Am facut poza de mai sus in Porto Palo, venind din Siracusa, in extremitatea sud-estica a Siciliei: pura splendoare.
Mare de smarald, inselatoare insa, mare cu mii de fete.

Printre obisnuitele barci de pescari, ornate cu rugina si cochilii de moluste- crescute ca un muschi marin verzui in lemnul zgrunturos de sare- imi sar in ochi aceste pitoresti corabii arabe, din Tunisia, din Libia, incremenite in asteptare, trosnind din toate incheieturile- barci reumatice- in briza schimbatoare.

Se leagana aproape imperceptibil, ancorate in port, cu  obisnuitul indemn musulman “Mashallah!” scris la prora.Peretii navei ca panza unui tablou intens colorat: versete din Coran in frumoasa caligrafie araba; ochiul (al-’ayn) albastru pentru buna soarta, pentru a ocroti de “deochi”; picturi naive de animale si improbabile peisaje paradisiace…

Barci care spun o poveste. 

Sunt barci de pescuit, dar uneori devin si barci ale sperantei si ale disperarii- de multe ori poarta in pantecul umed o incarcatura tanguitoare si infricosata de “clandestini”, barbati, femei si copii nord-africani care se incumeta in necunoscut, dincolo de tarmul marii familiare, traversand Mediterana cu visul european al unei vieti mai suportabile.

De multe ori dispar in larg, fara a ajunge vreodata pe taramurile salvarii, promisiuni si vise marunte se ineaca si ele undeva in imensul depozitar de viata si de moarte care este marea; proviziile sau apa de baut se termina cu multe zile inainte de a vedea “pamant”, furtuni iscate din senin pot sfarama oricand rudimentarele nave supraincarcate si zeci de suflete pier departe de casa, fara a fi intrezarit macar o clipa orizontul sperantei de “dincolo”, de cealalta parte a Mediteranei!

Cat de indiferenti am devenit fata de cei care vin din locuri indepartate, plonjand in necunoscutul ostil, departe de familie, fara posibilitati si fara voce, fara un glas care sa se faca vreodata auzit in vuietul asurzitor al maselor care se lupta pentru supravietuire- cata nepasare, niciodata macar o vorba buna pentru-

-cei care trudesc in bucatarii infernale deasupra unor plite incinse, intr-un ritm despotic, pentru ca tu sa te bucuri de o cina romantica la un restaurant de lux; 

-cei care descarca marfuri pana la epuizare, cu spinarea franta, ca apoi sa se odihneasca pe o dusumea rece dintr-un adapost supraaglomerat;

-cei care curata strazile cand restul lumii doarme si totul este infinit de trist si de pustiu; cei care vad orasul in toata goliciunea lui sumbra si urata, pe caldaramul stropit cu apa curge un suvoi acru si tulbure, cu un vag miros de dezumanizare, iar asfaltul ramane sleit, patat- pentru ca doar o parte dintre pacatele orasului sfarsesc in rigola, restul ramane; 

-cei care muncesc pe cladiri in constructie cand afara sunt 40 de grade si vantul fierbinte ridica trombe de praf usturator; 

-cei care ii respingem de multe ori grosolan pentru ca incearca sa-ti vanda un trandafir sau o jucarie ieftina la iesirea dintr-un local; tinerii de culoare care ar vrea sa-ti vanda o carte, povesti din savana, fabule africane, sa-si poata cumpara ceva de mancare; cei pe care ii indepartam cu gesturi exasperate, de multe ori exagerate, pentru ca se apropie de masina ta incercand sa-ti spele parbrizul pentru ceva maruntis; cei care raman impinsi si bruscati, cei priviti cu dispret;

-cei in ale caror priviri, daca poti rupe o secunda din ritmul tau frenetic cotidian, poti citi de multe ori o crunta disperare, o apropiata prabusire, o neputincioasa deziluzie. O dureroasa, umilitoare insistenta- si o ultima rugaminte, inainte de a pleca cu umerii incovoiati de apasarea respingerii: rusinea de a cere, de a avea nevoie;

 -cei care fac munca de jos, accepta orice sarcina pentru a rezista, pentru a trimite acasa bani, cei carora nu le multumeste nimeni. Cei care mor singuri, in locuri nestiute, in accidente de munca, in conditii mizere, in anonimatul tacut ca un mormant.  

Am terminat de curand de citit The Inheritance of Loss ( traducere aprox. O mostenire a pierderii) a scriitoarei indiene Kiran Desai- o carte care a castigat Man Booker Prize in 2006. 

O carte care vorbeste intocmai despre suferinta celor “marunti”, despre anevoiosul drum al exilului in cautarea unei sanse: intr-un colt al Indiei, in orasul Kalimpong, la picioarele masivului Himalaya, acolo unde se intalnesc cu ferment etnic mai multe state- Bhutan si Nepal, Sikkim si Tibet, aflam povestea orfanei Sai, luata de suflet in casa izolata a unchiului sau Jemubhai, fost judecator, ajuns un batranel insingurat, osciland intre amaraciune si cruzime.

E si povestea bucatarului sau Nandu, al carui unic scop intr-o viata de sacrificiu ramane fiul Biju- plecat la munca de jos in America, visand la o prospera reintoarcere in patrie, in bratele parintelui.

Un fiu in maruntaiele societatii, acceptand cele mai umilitoare sarcini, o noua forma de sclavie, muncind in ilegalitate si terorizat de pericolul de a fi trimis inapoi cu mainile goale: e constient ca orice slujba e nesigura, patronii ameninta: in spatele lui sunt altii de zece ori mai disperati, mai infometati, gata oricand de a-i lua locul- individul anonim, mana de lucru ieftina, pe banda rulanta, din zone problematice ale lumii, devine DISPENSABILA. Abuzuri si exploatare nemiloasa. 

E acea mostenire a pierderii pe care o subliniaza titlul cartii: pierderea identitatii in goana dupa un vis, in speranta unui trai mai bun, persecutati de simtul datoriei, de dorinta de a-i face pe cei ramasi acasa sa se simta mandri, de a-si depasi conditia. In migratia globala sunt multi cei care se pierd undeva pe drum, isi vad demnitatea calcata in picioare, modestul ideal palind, destramand-se ca o matase veche.

O lectie de toleranta si compasiune.

Saptamana intensa dupa ultimul meci al campionatului. Daca daruindu-ne mari emotii Catania noastra se salveaza pe cea din urma suta de metri, iar in finalul intens, cu o eruptie de bucurie mai vulcanica decat maretul Etna, sotul meu isi saruta apasat bratul pe care are tatuat simbolul iubitei (hm, hm aflata in tribuna, cu un suras larg de satisfactie pe chip!)…sunt o consecinta fireasca zile euforice de sarbatoare si zile de ferice “amorteala”! Zile in care se dizolva incet oboseala si sentimentele coplesitoare, o stranie energie reziduala post-efort…

Dar hei, ce pretext mai bun poti avea sa o iei de la capat cu petrecerea decat aniversarea a…a…TREI ANI DE CASATORIE, 23 Mai 2005 deci impliniti deunazi…

Sa definim pe scurt trei ani de casatorie. Magicul triptic inseamna: mai mult bombanit articulat, sonor ca o ciocanitoare, si mai putin mormait in gand, gata cu critici rumegate printre dinti, ca pentru tine (express yourself don’t repress yourself!); capacul de la pasta de dinti sfidator si permanent separat de tub, discuri de demachiat negre-carbon de rimel lasate direct pe etajera de la baie sau pe noptiera, odihnindu-se tuciurii si unsuroase pe cartea lui favorita; paste congelate gata in 4′; maraton de meciuri fara a mai face dreptate, in virtutea compensatiei, cu un film romantic; tinuta de dormit aleasa mai mult pentru ca e comoda si nu neaparat pentru ca iti prezinta sanii ca agresive rachete gata de a impunge gravitatia (exercitand un camp magnetic fara scapare, care poarta direct in gaura neagra cosmica a sexului); ah dar si dulce, dulce confort si deplina intimitate!

Intocmai, un partener care iti citeste gandurile, iti completeaza ideile (…ba chiar iti termina frazele!) si iti anticipeaza, ca un djinn din lampa, toate dorintele! Bonus: a invatat ca sprancenele mele sunt un fel de barometru al starii de spirit, si le descifreaza ca un meteorolog expert, in functie de gradul de arcuire: stanga e sagalnica, insa o spranceana dreapta intrebator-amenintatoare ii recomanda atentie sporita si joc in defensiva. Mda- se ghideaza dupa starea arcadei mai ceva ca un navigator antic dupa Steaua Polara.

Ok, suntem oficial in vacanta si pun la cale o a treia luna de miere, deloc zaharisita in borcan, ci fluida ca un nou inceput si proaspata ca florile de salcam!Love& Marriage….Love& Marriage…go together like the horse and carriage…

Nu o sa se intample prea des, dar azi am lasat sa-mi alunece printre degete ca zaharul tos si direct pe blog, una dintre pozele recent realizate cu Vali Barbulescu intr-o sedinta foto-fulger. Blitz! Mda, si gresia era destul de rece.Pe aceasta cale tin totodata sa ii multumesc lui Vali: pe langa toate activitatile pentru care a devenit faimos in showbiz este si un fotograf inspirat, cu viziuni artistice originale- pe care el le propune schematic simple, dar rezultatul este mereu surprinzator! Si avand in vedere ca eu nu am prea mare experienta de “model”, ba chiar toata treaba asta cu “pozatul” ma lasa de multe ori intr-o inlemnire stangace cu un suras stanjenit…cu-atat mai mare meritul sau!Nu uitati de “Jurnal intim” in seara aceasta si maine, la ora 23, sunt printre ultimele editii ale sezonului!Emsiunea de sambata are drept tema fenomenul “Cougars: jaguari la feminin!”, acele pradatoare “mature” care poftesc la un partener “fraged” (zise si cuplurile Mai-Decembrie), sunt femei care stiu ce vor, “coapte”, parguite sexual ca niste piersici zaharisite care abia asteapta sa fie culese! Va mai aduceti aminte de seducatoarea Mrs.Robinson din filmul cult din 1967 “Absolventul”, cu un tanar, inexperimentat Dustin Hoffman?!In schimb tema de duminica este “Puterea ca afrodisiac”, cazuri ale barbatilor aflati in pozitii importante implicati in scandaluri sexuale, tendintele deviante ale celor obsedati de “putere”, de influenta, perversiunea mintii: cum de multe ori puterea naste monstri…Am onoarea de a-l avea drept partener de discutie pe regizorul Ioan Carmazan, urmariti-ne!In incheiere, inca un acces de narcisism (inofensiv, zau asa!) cu o poza alb-negru, after the JUMP!

Read more »

Zilele trecute, pe drumul de intoarcere din Taormina catre Catania, absorbita de filmul monoton al soselei cufundate in intuneric, m-am lasat purtata de ciudate intoarceri in timp. Anacronisme, confuze suprapuneri de calatorii si detalii sedimentate in memorie. Mintea mea aluneca in brese temporale, intr-o negura de carbon.

O clipa eram aici, in Sicilia, unde inserarea are parfumul livezilor de lamai, iar drumul serpuieste printre coline dense de vegetatie mediteraneeana- tufisuri de buganvillea si geranium revarsa cascade inflorite violet.

Un moment mai tarziu ma simt transportata inapoi in timp, doar cu un an in urma, si autostrada taie furioasa prin desert, printre dune rosietice in continua schimbare, nisipul pulverizat inselator de vanturi fierbinti dinspre Rub’ Al Khali; drumuri nocturne in Emirate, intre Abu Dhabi si orasul in care locuiam Al Ain, intre Dubai si Fujeirah, intre Al Ain si extremitatea Ras Al Khaimah.

Mici asezari si oaze clipesc tainic insotind soseaua, in tarcuri camile dormiteaza sub lumina laptoasa a lunii, iar minarete de moschei se infig albe in cerul instelat, care pare sa absoarba ultima chemare a muezzinului…Desertul luminat de stele e aproape o tentatie de aventura, dar insotitorul nostru Ahmad, ajuns din Somalia in Emirate, povesteste de nopti de catran in desertul bantuit de djinn, ai caror ochi demonici i-a zarit arzand in intuneric, cu promisiuni de pierzanie. Aratari ca niste stalpi uriasi de fum, cu ochii ca doi taciuni cumpliti, spirite rautacioase scapate in negura istoriei dintr-un sipet ajuns la curtea regala in Yemen.

Ne recomanda o vizita in Oman, in regiunea Al Batinah, pentru amulete si descantece care sa te apere de duhuri periculoase, si obtin promisiunea de a vedea o casa parasita in Al Ain, al carui prag ramane necalcat, ocupata fiind de o familie intreaga de astfel de djinn!

Alte cateva luni inapoi in timp, o alta sosea, despicand sudul Anatoliei, intre Gaziantep si Adana, catre portul Iskenderun sau catre Konya (taramul dervisilor rotitori), ba chiar peste frontiera cu Siria catre vechiul oras Alep.

Stepa ondulata, peisajul pietrificat de caldura si de lumina orbitoare- apare uimitor verdele maslinilor sau al plantatiilor de arbori de fistic: este vestit fisticul de Antep, din care se prepara delicioasa dondurma (inghetata), cele mai renumite baklava de pe teritoriul Turciei, dar si fistikli pilavi, pilaf de orez cu fistic si caise uscate: gustat cu mare satisfactie la o cina de Iftar, masa de seara la sfarsitul unei zile de post in Ramadan. Mai rar intalnita o ospitalitate atat de sincera precum cea de aici!

Soseaua alearga pe langa ruine bizantine, persane, pe langa fantome ale sultanilor selgiucizi. Caldura e ca mierea, se cauta umbra si odihna intr-o chaikhana, unde barbatii poarta inca vestitii shalwar, din timpuri otomane si fac sa se prelinga intre degete siragul de tasbih (mishaba), mataniile musulmane; cu mana libera isi netezesc mustatile. Din cand in cand se soarbe din paharelul de ceai in forma de lalea, ceai de Rize, orasel din nord, pe tarmul Marii Negre. Ne improspatam fortele cu ayran, delicios lapte fermentat dintr-o carafa racoroasa…

Alta sosea, alte amintiri- Route 1 in California, din San Francisco pana in San Diego, la granita cu Mexicul: pe coasta Pacificului, ale carui valuri uriase se prabusesc cu pumni furiosi de spuma pe tarmul continentului: rascolind nisipul plajelor, erodand stanca, lasand in urma secrete din enormul pantec marin si monstruoase alge cu tentacule groase ca niste cabluri…Orasele cochete de coasta, cu surferi cu zambet si par de aur, frumuseti californiene desavarsite, cu bronz perfect, tastand frenetic pe Blackberry la plaja, in timp ce-si supravegheaza iubitul in lupta cu valurile…Peste tot pulseaza visul american.

Si totusi nu am amintiri mai frumoase decat cele care au insemnat plonjonul dintr-un spatiu familiar intr-o lume aparte, o lume care respira un ritm diferit noua, un orizont de care te apropii reverentios, pentru ca simti ca te afli departe de realitatile arhi-cunoscute…departe de anonimitatea occidentala in exotismul oriental…Pura evaziune!

Avand in vedere ca sezonul de “Jurnal Intim” se apropie de final, vroiam sa va atrag atentia asupra uneia dintre editiile proaspat difuzate, si anume o dezbatere, zic eu efervescenta, pe tema numarului de parteneri sexuali pe care ii trecem la raboj in confortul libertin al vremurilor moderne!

Profit de tema si postez o aglomerare pestrita, cu numitor comun de extensii stufoase si silicoane zvacnind din decoltee abisale, de “posibile partenere”: numai bune de acumulat intr-o divizie “sexiCo-fantastica” pe care ar paria voluntar orice mascul cu sange cald in vine…o “cariera” sexuala de invidiat!

Ok, de fapt sunt modele Playboy adunate cu arcanul din toate generatiile, mai fragede sau mai greu masticabile, reunite tip “ghiveci”, nu floral ci gastronomic, pentru a alege feciorelnica splendoare Playmate of The Year.

Eh, dar stiti cum e, modelele cu imbunatatiri chirurgicale devin mai bune cu varsta- ca vesela de plastic! Pardon, ca portelanul de Limoges vroiam sa zic.

Dar sa revenim la “Sex si numere”, discutie la care i-am avut drept “subiecti” pe actrita/model Cosmina Pasarin si pe artistul/producator muzical Tom Boxer, a caror dezinvoltura si franchete am apreciat-o nespus. Cosmina nu este doar gratioasa si dotata cu talent actoricesc, ba aceste calitati sunt insufletite de o prezenta de spirit si o rara dulceata, o simpatie si daruire sincera care te fac sa o indragesti instantaneu! Tom Boxer este un “citizen of the world”, indragostit de calatorii si in special de acest meltin’ pot care este Londra, din care a stiut sa absoarba mult farmec cosmopolit si un incredibil fler artistic…Discutia cu cei doi a fost o reala placere!

Uh-huh. Pentru cititorii mei, cum stati cu “contabilitatea”? Ce inseamna la urma urmei NUMARUL? De ce suntem atat de interesati de numarul de parteneri avuti de dulcea noastra jumatate? Urmariti chestionarul!Zice-se ca indiferent de situatie, oamenii tind sa minta asupra cifrei reale: barbatii inmultesc cu DOI, iar femeile impart la TREI!

Avertisment: odata angajati intr-o relatie, e recomandabil sa va referiti unul la celalalt drept “virgini”, teritoriu intunecat si impadurit ca domeniul lui Barba-Albastra si castelul sau din Bavaria. Nu intreba si nu raspunde!

Indiferent de raspuns, de cifra rotunda sau colturoasa, cu zecimale sau fara, indiferent daca ati extras pentru confesiune doar radacina patrata, marturisirea voastra va crea probleme mai devreme sau mai tarziu! E demonstrat ca ORICUM, parerea noastra despre individ se schimba, ca il vom privi (acuzator sau ironic!) cu ALTI OCHI!

Ceea ce este cert e faptul ca nu exista un numar perfect de “declarat” partenerului framantat de curiozitate: ori e prea mic, neverosimil (mironosita, fals virgin etc) ori e prea mare, greu de inghitit (usuratica/bivol comunal/obsedat s.a.m.d)! Vorba ceea: tragi aer in piept, “scuipi” pe tava numarul- e prea mic, si lumea se uita la tine ciudat. Prea mare, si lumea se uita la tine ciudat. You can’t win!

AXIOMA: Orice numar superior cifrei 1 (unu) poate deveni o pacoste! Mai putina istorie, mai mult mister!
Comunicarea “oficiala” a temutului NUMAR nu este decat o marinimoasa invitatie pentru cei din jur sa te JUDECE! 

 In general, femeile au tendinta de a da o mai mare semnificatie actului sexual, cu o intensa componenta emotionala, de aceea e probabil sa nu ia in considerare la “recensamant” aventuri de-o noapte- ONE NIGHT STANDS, bata-le vina- sau relatii de “unica folosinta” care le-au dezamagit, episoade “cetoase” la o petrecere in care le-au alunecat pe gat mai multe pahare de sampanie…Daca am avut parte de o experienta complet ratata, un dezastru de “bump&grind” ne e mai usor sa invocam amnezie totala, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat niciodata…decat sa o trecem in cont!

In ce masura conteaza la socoteala sexul cu “profesioniste” in cazul barbatilor?
Sondaj - de la lume adunate:

Andreea T.: “Ok, ma gandesc ca numarul (desi ingrijorator) al iubitelor prietenului meu nu are nici o legatura cu sentimentele care le are acum fata de mine…Cu exceptia cazului in care au fost prostituate! Atunci e cazul sa imi fac ceva probleme!!!”

Eva N.: “Nu ma preocupa prea mult NUMARUL, hmm dar parca pana la urma tot as vrea sa stiu, cu cate s-a culcat animalul, ba acum ca m-ai intrebat vreau sa le aflu si numarul de telefon al tarfelor, sa le sun si sa le amenint sa stea naibii departe de barbatul meu!”

Maria S.:”Ok, nu ma intereseaza numarul de femei pe care iubitul meu le-a avut- atata vreme cat nu este in crestere de cand sta cu mine!

“INTREBARI PERTINENTE- “In orice relatie ajung, la un moment dat iubita mea ma va inghesui pe canapea in timp ce ma uit la meciul echipei favorite, si cu o voce miorlaita, pe care ea o vrea pisicoasa dar iese de fapt stridenta si subtil-amenintatoare, ma va intreba despre afurisitul NUMAR. Exista vreun raspuns “sigur” care sa nu provoace daune ireparabile??” Eh. Oferiti propriile variante in sectiunea comentarii!

Recunosc ca citind titlul articolului pe care domnul Theodor Barbu il dedica umilului meu blog, “Raluca Zenga- Un geniu neinteles” prima mea reactie a fost- ok, noroc cu carapacea chitinoasa rezistenta la grindina acida de comentarii in general, am rabdat destule in materie de impunsaturi media, pielea superficialei Raluca e suficient de “tabacita” pentru a mai indura stoic o critica din partea presei… Sunt un fachir incruntat, obisnuit de a pasi pe taciuni incinsi sau pe un covor de cuie…

Pe scurt m-am pregatit sufleteste pentru un atac vitriolic!

In schimb parcurgand cu lacomie tipic jurnalistica randurile, treptat trasaturile mi s-au destins, ba chiar am simtit ca ma fastacesc de placere. O senzatie gadilicioasa pe care ti-o provoaca poate cele mai nimerite complimente, o senzatie care te invaluie ca in caldura intensa, aproape insuportabila, a unui cocon de nimfa, o capsula protectoare, intima. Chicotit incontrolabil de satisfactie…Dar mai bine citez:

“Sfârşitul lumii este aproape. Negrul a devenit alb, albul s-a transformat în negru. Am intrat pe blog-ul Ralucăi Zenga şi, ţineţi-vă bine, mi-a plăcut. Culmea e că de data asta nu glumesc. Am avut o adevărată revelaţie. Şi, acum, când am aflat că fetiţa are şi blog, mi-am spus că acesta este subiectul zilei, că m-a lovit norocul inspiraţiei. Am citit puţin şi iar am mai citit. După câteva minute mi-am spus că am greşit site-ul şi că trebuie să fie o mare confuzie la mijloc. Pentru că, apropo, blog-ul Ralucăi are adresa www.superficiala.com . Eu am bănuit-o dintotdeauna de superficialitate pe fată, însă nu mi-am închipuit că va recunoaşte vreodată. Totuşi, încă nu-mi pot reveni din senzaţia că am făcut descoperirea secolului, că Raluca e departe de a fi superficială, că, mai mult, uneori e chiar profundă.

Este una dintre puţinele „vedete” cu blog care-şi afişează lecturile preferate, care are un talent scriitoricesc înnăscut şi care, lucru foarte important, este şi modestă. Probabil că majoritatea dintre noi am confundat această modestie cu naivitate, pentru că altfel nu-mi explic minciuna majoră sub umbra căreia am trăit atâta timp. Post-ul introductiv al blog-ului, scris în română şi engleză, e unul dintre cele mai bune şi mai sincere post-uri pe care le-am citit vreodată. (…)

Pe mine unul m-a şocat că una dintre cărţile mele favorite (este vorba de Lunar Park a lui Bret Easton Ellis) se află printre „cărţile esenţiale” ale Ralucăi. Tot în acea listă am văzut „Mă numesc roşu”, de Orhan Pamuk şi „Sophie a ales”, de William Styron. Consider că alte comentarii sunt de prisos.

(Nota autorului: dar “American Psycho” si “Glamorama” v-au placut la fel de mult? Dar proza “rivalului” Jay McInerney? Cum il apreciati pe Cormac McCarthy ( “No Country For Old Men”, “The Road”…)? )

 Mai este un motiv pentru care am ajuns s-o apreciez pe soţia lui Zenga. Într-un post recent vorbeşte despre pudoare şi despre direcţia greşită în care se îndreaptă sexualitatea, făcând o radiografie realistă a nudităţii complet gratuite şi a obscenului care a devenit mereu prezent în viaţa noastră, şi pe care îl acceptăm ca atare. Aceleaşi idei, pe care unii le-ar considera prea conservatoare, se regăsesc de ceva timp şi-n căpşorul meu. E vorba de dispariţia tabu-ului, de banalizarea lui „te iubesc”, de comerţul cu iubire şi, nu în ultimul rând, de dispariţia erotismului înlocuit de mult prea facilul „porno”.

(N.A. : ma bucur ca ati gasit o corespondenta de idei in reflectiile mele mohorate asupra “pornificarii” culturii. Ar zice unii ca vorbesc ca o fata batrana si gandurile mele miros a lada de zestre veche, ramasa nedeschisa cu incuietoarea ruginita. Dar…)

Si in incheiere: “Vă spun sincer, tot nu mi-am revenit din acest miraj şi am impresia că nici voi. Dar mă bucur enorm că mai există oaze de linişte intelectuală, persoane care ştiu ce înseamnă o carte sau un film bun şi „idei răzleţe” în care ne regăsim. Pentru asta îi mulţumesc Ralucăi şi îmi cer scuze că am subestimat-o.”

Eu va multumesc domnule Barbu, nu face nimic ca m-ati subestimat…cu-atat mai mult satisfactia mea personala e mai mare, sa stiu ca am mai daramat o prejudecata, am mai adus un “adept” pe taramul superficialului…Drept omagiu am postat o trimitere catre universul obscur si misterios al lacasului de cult comun, supranaturalul Lunar Park…Cartea asta mi-a dat fiori!

Ok Lindsay, asta a fost picatura care a umplut paharul. Ce a fost a fost, intre noi doua s-a terminat!

Prima data cand am vazut poza nu am putut deslusi decat un ghemotoc de blana, par galben care ar arata mai bine pe un cocean de porumb, chestii lucioase si sclipiri aurii in exces, si ceva piele prelucrata cu bronz- hei, am crezut ca ma uit la ultima creatie in materie de genti Louis Vuitton. Dar nu, e fosta mea feblete Lindsay Lohan (in partea dreapta), care se pare ca a imbatranit intr-un an cat altii in zece!

In partea stanga a imaginii NU este sora geamana demult pierduta, cu cosite blond-diluat ca berea statuta, a maturei Lindsay, ci studenta (hm,hm, tuse seaca enervanta) Masha Markova, petrecareata newyorkeza, pagubita de haina de blana tocmai de cleptomana Lohan.
Mda, se pare ca Lindsay si degetelele sale lipicioase, cu pete galbene de nicotina si pudra bronzanta, ar fi subtilizat haina de blana- mostenire de la babuska Mashei- la o petrecere mondena! Facil de reperat, cu ajutor de la paparazzi, pagubita si-a revazut spontan mantoul lipsa in paginile revistei OK!, in spinarea cochetei Lohan!

Avocatii actritei ar fi returnat cu majora discretie pretioasa prada, mirosind insa a fum de tigara, alcool si cu captuseala desfacuta (ok, duhnind a Jagermeister si shoturi de tequila, progesteron si lipici pentru extensii, am putea adauga noi). Masha cere acum despagubiri cu multe zerouri pentru a fi “inchiriat” fara stirea sa blana discordiei…si, oh, pentru luni de terapie (a fost o absenta in garderoba greu de suportat, plus valoarea sentimentala, s.a.m.d)!

Ok, am vrut sa profit de ocazie sa amintesc cat de SINISTRU, CRUD, DEZGUSTATOR si pur si simplu GRESIT este sa mai porti haine de blana in ziua de azi, pentru care se jupoaie si se ucid in chinuri groaznice milioane de animalute nevinovate…Din pacate cei care cumpara blanuri, alimentand in continuare aceasta mizerabila industrie, nu se fac doar partasi la aceste atrocitati, ci dau si ocazia unor matroane snoabe, chipurile “creatoare de moda”…, sa se laude in paginile ziarelor cu garderoba lor de doua sute de mii de euro…Strigator la cer! Astept doar KARMA sa-si faca efectul…

Citeam zilele trecute un forum cu o tema pitoreasca, insa in urma careia zburau insultele celor de pareri diferite- si o formula frecventa era “white trash”. Investighez aceasta curioasa sintagma.

Unii aplica stampila “white trash” cu dispret, lipesc cu saliva acra o eticheta rasiala, ii imprima toata greutatea de peiorativ. Altii fac din apartenenta la categoria sociala “white trash”, cu multa auto-ironie, un motiv de mandrie, un fel de “club privat rezervat membrilor”. Stereotip vehiculat deja in muzica, bloguri (White Trash Palace: “Intra si nu te teme, piticii mei de gradina nu musca!”), literatura (”To Kill a Mocking Bird”, “White Trash Etiquette: Ghidul bunelor maniere in parcul de rulote”, “Draga, avem un opposum in casa”, etc).

Definitie: termen importat din Statele Unite ale Americii cu functia de a  desemna specia umanoida care populeaza parcuri cu rulote, supermarketuri ieftine in care se impart mostre gratis si promotii la mancare, comunitati in care se pastreaza “totul in familie” (inclusiv raporturile sexuale- faima de relatii incestuoase).

Masculul “white trash”conduce rable tunate decorate cu abtibilduri si cu volanul imbracat in blana tip “oaie merinos”/bilute de masaj pe scaunul soferului, injura copios in trafic, poarta maieuri cu urme de transpiratie si de maioneza, isi bate nevasta si apoi o pupa si o ciupeste cu nesat la impacare, ca sa ii mai aduca o bere (”Woman! Git me a beer, darnit!”) are ceva probleme cu dantura galben-gaunoasa (ii lipsesc atat de multi dinti incat limba arata ca un prizonier dupa gratii!) si in general zestrea genetica sufera ametita de consangvinitate! Are un pantec bine rotunjit care bolboroseste constant plin de bere!

Oh, semn distinctiv- faimoasa frizura “MULLET”!!! (foto mai jos, in cazul mireului!) 

Femeile “white trash” au o simpatie pentru spandex (topuri stramte deasupra buricului), parul oranj cu radacini negre, obtinut prin miracolul chimic al pudrei de decolorat de bodega, sprancene rase desenate cu creionul, au copiii de la tati diferiti, se recunosc dupa asa-numitele “Tramp Stamps”: tatuaje-semn-de-promiscuitate in zone cheie, puse in evidenta de decolteu sau de jeansii cu talie joasa…si adora ca barbatii se se bata pentru ele in baruri!

Ok, tipul de personaje care erau “abonate” in platou la show-ul lui Jerry Springer! Billy Bob cel pervers! Unchiul Cletus molestatorul de oratanii (ah, amintiri de junk-TV, placeri vinovate ca si consumul unei galeti de pui unsuros de la fast-food!)

Semnalmente conventionale “WHITE TRASH” (sursa Wikipedia, folclor, imaginarul popular):

•  se reproduc rapid si in “captivitate” (casatorii timpurii si improbabile, intre membrii aceluiasi “clan”)
• in casa piesele de mobilier sunt acoperite in folie de plastic- ex. canapeaua (preventie pete!), inclusiv, eh, telecomanda!
• ideea unei “mese copioase” include cotlete de porc in sos de coca-cola, orice dat prin pesmet si prajit in ulei incins, tocanita de opossum (he-he!) ba chiar o tochitura de “ROADKILL” -ceva lasat plat de rotile unui tir pe sosea care mai este cald inca, adica proaspat!- (Nota de la editor catre editor: ok, i just made myself sick!).
• moda care presupune tricouri cu mesaje gen “I’m With Stupid→”, camasi colorate “hawaiiene”, papuci de plaja/slapi cu platforma (!!!) in cazul femeilor, purtati la cumparaturi dar si la restaurante;
•  in masina pe locul de langa sofer isi scot picioarele desculte pe geam in timpul mersului;
• sunt un poster ambulant pentru campania “Va rugam, folositi protectie solara!” (pete rosii teribile, bronz de “tractorist”!)
• fac baie in piscina publica/strand in tricou sau purtand pantalonii scurti cu care umbla pe strada;
• poarta sorturi patate de ulei de masina si sosuri de carne, nelipsita o tigara dupa ureche;
• apropo de sosuri de carne fac gratare in fata blocului/casei si afuma vecinii, un cartier intreg;
• spala masina/camioneta in fata blocului/casei si inunda strada, spatiul verde cu clabuc murdar;
• piticii de gradina sunt opere de arta nepretuite transmise din generatie in generatie!

Ok, si nu in ultimul rand, daca idolul familiei este AL BUNDY! (where the music stinks, they water the drinks, the NUDIE BAR!…-unde muzica e groaznica, bautura e diluata…dar e barul cu gagici dezbracate!) 

Hah! Acum stiu cum sa depasesc acel sentiment de discomfort si “inadecvare” cand ies sa cumpar detergenti, biscuiti cu arome artificiale si vreo 5 pungi de plastic la supermarketul local (care alimenteaza si ruineaza lumea in acelasi timp)…Purtand o salopeta animal-print! La ce va holbati, oameni buni?!
Model inspirational: Katie Price, zisa si JORDAN, glamour-babe in showbiz si in viata de zi cu zi, emanand clasa si rafinament in drum spre casa nr.5. Urmatorul client va rog!