu rotunjirea formelor feminine; sunt inspirate in a se infatisa in plin proces al facerii, cu nou-nascutul ce-si face intrarea pe lume, pentru o legatura mai profunda cu fetusul din pantec: in spiritul unui bonding timpuriu, acel atasament intens, desavarsit, care sa cristalizeze perfect in relatia cu copilul nostru. 

In cazul unei prime nasteri traumatice, mama trebuie sa incerce sa-si aduca la suprafata temerile si suferinta- interiorizata imediat in cazul a numeroase femei, absorbite de grija solicitanta a unui nou-nascut, dar niciodata vindecata, un fel de cruce purtata pe dinauntru; si cea mai simpla forma de arta si expresie poate avea o functie purificatoare, care sa ne concilieze cu semnul agravant lasat de experiente anterioare dureroase. Autoarea Pam England nu propune exclusiv desenul sau pictura- ci sugereaza ca mamele se pot identifica artistic cu mai multe mijloace plastice- sculptura sau modelarea in lut de pilda, care multora le aduce o subtila satisfactie tactila, este actul primordial de a plamadi, de a simti materia intre degete si a o “ghida” sa capete o forma graitoare. Nasterea unei opere de arta, nasterea unui copil.  

Eu mi-am imaginat o alegorie a nasterii, pictand o viziune simbolist-romantica a femeii care vede nasterea ca un pasaj spiritual, incurajat de prezenta unor figuri celestiale ce o vegheaza tacut, in rugaciune, insufland forta interioara. Chipurile, absorbite in meditatie, pot fi reprezentarile unor femei cu intelepciune in cunostinta trupului femeiesc si a nasterii, moase, doulas, midwives sau sage-femmes, cu flori in par si ghirlande aurite, intocmai semne ale naturii lor sensibil apropiate de sacru.

Capul mamei este inclinat, umerii usor adusi, pentru ca in momentul aducerii pe lume al fiului sau femeia se inchina in fata divinitatii. Trupul se supune ciclului vietii, devine portal de trecere pentru suflul unei forte superioare, iar subconstientul sau se preda transformarii intense, in abandonul de sine care presupune ultimii pasi ai nasterii. Ochii ii sunt inchisi ca intr-o reverie, este desavarsit absorbita de menirea sa. Buzele intredeschise, ca si cum ar sorbi dintr-un nectar invizibil, sau ar respira profund, cu calm si concentrare. Mainile mangaie pantecul leganat de contractii ca de niste unde crescande, urcand, coborand, un ritm cosmic universal. 

Rosu vital, fotoliul pe care se odihneste femeia, este al sangelui care pulseaza, al generatorului vietii- este ca si cum femeia insarcinata elibereaza un flux de fantastica energie creatoare, ea insasi se lasa purtata de aceasta forta rosie fluida, de un torent descendent pe canalul nasterii. Mama este impresurata pe de-o parte de albastru spiritual: firmamentul instelat cu semiluna protectoare ca o aura, iar legatura ei cu ceva atat de organic si pamantesc precum nasterea este readusa prin petele de culoare verde, ca un covor de iarba, si brun-ocru, precum crusta terestra.

Am folosit simbolul ornamental paisley, ca jumatate din discul yin-yang, masculin si feminin, totodata simbol zoroastrian al vietii si eternitatii. Dar mai ales in cultura hindusa, prin asemanarea cu un fruct zemos de mango sau de smochin, cu pulpa sa dulce si consistenta, este prin excelenta purtator al fertilitatii, auspiciu al unui pantec fecund. Semiluna, masuta hexagonala cu ceainicul de alama si Hamsa, Hand of Fatima, sunt desigur simbolurile orientale care ma inspira si contribuie la atmosfera intima, complice, propice nasterii line. Palma deschisa, Hand of Fatima, este in chip traditional un simbol al protectiei impotriva deochiului, Evil Eye, izgonind privirile nefaste, boala si nenorocul. Hamsa se picta deseori pe peretii caselor unde urma a se naste un copil, amulete simbolice urmand a fi puse in leaganul unde nou-nascutul avea sa doarma. 

Nimic mai placut in asteptarea nasterii decat sa amesteci culori pe o paleta, sa vezi pigmentul migrand in fuziuni spectaculoase, oglindind perfect imaginea care o avem in minte, pentru ca de multe ori pictura este forma de expresie suprema, mesajul tridimensional al unei imagini neputand fi redat la fel de bine printr-o forma uni-dimensionala de comunicare, un simplu mesaj verbal!

Cum ne puteam imagina, un oras precum Dubaiul se bucura de un sistem sanitar bine pus la punct, practicat in structuri care mai de care mai noi si mai moderne, clinici si spitale uriase ca nave de croaziera, inaugurate in port cu prora imaculata stralucind in soare. Noi insa am cautat spitalul care sa ne acorde cea mai mare “libertate de miscare”.

Lasati-ma sa va explic: am vrut spitalul in care dupa o sarcina normala sa nu ajung drept pacient, ci pur si simplu ca o femeie al carui corp isi exercita functia innascuta si perfect naturala de a aduce pe lume propriul copil. Sper si imi doresc o NASTERE ACTIVA: prin asta inteleg ca in momentul internarii, intr-un travaliu care isi urmeaza cursul firesc, sa nu fiu limitata la pat de perfuzii si monitorizare permanenta, sa pot schimba pozitii si face miscare pentru ameliorarea contractiilor, sa fiu lasata sa consum lichide sau chiar sa mananc daca simt nevoia (pentru aceasta intensa misiune iti trebuie energie!)…Practic ceea ce nu am putut face la prima nastere, chiar daca a fost vorba de o nastere vaginala. “Active Birth” nu este un nou trend promovat de neo-hippie, ci imbratiseaza metode vechi si verificate, practicate spontan pentru nastere, inainte ca femeile sa se predea avalansei de interventii medicale.   

Este doar un obicei comun pentru parintii de astazi sa se intereseze unde se va naste viitorul lor copil- indiferent ca merg la o maternitate ori la un spital de stat, sau au posibilitatea de a alege o clinica privata. Daca mamicile merg la controlul periodic intr-un spital de stat, poate se iveste ocazia sa “traga cu ochiul” la sala de nasteri, la sectia de neonatologie, sa intalneasca proaspete lauze pe coridoarele spitalului sau sa vorbeasca cu una dintre asistentele maternale despre protocol, interventiile de rutina ale structurii medicale. Iscoditi, intrebati, si nu ignorati eventualele semnale de alarma, daca simtiti ca este ceva in neregula cu raspunsurile primite. Exista personal medical care raspunde evaziv, sau chiar te masoara suspicios din priviri, dar de ce vrei sa stii atatea lucruri? Vino, interneaza-te, ca stim noi ce este de facut. Crede si nu cerceta. Practic esti somat sa iti predai neconditionat nasterea…pentru ca ei sunt specialistii, tu doar corpul care “livreaza”. 

Ideal este sa ajungem la momentul mult-asteptat al nasterii cat mai informati, stiind la ceea ce ne putem astepta, constienti de conditiile de nastere si de practicile medicale standard, dar si ceea ce se intampla cu nou-nascutul in clipele imediat urmatoare venirii pe lume. Aflati amanuntele procedurilor de rutina la care este supus (de pilda cat de repede se taie cordonul ombilical, daca i se acorda timpul necesar in care a incetat sa pulseze, ceea ce inseamna ca fatul si-a primit aportul complet de sange).

Pentru unele mamici poate fi folositor sa intrebe care este rata interventiilor de cezariana in cadrul spitalului, in ce conditii medicii o considera necesara (de multe ori in travaliu se pleaca dupa un cronometru, medicii nu vor sa isi asume riscul unei nasteri care intarzie sa apara, 12 ore dupa ruperea apelor de exemplu). Cele mai multe spitale includ inca in rutina lor de primire proceduri considerate inutile si chiar degradante pentru femeie de catre structurile care imbratiseaza optica nasterii naturale fara interventii, precum raderea “din oficiu” a parului pubian sau clisma.

Clinicile private ofera un tur propriu-zis al sectiei de obstetrica-ginecologie si neonatologie, prin care sa atraga viitorii parinti (avand in vedere ca achizitionezi un pachet de servicii medicale- cezariana electiva, nastere naturala cu sau fara epidurala); se subliniaza confortul camerelor, amenajarile de lux, igiena impecabila si dotarile ultramoderne cu aparatura de ultima generatie. Pentru unii parinti este importanta si posibilitatea de a-si pastra bebelusul in camera (rooming-in), fara a-l lasa la nursery, desigur in conditiile in care nou-nascutul este perfect sanatos si nu este nevoie sa fie tinut sub observatie.

La prima mea nastere recunosc ca am mers in vizita la clinica privata ca si cum as fi cautat o camera de hotel pentru luna de miere-intr-un fel visator, deconectat de semnificatiile efective ale nasterii, mai degraba naiv si superficial. Ma incanta rezerva cea mai mare, tip “suite”, cu un salon pentru primirea vizitatorilor si apoi camera propriu zisa, cu doua paturi- unul pentru mamica si unul pentru sot, sa aiba cum petrece noaptea comod langa partenera. Baie dubla, cu cada spatioasa si dus (desi nu s-a ivit posibilitatea de a le folosi in travaliu pentru usurarea durerii si niciodata nu s-a vehiculat scenariul unei nasteri in apa). Televizor flat screen de vazut si din spatiul cosmic (cine naiba a avrut vreme sau chef sa ii dea drumul!). Pe langa vasta sala de nasteri am trecut rapid, intrezarirea patului ginecologic cu suporturi metalice pentru picioare, flancat de aparatura medicala si tavi cu instrumente nu era ceva ce tineam mortis sa studiez.

Citisem deja despre cat este de dezavantajoasa nasterea in pozitie orizontala, femeia complet culcata pe spate, impingand gata sa isi dea duhul cu picioarele clampanind in “furci”, ca un carabus neajutorat, barbia in piept si ochii iesindu-i din orbite de efort: lupti sa cobori fatul pe un canal al nasterii ingustat intr-o proportie de pana la 30%, totodata impotriva gravitatii, Sisif opintindu-se pe dealul calvarului sau continuu. Greutatea uterului in pozitia supina apasa pe circulatia vitala pentru oxigenarea fatului (de pilda pe vena cava inferioara)- de aceea este probabil ca monitoarele sa semnalizeze la un moment dat un puls scazut sau alte forme de suferinta fetala.

Pozitia culcata pe spate este avantajoasa DOAR pentru medic: are acces deplin la “portalul” tau deschis, sta intr-o pozitie convenabila (cine ar trebui sa se bucure de confort maxim in acele esentiale momente?!)…si poate purcede netulburat la interventii precum epiziotomia (care vine mana-n mana cu nasterea pe spate, datorita presiunii asupra perineului!) sau extractia fatului prin vacuum sau forceps (de asemenea consecinte ale nasterii dorsale, cand impinsul mamei este deseori ineficient, mai ales in combinatie cu o epidurala).

Si totusi, chiar daca eram posesoarea unor astfel de informatii, gandul de a propune medicului alte pozitii pentru nastere mi se parea atunci mult prea indraznet. Ideea de a verticaliza canalul nasterii, ridicandu-te cu ajutorul partenerului, sau sprijinindu-te inainte pe genunchi, folosindu-te de squatting bar, conform manifestului “Stand& Deliver”, suna extravagant- si daca mii de femei nasteau pe masa ginecologica conform “normei”…banuiam ca se poate face la urma urmei. Bad idea. La naiba, nu am crezut ca impinsul pe spate poate fi atat de anevoios si complicat…o reala tortura contra-naturii…pana cand nu am fost nevoita sa trec prin experienta la propriu! Nu as mai sta culcata pe spate sa nasc nici daca ar incerca sa ma lege de pat intr-o camasa de forta!

In Dubai am avut de ales intre doua spitale, American Hospital si City, ambele structuri care si-au adjudecat un nivel de excelenta in domeniul maternitatii. De data aceasta insa am tinut ochii deschisi dupa altceva- prea putin m-au interesat amenajarile camerelor, confortul “post-partum” (cu Samira eram atat de bucuroasa sa o am in sfarsit in brate ca puteam fi si intr-un yurt, o coliba de nomazi!).

Nu dragi mamici sau viitoare mamici, de data asta am vrut sa vad unde si cum se petrece nasterea. Si nu este vorba de o sala de nasteri- nici urma de “monstrul ginecologic”, scaunul cu tije, cu cearsafurile mackintosh de cauciuc- ci la sosirea in spital fiecare graviduta este instalata intr-una dintre cele 10 “Labor Rooms”: camere foarte asemanatoare cu saloanele private in care proaspata mamica se va retrage la odihna cu bebelusul. Sunt spatii intime, nu mai mari decat o simpla camera de hotel single, cu un pat actionat electric de tipul celor care devin practic un fotoliu, si langa pat o statie unde se poate controla starea nou-nascutului; ai oricum si televizor si CD player (am inteles ca multe mamici isi aduc propria Birth Playlist, muzica pe care isi doresc sa nasca), o baie spatioasa,  avand in vedere ca aici vei naste si aici vei ramane cu nou-nascutul pana cand vei dori, pana cand te vei simti suficient de confortabil pentru a te muta in propria rezerva.   

Aceste camere destinate nasterii naturale sustin nevoia de intimitate a femeii aflate in travaliu: nu ar incapea niciodata zece rezidenti alaturi de medicul hotarat sa faca o lectie deschisa din nasterea ta, si nici asistente peste asistente care sa te supuna la nu stiu cate teste si examinari atunci cand iti arde cel mai putin. In cursul travaliului pot aparea o sumedenie de factori care sa te inhibe sau sa te deranjeze profund, afectand astfel progresul dilatatiei- o intruziune, un comentariu nepotrivit sau un control prea brutal pot bloca sau de-a dreptul reversa cursul nasterii, de la o dilatatie de 7cm te poti intoarce la 3! 

Aici luminile se pot regla dupa dorinta mamei (de ce intunericul sau luminile difuze ajuta in progresul travaliului intr-unul dintre articolele urmatoare), iar “lumea exterioara” poate fi tinuta la distanta prin jaluzele duble. Femeia este astfel incurajata sa ramana concentrata in propriul birth bubble, si intr-o stare psihologica interiorizata, fara intreruperi sau “bruiaje” externe, ceea ce psihologii numesc staying INWARD. Ramai cu gandurile tale, intr-o stare intensa, ca o transa psihedelica, focalizand asupra fiecarei contractii ce te aduce mai aproape de intalnirea cu copilul tau, fara sa iti pese de ceea ce se petrece in jurul tau.

M-am bucurat sa descopar ca spitalul sustine nasterea activa- viitoarea mamica este incurajata sa schimbe pozitii in timpul travaliului, sa incerce sa ajute progresul dilatatiei pastrandu-si corpul in miscare, mergand sau leganadu-si soldurile pe simpaticele birth balls puse la dispozitie.  Un pat a carui speteaza se ridica, ajutandu-te sa gasesti cea mai comoda si naturala pozitie in care sa angajezi fatul “pe drumul cel bun”, dotat si cu o squatting bar de care vorbeam mai devreme, o bara de care sa te sprijini in timp ce ingenunchezi pe pat si asupra careia sa exerciti presiunea care sa te ajute in faza expulziei.

Poti de asemenea adresa spitalului o lista de cereri, precum sa porti propriile haine pentru a naste, o camasa in care te simti in largul tau, cu mirosul familiar de acasa, in locul celor puse la dispozitie de catre infirmiere, cu “sexy” deschizatura la spate, urate si debilitante, care te transforma instantaneu in pacient. Poti cere ca tatal sa fie cel care anunta sexul copilului in momentul nasterii, in locul medicului, chemandu-l pe numele ales si facandu-i astfel intrarea pe lume; si tot sotul sa fie cel care iti pune imediat nou-nascutul pe piept, invelindu-l cu paturica pregatita special de catre familie (receiving blanket), fara nici o graba pentru baie, cantarit si masuratori. 

Noi mamicile incepem cu luni bune inainte de sosirea bebelusului sa ne construim cuibul in care ne vom ocroti si creste odorul (nesting); organizam, facem cumparaturi, dereticam si ingrijim fiecare pretios detaliu pentru sosirea sa; facem liste peste liste si tremuram pentru orice lucrusor care ne-ar putea lipsi din trusoul sau. Sa iti pregatesti terenul pentru nastere, asigurandu-te de conditiile ideale pentru modul in care TU simti, precum si ca dorintele iti vor fi respectate, este cel putin la fel de important. 

Am avut sansa de a descoperi scrierile pline de sensibilitate ale medicului Frederick Leboyer, combinatie unica de obstetrician, filozof, om de stiinta si poet, autorul volumului capital “Birth Without Violence“, cu viziunea sa unica, plina de empatie, asupra nasterii si modului in care ar trebui sa ne intampinam bebelusii la sosirea lor pe lume, onorandu-le prima respiratie si prezenta precum implinirea unui ritual sacru, o ultima nota dintr-o orga colosala a naturii si a divinitatii.

Va las cu putina poezie a nasterii, am incercat sa traduc aici cateva din cuvintele sale magistrale, adresate fatului ce isi face intrarea pe lume:

“So this is the way to talk to the newborn: 
 in silence and darkness,
 with gentle but loving hands,
 that reassure and move slowly,
 and in time with his breathing.

Astfel sa vorbim deci cu un nou-nascut:

in tacere si intuneric,

cu mangaiere si maini iubitoare,

care sa-i dea incredere si sa se miste lent,

in ritm cu respiratia sa.

Let us begin with sight.
Like lovers, let’s turn down the lights.
Who could make love under a spotlight?
Therefore let’s keep only the least light - a candle
for instance - for the sake of the doctor’s vision.
How peaceful, how calming this half light is,
and so much in keeping with the mother’s own inner
silence.

Sa incepem cu vederea.

Precum amanti, sa micsoram luminile.

Cine ar face dragoste sub o lumina puternica?

Sa pastram deci doar o geana de lumina- de pilda o lumanare

- de dragul doctorului, sa poata inca vedea.

Cata pace, cat de linistitor este aceast semiintuneric,

care vibreaza odata cu tacerea interioara a mamei.

As the end of labour is approaching, there should be
very few words spoken in the room.
In the quiet you can feel that you are coming
very close to something of gravity.
The silence will be like the hush that settles over the room
of someone who is dying.
Perhaps it is the same threshold we cross,
whether coming or going.

Cu cat se aproprie sfarsitul travaliului,

cu-atat mai putine cuvinte trebuie spuse

Doar in deplina liniste poti simti

ca esti aproape de ceva de o mare insemnatate

Tacerea va fi ca soapta care se lasa peste incapere

cand cineva pleaca pe lumea cealalta.

Poate ca este unul si acelasi prag peste care trecem

Fie sosind, fie plecand.

Darkness, or almost, and . . . silence.
A profound peace settles in the room.
You can feel the respect which naturally
attends the arrival of a baby.
One doesn’t shout in a church.
One spontaneously lowers one s voice.
If there is such a thing as a sanctified place, surely
it is the room the child is about to enter.

Aproape intuneric, si…tacere.

O pace profunda se asterne peste incapere.

Poti simti respectul care insoteste firesc

sosirea unui nou-nascut.

Nimeni nu striga in biserica.

In chip spontan vocea noastra devine mai joasa.

Daca exista un lacas sfintit- cu siguranta

este incaperea in care sta sa se nasca un copil.

Now the stage is set.
The lights are dimmed.
The curtain may rise.
The child can make his entrance.
At last he is here. 

Acum scena este pregatita.

Luminile inabusite.

Cortina se poate ridica.

Copilul isi poate face intrarea pe lume.

In sfarsit este aici.”

Frederick Leboyer, “Birth Without Violence”

cu “burtica” mea de noua luni in fata la Ravi, cel mai gustos restaurant pakistanez din Dubai, purtand o rochie cu broderie traditional afgana 

Dubaiul este cu adevarat un giuvaer multietnic si multicultural. E usor sa fii lovit de sindromul “priviti si va minunati” in peisajul futurist de aici: pe de-o parte un Dubai al luxului si opulentei, al celor doua Burj-simbol (Burj Al Arab si Burj Khalifa, ultimul strapunge firmamentul instelat ca o sageata luminoasa), al limuzinelor cu caroserii poleite, al hotelurilor care sfideaza ultima frontiera a designului, al boutique-urilor exclusiviste cu editii limitate pentru fabulosul Middle East. Elegante tinere locale in abaya fine, ruj rosu electric si piele ambrata, care coboara din Rolls Royce asortat la poseta Hermès; rusoaice ca frumuseti nepamantene la bratul iubitilor lor, misteriosi multimilionari iranieni sau indieni; expatriati saxoni care circula ferice intre Downtown Dubai, DIFC (Financial District) si Dubai Marina, intre cele mai “hip” locatii ale momentului. Atmosfera de “Sex and the City” newyorkez…transplantata intre dune de nisip, pe tarmurile Golfului, un spor de imagine in exotismul protagonistilor.  

faimosul Buddha Bar si statuia sa uriasa de bronz:

Desigur, este usor sa te lasi absorbit de o astfel de lume, care respira un aer rarefiat si socializeaza gratios in localuri luxoase, muzica si mancare la un rang de arta, cate ceva pentru a satisface si cel mai fin palat. Bineinteles ca impreuna cu Mister Z avem locurile noastre preferate, pentru o serata cu prietenii sau o cina romantica- Buddha Bar si Siddharta Lounge din cadrul Grosvenor House, Zuma sau Okku pentru sushi si La Petit Maison pentru a te simti putin ca pe Coasta de Azur; Hakkasan pentru un ambitios chinezesc sau Ronda Locatelli din hotelul Atlantis pentru deliciile bucatariei italiene impecabil executate.

Insa cel putin la fel de fascinant este celalalt Dubai, cu zone precum Bur Dubai- Meena Bazar sau Deira, cu faimosul sau Gold Souk, apoi souk-ul iranian cu miresme de sofran, gramezi de condimente, ceai si fructe uscate, negustorii lor din Baluchistan sau Afganistan, numerosi Pathan in shalwar kameez si turban lungee traditional colindand popularul Naif Souk mangaindu-si barbile lungi; cartiere precum Satwa, odinioara “refugiu” iranian, acum impartit intre Pakistan si Filipine, cu o minoritate si din Indonezia sau Bangladesh. Karama teritoriu predominant indian, paradisul gentilor si ceasurilor contrafacute, unde dupa magazine te poti opri oriunde de-a lungul vestitului “curry corridor“, o strada plina de restaurante, cu fiecare coltisor al Indiei reprezentat gastronomic la inaltime, din Goa sau Kerala pana in Punjab. Mirdif, Al Rashidiya, Al Mamzar, zone in care predomina locuintele celor originari din Emirate, cu cele mai spectaculoase vile de-a lungul Al Wasl sau Jumeirah Beach Road.

Iranian Spice Souk, Deira- magazin “universal” care printre condimente si suveniruri vinde si o misterioasa pulbere de “natural viagra”:

Pentru mine nimic nu este mai plin de farmec decat o plimbare in Bastakiya si Shindagha, zona istorica din Dubai, cu un chai karak si o samosa umpluta cu curry vegetarian in Textile Souk, frunzarind dupa saluri pashmina sau kaftane de plaja, traversand apoi cu o abra, barcuta traditionala, apele verde-malahit ale aglomeratului Creek (Al Khor), din Bur catre Deira. Alteori in Satwa, dupa matasuri si broderii indiene, halwa din Oman, plante pentru gradina sau henna si kohl. Dar si pentru…Ravi, posibil cel mai faimos restaurant pakistanez din Dubai- mancare incredibil de ieftina si delicioasa, vorba englezului great value for money.

Forfota la Ravi incepe cu micul-dejun (nashta, in urdu), cand lumea se strange pentru vestita lor aloo paratha, un soi de clatita coapta in tigaie, din aluat fraged garnisit cu cartofi si ardei chili verzi, bine rumenita pe o parte si pe alta si servita in cadrul meniului traditional de halwa puri, cu sooji halwa- ca o budinca dulce din faina semolina, alaturi de naut picant (cholay) si puris, mici lipii crocante din foitaj.

tipuri de lipie (nan)- cu carne de berbec, pui, branza, cartofi…sau “Lahore special”: 

Noi insa ajungem de obicei pentru o gustare la amiaza dupa cumparaturi sau la ora cinei, cand la fel ca de dimineata atat mesele de afara cat si cele din interiorul simplu al localului sunt ticsite de clienti infometati, multi asteapta la o cupa de chai masala pachetul de take-away pe care sa il savureze acasa. Bucatarie la vedere, cu uriase tigai wok din care se ridica vapori incinsi de condimente, precum si cuptorul tandoor in care se pregateste painea-nan- sau gratarul pe care sfaraie puiul sau costitele de berbec; steagul verde cu semiluna si o stea al Pakistanului, musterii in shalwar kameez si televizorul pe canalul PTV te fac sa te simti ca intr-o khana autentica din Karachi sau Peshawar.

fata-n fata cu ospatul:

Odata asezati la masa comandam dintr-un foc eternele favorite, Dal Fry (linte galbena cu chili, cumin si coriandru), Murgh Makhani (butter chicken), reteta care se spune a fi veche de peste o mie de ani, si este in opinia mea forma suprema sub care poti manca un pui cu sos (sorry, ostropel!)- pentru ca aici carnita este marinata peste noapte in iaurt si condimente- cu vedeta aromelor qasuri methi, frunze uscate de fenicul. Puiul este apoi rumenit pe gratar si ulterior “insufletit” in sosul bogat, cu unt, pasta de rosii, ginger, pasta de nuci cashew, chili si turmeric, pulberea de un portocaliu-aprins care ii confera culoarea tipica.

aloo paratha, murgh makhani, biryani si nan!

Doar ca sa nu ne lipseasca nimic mai cerem si o portie de biryani, multicolor si fragrant orez basmati, dar si una de Peshawari Chicken, picant si focos ca un adevarat Pashtun la frontiera dintre Pakistan si Afganistan. Toate variantele pe care noi le comandam pe baza de pui sunt inzecit mai populare cu miel sau berbecut, carnea preferata atat in Golf cat si in subcontinentul asiatic. In timp ce asteptam platourile aburinde ni se aduce din partea casei paine proaspat scoasa din cuptor si o farfurie cu salata, rosii si castraveti servite cu raita, un racoritor sos de iaurt cu menta.  

take-away “butter nan”- pe fereastra un sticker cu “Let’s Remember Allah”:

Rochia mea afgana a atras instantaneu aprecierea ospatarilor (multi din zonele tribale FATA)- iar cu sarcina mea mai mult decat evidenta, burtica si-a reclamat imediat prioritatea la una dintre mese, desi asteptarea parea lunga intre toti amatorii de bunatati pakistaneze marca “Ravi”! Avantajul de a fi über-pregnant s-a tradus si in serviciul prompt- atat eu si “juniorul” am plecat satisfacuti, cu cateva butter nan (painici dulci cu unt si seminte de susan) pentru casa. Shukriya, Khuda hafiz…si poftiti la Ravi!

Dupa ce am acordat prioritatea necesara site-ului povestidemama.ro, apartinand jurnalistei (deopotriva mamica unui baietel strasnic!) Alina Alexandru, care mi-a publicat un amplu interviu pe tema sarcinii, nasterii si a primelor aventuri parintesti, am vrut sa public aici pe blogul meu link-ul articolului original. Daca aveti placerea imi veti citi propria “poveste”, avand totodata ocazia de a descoperi un portal de experiente ale mamicilor, nasteri in diverse colturi ale lumii, dosar de “mamici vedeta” si bineinteles cresterea lui bebe Vlad.  

http://povestidemama.ro/raluca-zenga-trupul-femeii-care-poarta-in-pantece-o-noua-viata-este-ca-un-templu-sacru/

Includ aici si cateva fragmente dragi mie, asupra carora voi reveni probabil in luna care urmeaza, ca intr-un fel de tunel al timpului, un pasaj pregatitor pentru a doua nastere, incercand sa recompun trairile si senzatiile intense de atunci.

Despre locul in care a venit pe lume Samira si conditiile de nastere: 

“Am nascut la Palermo, in Sicilia, asistata de un doctor jovial, cu o atitudine foarte relaxata. Apreciez ca a stiut sa-mi insufle forta si incredere, promitand sa-mi ofere nasterea naturala pe care mi-o doream. O clinica particulara, cu conditii foarte bune, in care ni s-a asigurat liniste si “privacy”, necesara datorita statutului de foarte mare popularitate de care de bucura sotul meu in Italia. Am fost impresurata cu atentie si grija, uneori poate chiar putin exagerata, din partea personalului medical. Desigur oricine poate spune ca am avut o pozitie privilegiata, insa in sistemul medical privat esti in general tratat cu “manusi” indiferent de status. Intr-un moment atat de delicat, cand femeia se poate simti mai vulnerabila ca niciodata, ce poate fi mai groaznic decat sa fii tratata aiurea sau bruftuluita de o asistenta lipsita de tact si caldura umana?!”

Despre alegerea intre a naste natural sau prin cezariana:

“Cred ca fiecare femeie isi pune problema de cum isi va aduce copilul pe lume, in cazurile in care nu exista conditii medicale care sa impuna din start o cezariana obligatorie (stiu eu, hipertensiunea mamei-preeclampsie, probleme cardiace, placenta previa, pozitia nefavorabila a fatului pentru o nastere vaginala, sarcina multipla etc). Fiecare femeie are propria ei idee despre toleranta la durere- unele considera nasterea naturala drept un pariu mult prea riscant cu propriul trup, o expunere cruda la o durere prea intensa, un prag atins rapid si greu de tolerat. Mamicile prefera atunci cezariana electiva, aleg o data convenabila in apropiere de termen, medicul te programeaza si gata, elimini factorul-surpriza (oops, mi s-au rupt apele la restaurant!) si travaliul cu acutizarea nemiloasa a contractiilor.

Fiecare femeie are dreptul de a-si cantari posibilitatile si de a proceda cum simte. Eu personal am considerat sarcina si nasterea stari desavarsit naturale, atribute innascute ale corpului femeii. Am avut parte de o sarcina care a decurs normal, organismul meu sanatos si “in putere”, capabil sa functioneze perfect dupa legile firii.

Nu ma simteam “bolnava”, asa ca nu am dorit sa ma vad drept pacient pe masa de operatie. Ideea de a fi “sectionata” la jumatate, separata de copillul meu din pantec de un camp operator, sub lampile orbitoare, inconjurata de persoane aratand mai degraba sinistru, cu chipul ascuns de masti chirurgicale, in mediul rece si steril, gata de a primi incizia din bisturiul chirurgului….mie sincer imi dadea racori. Ok, ma ingrozea de-a dreptul. Vedeti, fiecare cu propriile temeri. Nu as fi conceput sa ma expun voluntar la asa ceva.

Vreau sa mentionez aici ca parintii mei sunt medici, unchiul meu este ilustrul profesor universitar de obstetrica si ginecologie Traian Rebedea, fost director al sectiei de la Spitalul Municipal din Bucuresti, iar fratele mamei mele este de asemenea chirurg. Iata de ce consider ca sa practici medicina este cea mai nobila profesie, inspirandu-mi respectul absolut- sa ajungi a-ti ajuta semenii este un talent indelung cultivat, cu studiu continuu, si o chemare. Crescand in acest mediu medical, expusa fiind la informatie si la numeroase studii de caz care se vehiculau in familie, am absorbit cate cunostinte am putut, fara a urma insa meseria parintilor mei- si cu toate acestea am o frica “sanatoasa” de spitale si de masa de operatie. Ca sa revin la cezariana, perspectiva de a zace la terapie intensiva si apoi in salon cu mari dureri post-operatorii, fara posibilitatea de a-mi tine imediat micutul in brate, inspirandu-i cu nesat mirosul dulce al pielii (oferindu-i pretiosul confort ce poarta numele terapiei “skin to skin” imediat dupa nastere)…ma descuraja complet, asa ca m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea puterea de a naste asa cum a fost lasat.”

Despre declansarea travaliului si prima clipa in care mi-am luat fetita in brate:

“Mi-as fi dorit sa fie totul perfect, si cu desavarsire natural, asa cum visam. Insa la o saptamana dupa termenul estimat (cat de vaga este la urma urmei chestiunea termenului celor 40 de saptamani, nu se poate stii cu exactitate data conceptiei!) am acceptat sa mi se induca nasterea- aparent pentru ca la acel moment nu existau semnale ca s-ar putea declansa spontan- ceea ce presupune ruperea artificiala a membranelor si administrare de agent oxitocic pentru intensificarea contractiilor. Sa dau timpul inapoi as fi rezistat “presiunii” de a ma supune la inductie, si as mai fi asteptat o saptamana. Contractiile induse de oxitocina sintetica sunt poreclite si “spinare de camila” pentru sunt ca doua cocoase, vin imediat una dupa cealalta, intense si foarte dureroase, in comparatie cu contractiile uterine provocate de oxitocina secretata in mod natural de catre mama aflata in travaliu. Cu toate acestea ma consider foarte norocoasa, pentru ca dilatatia a progresat foarte repede, si iata-ma in plina tranzitie, catre etapa a doua a nasterii, cand esti gata sa incepi sa impingi.

Acesta mi-l aduc aminte drept un moment ireal, cand esti ca in transa, conturul lucrurilor si persoanelor care te inconjoara se estompeaza, tremuri incontrolabil, si ai nevoie mai mult ca oricand sa fii sustinuta si incurajata! Esti aproape, foarte aproape, de intalnirea mult-visata cu bebelusul tau. Cel mai probabil eram coplesita de o avalansa de emotii, abia mai puteam respira dupa efortul expulziei- si iata aceasta mogaldeata rozalie, acoperita de albicioasa vernix caseosa ca o pojghita de lapte, inca legata de cordonul ombilical, cum imi este pusa pe piept…Instantaneu frapant, cand ceea ce fusese o parte din tine, o prezenta launtrica miraculoasa, iese la lumina devenind o realitate palpabila, o micuta fiinta incantatoare, ce se arcuieste cu primul sau planset, cerandu-ti imediat caldura si protectie.”  

In mai mult sau mai putin de o luna…sper sa pot scrie cu bucurie cea de-a doua mea “birth story”!

scufie de nou-nascut “made in UAE”, disponibila pe www.coochycoo.net

E usor sa te simti in largul tau “cu burta mare” in Dubai. Si nu ma refer la faptul ca datorita climei fantastice ai putea umbla toata ziua in rochii largi, jalabiya sau kaftan de plaja (atata vreme cat nu este transparent si fluid pe coapse si pe fese, asa cum mai poti vedea pe “exotice” domnisoare straine de cultura locala). In Arabia Saudita ar fi fost si mai simplu, abaya obligatorie, mantia neagra traditionala, ti-ar fi invaluit complice pantecul implinit in faldurile sale, ferindu-l de ocheade indiscrete.

(Si asta pentru ca de multe ori burta unei femei insarcinate atrage privirile ca un magnet, persoanele te scruteaza intr-un fel aparte, poate le trezesti amintiri, placute sau neplacute, poate dorinte de maternitate! Un mers leganat pe soldurile ample ca de bellydancer, cadana de harem- in cazul barbatilor, daca ochiul nu se opreste pe raftul incarcat al sanilor, iti poti pune problema unui fetis pentru gestante. Creepy!).

Dar aici ma refer la faptul ca mediul din Dubai este cat se poate de baby-friendly, pretutindeni intalnesti familii numeroase: Dubai makes love, Dubai makes babies! In parcuri, pe plaja, la mall- vezi “temutele” double-strollers, carucioare duble (sau triple!), copilasi impingand cu hotarare caruciorul in care doarme fratiorul nou-nascut, sub privirile aprobatoare ale parintilor; surioare cu determinare si exces de zel, care indeasa biberonul pe gat bebelusului agitat, improscand lapte peste tot; mame cu pantecul deja bine rotunjit de sarcina, aduse de spate, in timp ce calauzesc primul-nascut sa faca primii pasi; bone indoneziene sau filipineze in uniforma (care de multe ori arata ca o pijama!), alergand panicate sa tina in frau cei sase mici nazdravani, purtatori de mini-kandoura (tunica alba traditionala in Golf), ai unei familii arabe locale.

Deja din timpul sederii in Arabia Saudita, in Riyadh, avusesem ocazia sa observ cat de mult iubesc sauditii copiii, cum fiecare cap de familie isi doreste cat mai multi fii si fiice- exact, fiice, cu dragalasele fetite cu ochi mari si negri si zulufi ca abanosul taticii erau exceptional de dragastosi! Ramasesem impresionata de tandretea cu care tatii isi purtau micutii, cum stiau sa ii schimbe, sa ii linisteasca sau sa ofere cu rabdare un borcanel cu piure de fructe.

Fascinata de cartea Islamic Fatawa Regarding Women, o culegere de legi Shari’ah emise de Marele Mufti al Arabiei Saudite, Sheikh Ibn Baz, si de alti invatati, aflasem ca nu este permisa folosirea mijloacelor anticonceptionale decat in cazul in care sarcinile se dovedesc periculoase pentru sanatatea femeii, si ca natiunea musulmana este incurajata prin mesajul Profetului Muhammad sa procreeze si se inmulteasca pana in Ziua de Apoi. Femeia poate folosi spatierea naturala intre copii asigurata prin alaptare (datorita probabilei lipse a ovulatiei in acest interval), de la un an pana la doi ani sau chiar mai mult, cand se poate considera din nou apta pentru a ramane insarcinata, pentru a ingriji de un nou-nascut.

In Dubai atat familiile arabe cat si cele ale expatriatilor din toate colturile lumii par sa infloreasca cu un numar spornic de copii, rar sa intalnesti un nucleu familial care sa contina un singur urmas. Lumea aici se invarte in jurul copiilor, rasfatati de clima perfecta pentru joaca in aer liber (cu exceptia sa spunem a 2-3 luni pe timpul verii, cand se calatoreste extensiv in tari mai racoroase!), magazinele cu produse pentru prichindei abia isi tin marfa in stoc, cu o gama pocket-friendly sau “demn de Victoria Beckham-chic”-imperiul Babyshop, Mothercare, Mamas and Papas, USA fashion la Gymboree (preferatul nostru!), magazine online cu livrare rapida pentru mamici ocupate, precum bubsboutique.com, LittleSouq.com sau coochycoo.net; produse smart-parenting la Just Kidding, cu tot felul de gadgets si inventii simpatice care sa faca cresterea si educatia micutilor…o joaca de copii.

Spa-urile din Dubai (si credeti-ma sunt multe, luxoase, te invaluie cu o reverie senzoriala!) fac un adevarat cult din ingrijirea trupului femeii insarcinate, cu masaje relaxante, inlesnite de uleiuri organice, hand-blended, de lavanda, geranium sau frangipani, considerate ideale pentru aromaterapie in timpul sarcinii. Terapeutii (in marea lor majoritate din Thailanda sau Bali) te pozitioneaza expert pe o parte, intre o sumedenie de perne si pernite care sa ofere suport ideal pentru burtica, si exercita doar o lejera presiune musculara, drenand si insistand pe zonele care au cel mai mult nevoie de destindere, spatele si picioarele, “pilonii” care ne sustin surplusul de greutate.

Subsemnata Superficiala este client fidel la Sensasia Spa de pe Palm Jumeirah, votata cea mai buna spa din Dubai, unde pe langa masajul Yummy Mummy-to-be straluceste un tratament cu totul special pentru casuta temporara a bebelusului tau, burtica. Buddha Belly Mask este o geniala combinatie de avocado, miere si sirop de melasa, aplicata grijuliu pe “movilita” materna cu scopul de a hidrata profund pielea supusa tensiunii de intindere, prevenind astfel vergeturile. Delicios, este tot ce iti trebuie pentru a te simti o mamica rasfatata!

Spuneam intr-unul dintre articolele mele anterioare ca notiunea de politete, de respect fata de persoana este la un nivel aproape hieratic in Dubai- si persoanele in marea majoritate a timpului interactioneaza cu formala gentilete, cu o timiditate reverentioasa, sunt rare incidentele in care poti fi tratat cu indiferenta, o atitudine ostila, sau mai rau, agresivitate (precum stim noi unde!)…Sa iti faci “intrarea” cu o burta falnica, de doamna cu greutate in…bebe, iti asigura si mai multa grija si respect din partea celorlalti, esti tratata preferential pretutindeni, ti se deschid usi, ti se cedeaza prioritatea la casa, valetii la parcare nu te lasa sa cari nici macar o punga cu reviste.

Ma aflam zilele trecute la supermarket, fara a fi insotita ca de obicei de sotul meu, plecat in deplasare cu echipa de fotbal. Apropiindu-ma agale de casa de marcat, am fost reperata de la distanta de “salopeta galbena”, categoria de indatoritori angajati care iti sorteaza cumparaturile. Simpaticul Sunil din Bangladesh, negricios si sprancenat, a venit intr-un suflet, insafacndu-mi caruciorul plin, iar restul persoanelor aflate la coada mi-au facut loc in fata, fara nici o grimasa nesuferita. Salopeta galbena a disparut apoi o vreme, pentru a reveni triumfator cu un scaun de plastic (!!!). “Sit madam, sit!” In ciuda insistentelor mele, nu e nevoie my friend, omul nu s-a lasat pana nu m-a cantonat pe scaun, si a purces tacticos sa imi sorteze aprovizionarea, multumit de sine. Puteam sa infloresc situatia adaugandu-va ca mi-a adus si un ceai, insa ceea ce s-a petrecut este cat de poate de adevarat, si trebuie sa admitem ca exceptional (Sunil m-a condus si pana in parcare, vreo doua etaje prin centrul comercial, impingand caruciorul cu un pas adecvat unei femei insarcinate!).

Exista o singura conditie pentru ca adoratul tau bebe sa vina linistit pe lume in Dubai, oaza paradisiaca, in deplina siguranta si comfort: aceea ca parintii micutului sa fie casatoriti. Sa nasti un copil fara a putea prezenta certificatul de casatorie, a child out of wedlock, constituie o infractiune in Dubai (si in restul emiratelor, desigur), iar proaspata lauza se poate trezi asteptata la iesirea din spital de politia care sa o escorteze in Dubai Women’s Prison. Mama isi va ispasi pedeapsa in inchisoare (unde isi poate tine cu ea bebelusul, pana la varsta de doi ani), apoi impreuna cu copilul va fi deportata de catre autoritati. Este deci ilegal din toate punctele de vedere sa concepi in afara casatoriei; unele cupluri occidentale care traiesc in concubinaj aleg ca femeia sa plece din Emirate in vederea nasterii, pentru a nu risca aceasta aspra intalnire cu legea. 

Alte femei, din natiuni asiatice sau africane mai putin favorizate, pe un fond cultural diferit, au parte de un deznodamant nefericit- fie isi risca viata in tentative de avort improvizat (desigur in statul musulman avortul este ilegal), fie din teama si disperare nasc pe ascuns si abandoneaza bietul nou-nascut la voia intamplarii, de multe ori o condamnare la moarte. Presa locala raporteaza periodic soarta nou-nascutilor, uneori inca atasati de cordonul ombilical, lasati pe treptele unui spital, in curtea unei moschei, langa cosul de gunoi al unui restaurant, sau la poarta casei unei familii. Un procent alarmant din randul mamelor indica prototipul menajerei, femeii de seriviciu, eterna housemaid filipineza sau indoneziana, sedusa si parasita de catre gradinarul pakistanez, soferul indian, conationalul adulterin, femei de educatie modesta, terorizate de posibilitatea arestului sau a pedepselor de acasa. 

Bebelusii gasiti in viata sunt imediat luati sub aripa statului si pot fi ulterior adoptati, insa doar de familii musulmane, strict cu cetatenia Emiratelor Arabe Unite, prioritatea acordata celor care nu au putut avea proprii copii. Din pacate cazurile de bebelusi abandonati sunt frecvente, de vina fiind numeroasele relatii ilicite intre populatia multietnica din Emirate, intre lucratorii aflati aici fara familie, fara soti sau sotii, dar in cautarea relatiilor sexuale fara obligatii; o alta fractiune sunt angajatele seduse de catre proprii lor “sponsori”, termen care desemneaza patronii pentru care muncesc, cei care le asigura viza de sedere in Emirate. Realitate trista, care arunca umbre asupra acestui peisaj perfect, imbaiat de soarele din Golf in aur si lumina!

Dubai, insarcinata in sapte luni

Ma consider norocoasa ca prima mea sarcina am “purtat-o” practic in marea majoritate a timpului in Sicilia, intre Catania si Palermo: primavara intre lamai in floare, un soare bland, si vulcanul Etna in departare, masiv mineral, fumegand intunecat pe fundalul cerului senin. O suvita de lava incandescenta prelingandu-se lent pe buza sa la vale, ca un torent de metale topite dintr-un urias furnal. Localnicii spuneau ca aerul de mare, bogat in iodiu, si emanatiile misterioase, din maruntaiele colosului, o respiratie magmatica saturand atmosfera cu un miros intens, arderi chimice si cenusa, sunt o combinatie miraculoasa pentru fertilitate. Se glumea adeseori cu nou-venitii in zona, in special sotiile fotbalistilor si cei asociati echipei: “Benvenuti a Catania, sunteti pregatiti sa va mariti familia? Pazea, ca aici vine potopul de copii!” Profetie care s-a dovedit cat se poate de reala in cazul meu- asa a aparut Samira (magia Siciliei, antica insula binecuvantata, si o vizita la templul zeitei Hera din parcul arheologic La Valle dei Templi, Agrigento- sotul meu este convins de asta!)

Apoi toamna la Palermo, soarele ca bucatica rupta dintr-un fagure de miere, maslinii incarcati cu fruct- si casa noastra pe malul marii in statiunea Mondello. Am inotat in apele marii pana in primele zile din octombrie, vizualizand in valurile crescande aceeasi miscare ondulatorie care avea sa poarte la contractiile din travaliu, o forta care se propaga pana cand atinge un punct culminant, acut, disipandu-se apoi lent, ca undele potolindu-se la mal. Inhaland si exhaland profund, ca o respiratie de yoghin. Faceam lungi plimbari pe plaja aurie, cu mic dejun in fiecare dimineata de sucuri proaspete, cappuccino si croissante la terasa Mida, unde practic se spargeau valurile de tarm si te improscau cu spuma. In aceasta atmosfera idilica s-a nascut pe 19 noiembrie fiica noastra Sami Valentina.

Palermo, insarcinata in opt luni

Acum practic mi-am petrecut intreaga perioada a sarcinii in Dubai: m-am bucurat de stabilitate, de confortul propriei case, cu placerea de a pregati cuibul pentru sosirea celui de-al doilea fiu. (In locatiile precedente eram mereu oaspetii caselor oferite de clubul de fotbal unde antrena Walter, superbe locatii dar si o stare eterna de provizorat.) Desi lunile august si septembrie sunt luni toride, a caror trecere a fost ingreunata de starile nesuferite de gravida in primul trimestru, gandul ca ne indreptam catre cea mai frumoasa perioada a anului pentru viata in Dubai, sezonul de iarna, imi insufla un entuziasm inaripat! Europa se racea, noi ieseam din aerul conditionat, bucurandu-ne afara de chemarea razelor prietenoase.

In garderoba mea de trei ani de zile nu si-au mai gasit locul straie captusite pentru a infrunta frigul, asa ca am navigat prin lunile de sarcina doar in rochii de vara vaporoase si colorate, aratand soarelui burtica crescanda in costume de baie (din fericire, nici nu a fost nevoie de un supliment la marime!), picioarele doar in sandale sau flip-flops de plaja. Am fost nespus de recunoscatoare ca nu a fost nevoie sa imi invelesc pantecul in pulovere de lana urzicatoare, coapsele in dresuri, sa-mi vad pielea devenind uscata si palida, tenul vestejit ca frunza atinsa de morbul toamnei, lipsit de mangaierea soarelui. Sa porti doar vestminte lejere si comode contribuie cred eu la starea de bine, de a te simti in continuare light, indiferent de kilogramele care vin odata cu sarcina. 

Fire sensibila fiind la mediu, cu atat mai mult vulnerabila in timpul sarcinii, m-am bucurat ca nu trebuie sa infrunt melancolia zilelor ploioase de brumar sau statica deprimanta a iernii (daca nu s-a inteles inca, nu sunt un fan al climei temperate cu succesiune de patru anotimpuri. Mie dati-mi vara! Atat, multumesc.)

petuniile mele multicolore, aici “flori de iarna”!

Casa noastra din Dubai mi-a oferit sansa de a petrece cat mai mult timp in aer liber, pe plaja sau in gradina cu Samira, alergand si jucandu-ne, fie ca faceam castele de nisip sau imi ingrijeam petuniile, plantele de menta sau basilico cultivate cu orgoliu personal (si folosite la sosuri proaspete pentru paste!). Desi corpul femeii resimte dulcea povara a sarcinii, cu modificarea centrului de greutate, dureri de spate, migrene si insomnii…conditiile ideale de aici m-au imbratisat ca o baie calduta de beatitudine. Corpul meu raspunde simtindu-se tonic si plin de energie, arzand pe un combustibil nelimitat. Vanitate premaman satisfacuta: sa te privesti in oglinda si in reflectie sa te intampine o silueta rotunjita de o burtica as zice ca de noua luni cu Samira (de fapt la doar sapte luni cu juniorul!), dar absolut fit-in forma- si bronzata (de soarele iernatic domol, care iti daruieste o calda nuanta caramel!). In tarile cu clima calda nimeni nu fereste femeile gravide de o expunere moderata la soare, precum te avertizeaza medicii din alte zone!

Un alt aspect pentru care am privilegiul de a fi o mamica relaxata in Dubai este intreg sistemul de vizite ante-natale. De la prima consultatie am avut sansa de a alege serviciile clinicii Health Bay din Jumeirah, la doar 10 minute de casa. Sarcina si nasterea fiind un proces cu desavarsire natural, firesc si de cand lumea (mommies make the world go round!)- vorbesc desigur in cazul femeilor cu o sarcina normala, fara complicatii sau riscuri- am suferit dintotdeauna o reala fobie de vizitele la spital, de culoarele iluminate sinistru ca parcari subterane pe care se tarsaie bolnavi legati de perfuzii sau femei incovoiate post-cezariana, aerul rece, medicamentos, cu miros de comprese, tincturi si forfota umana dezorientata de perspectiva atator afectiuni.

Clinica aleasa de noi te intampina insa cu o atmosfera de cordialitate, un salon mommy-friendly si baby-friendly, luminos si vesel, pe perete panouri cu fotografiile nou-nascutilor sau pictura naiva de copii.

Pe midwives board, un fel de panou informativ al “moaselor”, afli despre gama completa de servicii ale clinicii care sa pregateasca femeia atat pentru nastere, cat si pentru alaptat si ingrijirea bebelusului. Cursuri prenatale oferite de moase cu experienta, intelegerea procesului natural al nasterii si etapele travaliului, cu strategii de relaxare, respiratie si controlul durerii; Lactation Consultants cu atestat La Leche League, una dintre cele mai importante asociatii mondiale pentru promovarea alaptarii la san; Well Baby Clinic, cu Baby Yoga si Baby Massage; Night Nannies, Mary Poppins salvatoare, pentru acele nopti cand mama are nevoie de un somn deplin odihnitor; si Maternity Nurses, experte in puericultura, dispuse a insoti proaspata mamica si bebelusul acasa pentru cateva saptamani de “adaptare”, bone temporare care sa asigure micutului un start optim si sa linisteasca anxietatile post-partum ale lauzei.

De obicei stau cu sotul meu si cu o ciocolata calda mocha in salon, asteptand sa ne primeasca la consultatie medicul obstetrician; inainte de vizita si ecografie porti insa o discutie relaxata cu una dintre midwives, ce vrea sa se asigure de comfortul tau fizic si psihic in aceasta exceptionala perioada a vietii tale. Iti va raspunde surazatoare chiar la cele mai traznite curiozitati privind nasterea: ceea ce simt eu ca fiind foarte important, o atfel de moasa iti transmite incredere in tine ca femeie, incredere in capacitatea ta de a-ti aduce copilul pe lume in modul cel mai natural cu putinta, ascultandu-ti corpul si dand frau liber instinctelor materne care sa te ghideze intelept in procesul nasterii: cu fiecare contractie, cu fiecare icnet de efort esti un pas mai aproape de a-ti tine bebelusul in brate.

In a doua parte a articolului voi continua sa va prezint motivele pentru care cred eu ca e strasnic sa fii gravida in Dubai…dar si cat de periculos poate fi daca ai avut stralucita idee de a ramane insarcinata aici…fara a avea un sot!

Ok, in sfasit mi-am facut si eu cont pe faimosul carnet de fete (da, e ca si cum as fi trait intr-o pestera sau sub o piatra pana acum), ascultand cu luare-aminte binevoitoare sugestii din partea cititorilor si prietenilor (multi dintre care abandonasera de mult orice intentie de a ma mai coopta cu mania butonului Like, scuturand din maini a lehamite de cate ori invocam scuze pentru nu a ma inscrie). Daca nu esti pe Facebook nu existi! Un soi de ghilotina sociala- abstract si hamletian-progressive, to be or not to be…on Facebook.

Dar gata, m-am convertit, voi posta cu religiozitate in reteaua albastra: am cumparat pe deplin ideea ca Facebook poate fi o buna metoda prin care sa-ti “propovaduiesti” ideile si blogul. Sa inceapa propaganda! Voi face desigur trimiteri dese la articolele mele de pe Superficiala, spatiul meu matrice, insula plutitoare in care imi dezvolt scrierile de aproape patru ani de zile. Avand in vedere perioada intensa care urmeaza in viata noastra, cu sosirea celui de-al doilea bebe, cateva fraze si fotografii sugestive pe Facebook vor compensa pentru absente mai prelungite pe blog, pastrand astfel legatura cu cititorii mei.

In seara aceasta, in timp ce scriu, sunt inghiontita abundent de micutul din burtica-are ca perioade predilecte de activitate acrobatica exact intervalele in care eu incerc sa ma relaxez sau sa dorm: unii specialisti au remarcat ca urmarirea miscarilor fetale de acum descrie deja un pattern adoptat de fat, un program al sau care alterneaza starilor alerte cele de somn. Ce noroc, pattern ce va continua fidel si in primele saptamani de viata extrauterina- observati va rog: adica eu as vrea sa dorm, dumnealui e treaz si neastamparat ca un greiere.  

Ii multumesc insa pentru imbold, ciocaniturile din pantec imi reamintesc, dragi cititori superficiali, sa inchei impartasindu-va ideea unui mic proiect drag mie. Inafara paginii Superficiala, promovata sub numele meu, voi ramifica activitatea pe Facebook intr-un grup special pentru mame, in care sa facem un schimb activ de experienta, sfaturi, stari sufletesti, dubii materne si cate si mai cate: Mamici pentru Gandire Pozitiva si Atasament in timpul Sarcinii, Nasterii si Ingrijirii Bebelusului. Pe curand…ne vedem si pe FB!

UPDATE: sa facilitez lucrurile- ma gasiti aici: http://www.facebook.com/profile.php?id=100003379208626

Primele senzatii. Sa zicem asa, in miezul verii, sfarsit torid de iulie in Bucuresti (unde imi fac datoria anuala de a lasa bunicii si strabunica sa se bucure de prezenta Samirei, avand in vedere ca restul timpului am stat fie in Arabia Saudita fie in Dubai) am inceput eu sa ma simt cam ciudat, deloc in apele mele, din oglinda sa ma priveasca o masca obosita si stravezie (se dusese de mult bronzul radios de Palm Jumeirah in traficul si praful capitalei!).

Eu care eram “omul pranzului frugal”, cu fructe, cereale sau salata, incepusem sa imi astup straniul gol din stomac fie cu cate-o omleta de tractorist in plina campanie agricola, o tortilla umpluta cu de toate, fie cu felii grase de cascaval pané sau un bol de paste arrabiata cat pentru doi. Mancaruri care regulamentar imi cadeau grele ca un sac de plumb in carca sistemului digestiv si ma perpeleau cu arsuri demne de talpa iadului. Culcand-o pe Sami la amiaza, se intampla din ce in ce mai des sa adorm si eu alaturi de copila (de multe ori inaintea ei!), si tot la fel, la opt si jumatate seara cand o duceam la nani patul ma tragea cumplit in mreje, capitulam parasita fiind de orice bruma de energie. Fara suzeta sau cantec de leagan, atipeam din nou cu mana printre zulufii micutei, obisnuita sa o alint pana a se preda complet somnului.

Rememorand vorbele sotului meu, care de curand imi susurasera sagalnic la ureche- de fapt un refren intonat continuu, un jingle publicitar entuziast- “si, pe cand un fratior sau o surioara pentru SamSam?!”- adunandu-le la suma deja suspecta a starilor mele ambigue, plus fluctuatiile de dispozitie (un moment lapte si miere, o secunda mai tarziu butoi cu pulbere sau cupa pe jumatate goala de melancolie)…am ajuns la concluzia ca logica si biologia dicteaza sa ma indrept degraba catre cea mai apropiata farmacie.

Exact, testul meu de sarcina l-am facut la Bucuresti: dupa ce cotrobaise minute bune undeva in depozit, farmacista a revenit la tejghea cu un aer debusolat, prezentand o simpla cutie albastra, care putea foarte bine sa contina pipete sau supozitoare (nu stiu de ce, ma asteptam la ceva mai tehnologic, sau macar din punct de vedere estetic mai simpatic: o barza zambitoare, un greier sfatos). “Doar acest tip avem deocamdata”, ridica din umeri doamna in halat alb, ca un negustor care stie ca nu are prea multe argumente cu care sa isi convinga musteriul. Mda, parea acel test de sarcina alarmant, de clinica raceala, cumparat de palide adolescente care nu vor stii cum sa enunte mamelor lor incruntate, torturate de suspiciuni, teama lor cea mai mare: “Mummy dear, i’m pregnant”.  

Cu Samira testul il facusem la Milano, adus ceremonios de sotul meu, cutiuta roz (culmea, daca stau sa ma gandesc culorile testului au fost predestinate!) si emotia navalnica a descoperirii primei sarcini. Acum cu testul in mana, inainte de a-l face, stiam deja raspunsul, simteam prin toti porii si prin toate framantarile stomacului meu iritat: hopa, bebe nr.2 e pe drum, o luam de la capat! Ok, dar de dragul certitudinii hormonale, o sa fac pipi pe acest betigas neprietenos.

Dupa ce mi-am extaziat familia cu fantastica veste (minus baby Sami, care m-am gandit ca mai poate astepta cateva luni, punandu-mi toate sperantele in marirea capacitatii sale de intelegere!) m-am repezit la internet. O sa ziceti ca am innebunit, dar am fost imediat curioasa sa stiu ce e. Ce port in burtica, o fetita sau un baiat, fie el un hazliu ousor fecundat de numai cateva saptamani, eu vreau sa stiu cum sa ma adresez micutului subiect! Si iata-ma cu tabelul calendarului chinezesc in fata, Chinese Calendar, oracol care nu daduse gres in privinta Samirei, si fusese de atunci folosit de cunostinte cu care proclamase sexul bebelusului la fel de infailibil. (Multumesc, xie xie Mah Jong, de data asta cu mine ai dat-o in bara!). Urmaresc varsta mamei si luna conceptiei, si cu un deget miop incadrez patratelul corespunzator: F. F de la female, fetita, femmina, feminitate, fecioara…aha, o surioara pentru Miss Samira!

Si totusi modul in care ma simteam era complet diferit de prima sarcina, cu doi ani si patru luni in urma. Nu-mi aminteam catusi de putin asemenea slabiciune si apatie. Primul trimestru de sarcina a fost de-a dreptul afurisit: daca as fi avut puterea sa completez file din asa-zisul Mommy Diaries, Jurnal de Mamica, as fi scris doar randuri monotone cu o mana tremuranda “Azi greata, stare de anxietate. Toata saptamana idem”. As fi zacut non-stop cu draperiile trase si doar un pachet de crackers sarati pe noptiera, lumina televizorului palpaind stins cu filme din cinemateca sovietica anii ‘70. Invidiam sarpele, care isi petrece zilele intins pe jos, culcat cat e de lung.

E simplu: la prima mea experienta de graviduta aveam norocul de a ma putea odihni dupa bunul plac, libera ca pasarea cerului sa-mi ascult cerintele trupului supus la mirabila incercare, aceea de a se adapta si face loc incet incet unei alte fiinte umane inlauntrul sau. Oh, si sa-mi ung pe indelete burtica in crestere cu ulei de migdale anti-vergeturi, visand cu ochii deschisi la miracolul maternitatii.

 Realitatea celei de-a doua sarcini: altele imi sunt acum responsabilitatile! Trebuie sa tin pasul cu energica mea micuta de doi anisori, sa ne jucam si sa invatam impreuna cum am facut zi de zi pana acum, doar n-o sa-si compare mama cu unul dintre acei melci lunguieti fara cochilie, ciudati Limax, care orbecaie cateodata lenes din solul gradinii noastre. Asa ca la datorie, nu am renuntat nici o clipa sa imi port fetita in brate, sa alerg cu ea (mai degraba dupa ea!) indiferent ca ma simteam ca o papusa de plastilina pusa pe soba. Aha- si ne-am intors in Dubai la jumatatea lui august, in plin Ramadan, umiditate 90% si o caldura naucitoare. Hei, dar cine se plange?! (va urma)

Pentru cei care vor apuca sa citeasca aceasta postare pana maine seara, sambata puteti vedea la stirile sportive ProTv un reportaj special de la noi acasa din Dubai, cu starleta noastra Miss Samira Valentina Zenga in rolul principal (cum altfel?!)!

la granita intre 2011 si 2012, Palm Jumeirah, fata in fata cu magnificul hotel Atlantis: prima poza “oficiala” cu burtica (din august incoace am mai publicat poze “suspecte” cu talia ce incepuse sa mi se ingroase substantial, cu dulce continut, insa de-acum inainte nu mai este nici o taina la mijloc!)

In toiul petrecerii, cand la miezul noptii imi tiuiau urechile de la atatea chiote, fluierase si trompete, iar lumea exaltata incepuse iritanta numaratoare inversa, agitand frenetic sticlele de sampanie pentru un debut exploziv in 2012…eu una ma simteam ca si cum sunt fortata sa ma despart de un prieten de nadejde. Batranul 2011, de care lumea se grabea sa se descotoroseasca, de parca ar fi fost o manta veche, un accesoriu desuet. Eu ma sprijineam inca de amintirea lui cu incapatanare, rugandu-l sa mai zaboveasca putin. 

Si asta pentru ca la nivel personal consider ca a fost un an pe cinste, cu un parcurs strasnic: la inceput de ianuarie ne-am mutat in Dubai, in luna aprilie am decis sa ne cumparam propria casa aici pe Palm Jumeirah, si cel mai important lucru…in luna august am aflat ca sunt insarcinata (trei luni mai tarziu “identificand” prin ecografie ca Baby Sami va avea un fratior!). Ce mai, in 2011 ne-a mers din plin, multumesc lui Dumnezeu, best year of my life so far, asa ca nu ma coplesea entuziasmul sa schimb unda pozitiva pe care am facut surf in 2011 cu asteptarile (si provocarile!) unui nou an. If it’s not broken don’t fix it, spune proverbul de import.

Cu toata retinerea mea de a intampina noul an cu surle si trambite, la ora desemnata am coborat pe plaja, sa ne bucuram de spectacolul focurilor de artificii, orchestrate magistral pe firmamentul instelat, bolta uimitoare deasupra hotelului Atlantis.

Odata savarsita inaugurarea lui 2012, desi petrecerea continua pana in zori, cu DJ de la cele mai faimoase cluburi din Dubai, cuplul Zenga s-a retras spre casa, sa ii dam o sarutare micutei Sami cufundate in somn si sa ducem graviduta la odihna, dupa o rezistenta eroica pe tocuri! (Sami “a salutat” Revelionul la ora 20.30, cand si-a baut lapticul si a mers la culcare, ca de obicei: aviz parintilor care “tarasc” mititeii la petreceri pentru adulti, la ore tarzii in noapte- de ce?!)

La petrecere, unde au fost prezente atat foste glorii cat si fotbalisti de la cele mai importante echipe din Serie A italiana (v-am spus si va repet, Dubai este l’ombelico del mondo, cel mai atragator loc posibil unde sa iti petreci vacanta…sau sa traiesti pur si simplu!)…am avut sansa de a ma fotografia cu doi dintre cei mai buni portari ai lumii- Walter Zenga si Gigi Buffon- cireasa de pe tort, unul dintre ei este chiar sotul meu   

La Multi Ani si sa avem parte de un an mereu cu zambetul pe buze!

ajunul Craciunului in Atlantis The Palm

Sunt ani buni de cand nu am mai petrecut un Craciun traditional cu zapada- si chiar nu imi lipsesc frigul si omatul, oricat de romantice ar fi sania cu zurgalai sau bradul argintat, ninsoarea cu fulgi mari si plini care ti se agata de gene si ti se topesc pe varful nasului. Imi “asum” Craciunul exotic la caldura, magnificul Dubai cu plaja sa aurie, unde la costumul de baie fetele asorteaza scufia rosie cu ciucure a lui Mos Craciun. Daca te copleseste dorul pentru temperaturi nordice te poti refugia oricand in “universul paralel” Ski Dubai din Mall of the Emirates, unde de la treizeci de grade afara termometrul plonjeaza sub zero si zapada de pe partie scartaie sub botinele inchiriate.

“mustacios” de zapada in Ski Dubai

Schiorii se lanseaza aprig sa simta fiorul coborarii, copii imbujorati fac bulgari si omuleti de zapada, multi dintre ei arabi si indieni, cei care poate nu au avut niciodata ocazia sa vada zapada adevarata! Pentru cei fideli ceremoniei “après ski”, te poti relaxa la o ciocolata fierbinte in cafeneaua St.Moritz, cu tot cu semineu in care flacarile palpaie vesel, parca am fi in creierii muntilor, in plina iarna alpina!

Recunosc, mi se intampla in schimb sa simt pura nostalgie pentru atmosfera Sarbatorilor din copilarie, cu cantec si colinde, aerul mirosind a cetina de brad si a portocale, dar mai ales bucuria meselor in familie, sa ii ai pe toti cei dragi imprejur, sa imparti cadouri si imbratisari. Si ma persecuta desigur nenumarate pofte pentru bunatatile de acasa!   

Si asta pentru ca la noi in familie nu lipseau niciodata de pe masa de Craciun salata de cruditati (mar, morcov, telina si maioneza home-made!), salata de boeuf decorata cu gogosari rosii murati sau salaul delicat cu lamaie si maioneza, gustari mai usoare si savuroase care sa te pregateasca pentru “atacul porcului”: raciturile (piftia) cu piciorusele grasulii “inghetate” in gelatina, soriciul crocant, jambonul rozaliu fiert, facut in casa, sarmalele aburinde din cuptor si carnaciorii dolofani proaspeti, serviti cu muraturi asortate: gogonele “acidulate”, varza rosie si buchetele de conopida. Epilog dulce- cozonacul cu nuca, a carui iesire triumfala, rumena din cuptor fusese vegheata asiduu toata amiaza pregatirilor!

Gastronomic vorbind, majoritatea restaurantelor de o oarecare importanta in Dubai propun meniuri de Craciun, patiseriile renumite si hotelurile de lux ofera un serviciu impecabil de catering festiv, asa ai asigurata o masa imparateasca in confortul propriului camin, fara efortul orelor petrecute in bucatarie si parul mirosind a legume calite in tigaie. Hmm, era de asteptat, porcul aici nu este intocmai o starleta pe firmamentul culinar, si desi nu lipseste cu desavarsire este scapatat intr-un con de umbra, rol secundar pe langa supremul curcan, vedeta indiscutabila a meniurilor de pretutindeni. Poate ca unii curcani, gratiati dupa Thanksgiving, Ziua Recunostintei, apucasera sa rasufle usurati, dar iata-i din nou in prima linie a frontului, carne de tun, “victimele” predilecte ale bucatarilor internationali.    

Intocmai, totul se invarte in jurul platoului cu curcan, piesa de rezistenta, servit cu umplutura de miez de paine, nuci, merisor si stafide, sos gravy (untura de la carne) si cranberry sauce, dulce-acrisor. Garnitura de morcovi in glazura de sirop de artar si nuci pecan (maple-glazed baby carrots), castane coapte (roasted chestnuts), cartofi dulci si carnaciori-cocktail inveliti in bacon.

“Neamurile” anglo-saxone beau un pahar de eggnog (lapte, zahar, oua batute spuma si lichior- brandy, rom, bourbon, etc) si se desfata cu desert, traditionalele mince pies (placinte umplute-in epoca victoriana aluat cu o masa diforma si grasa de carne tocata, in vremuri moderne evoluate catre o compozitie dulce, un mix rafinat de stafide, coaja de portocala, scortisoara si cuisoare) si “medievala” plum pudding, o budinca fiarta cu melasa, fructe si arome, lasata apoi sa se intareasca intr-o bucata de panza atarnata de un cui, ca si cum ar fi un jambon pus la uscat; la masa este flambata cu brandy. Un alt desert de import britanic pentru Craciun este sherry trifle, pandispan insiropat cu lichior dulce sherry peste care se adauga un strat de fructe si crema de ou si vanilie custard.

Atat la francezi cat si la englezi pe masa de Craciun se propune conform traditiei “busteanul de ciocolata”, Yule Log sau Bûche de Noël, prajitura-trunchi, simbol antic al busteanului lasat sa arda timp de 12 zile incepand cu Ajunul Craciunului, purtator de noroc pentru cei care il aduceau din padure, stropindu-l cu vin si aprinzandu-l ca pentru a tine cald pruncului Iisus in iesle.

am “importat” si noi la masa traditia “busteanului de Craciun”, trunchi de ciocolata!

Bistro-urile si restaurantele frantuzesti (precum La Petite Maison, Reflets par Pierre Gagnaire, Rostang Brasserie din incinta hotelului Atlantis The Palm) propun pentru Craciun delicatese cu fructe de mare si supe consommé, dense si savuroase cu gelatina de carne, care sa pregateasca stomacul pentru cele sapte feluri de mancare care ii urmeaza- terrine de foie gras, scallops si langustine, somon, gasca sau rata la cuptor, sufleuri si crêpes dulci si sarate.   

Cel mai probabil noi vom urma traditia italiana (din pacate imi lipsesc prea multe ingrediente pentru a putea pune pe roate un pranz de Craciun romanesc- porcusorul, varza murata pentru sarmale, muraturile si cate si mai cate!), foarte generoasa cu oferta gastronomica “di Natale”. Preferatele sotului meu: tortellini in brodo- supa de carne cu paste umplute de obicei cu prosciutto cotto si parmezan, bollito con la salsa verde- carne de vita fiarta cu legume, servita cu un fel de sos pesto facut cu patrunjel, capere, usturoi, ansoa, oua fierte si miez de paine; risotto allo champagne e scampi- orez cremos cu sampanie si creveti, dar si lasagne, fie in varianta bolognese cu ragu de carne fie cu ricotta si spanac…Drept fel principal si la italieni gasim o varianta a curcanului, cappone arrosto, dar si rata cu portocale, stinco di maiale -piciorus de porc la cuptor, cu cartofi sau afumat pe varza (crauti, specifica in Alto Adige) sau o specialitate cu totul aparte, cu origini napoletane: anguilla in umido, peste anghila preparat intr-un sos de rosii cherry, cu vin alb si basilico, servita cu felii de paine de casa prajite si lasate sa absoarba din sos.

La desert nu pot lipsi cozonacii panettone si pandoro, al carui deliciu sporeste daca sunt serviti cu o crema pe baza de mascarpone si lichior, la un pahar de vin dulce, moscato sau passito di Pantelleria!

creatie proprie pentru cina zilei de Craciun: pandoro-tiramisu, cozonacul pufos de Verona taiat in forma de stea, umplut cu o crema de mascarpone aromata cu rom! 

Dupa un asemenea festin eu una prefer sa ma relaxez (si sa ma amuz!) la filmul meu preferat de Craciun, “How The Grinch Stole Christmas” cu Jim Carrey, sau, in chip ideal, sa vad un spectacol de balet al “Spargatorului de Nuci”, cu sublima muzica a lui Ceaikovski. Craciun perfect!    

Melting-pot de culturi si obiceiuri, aduse de numeroasele nationalitati de pe toate meridienele lumii care deja numesc Emiratele Arabe a doua casa, Dubaiul te rasfata cu atmosfera sa festiva, ca si cum aici ar fi mereu vacanta, spirit de sarbatoare pretutindeni. Sper ca ati avut parte cu totii de o sarbatoare pe cinste si ca ati primit (si oferit!) daruri din suflet!

bucurosi de vizite si cadouri: la petrecerea de la noi acasa de Craciun, zambete multumite- Mister& Mrs. la al noualea Craciun petrecut impreuna…in al noualea cer!