…and yes, that is Elvis behind the wheel, humming “Love me tender”!

Ce se intampla in Vegas…nu ramane in Vegas pentru ca noi vrem sa impartasim cu voi bucuria noastra! 
What happens in Vegas…doesn’t stay in Vegas as the old sayin’ goes, because we want to share it with you guys! 

Suntem in Las Vegas, si tot ce-ti trebuie este o rochie de mireasa inchiriata (culoarea lavandei si potrivita la bust!), mirele “asortat”, verighete pe masura gasite cu un noroc chior la David Yurman, un Cadillac roz retro decorat cu trandafiri si desigur Elvis ( The King lives!) cu ai sai blue suede shoes si perciuni galanti!
Hey, we’re in Vegas, and all you need is a rented dress (lovely lavender colour and fitted at the bust!), the matching groom, assorted wedding bands found out of blind luck over at the David Yurman store, a retro-vibe pink Cadillac rollin’ down the Strip…and Elvis, of course, wearing his signature-style coiffure and “Blue Suede Shoes”!

“Micuta Capela Alba” ca desprinsa dintr-un film, Elvis canta “Can’t help falling in love”…si intr-un gest spontan cu un strop de extravaganta si multa, multa dragoste ne-am reinnoit juramintele de casnicie! You may kiss the bride!
“The Little White Chapel” seemed the scene of a movie, our Elvis put on a great show during the ceremony…and just like that, with a sparkle of madness and lotsa, lotsa LOVE…we renewed our MARRIAGE VOWS! 

Elvis al nostru din Nashville (destul de autentic, fiind aproape de locul de nastere al originalului Elvis- Memphis, Tennessee!) a purtat o jacheta aurie pe cinste si a asigurat o atmosfera electrizanta! Cu totii am petrecut pana la adanci batraneti, doar e Vegas, baby!…and then,”Ladies and Gentlemen, Elvis has left the building!…” 

Rasarit de soare peste desertul Mojave si lasam in urma faimoasa Vegas Strip, unde la 6 dimineata inca mai ies impletecindu-se din cluburi petrecareti cu priviri tulburi, jucatorii impatimiti la cazino isi numara bancnotele mototolite sau cauta prin buzunarele ramase goale maruntis pentru o cafea, stripteuze ciufulite cu ochi de raton- rimelul scurs in arsita noptii- isi cauta desculte drumul spre casa (cu tocurile de plexiglas in spate)…Noi in drum spre baza Maverick, unde ne asteapta aventura spre abisul stancos al Marelui Canion…Espresso sau tequila de agave?!    E greu din elicopter sa tii pasul cu bogatia de imagini care se propun obiectivului foto intr-o spectaculoasa succesiune de ondulari si lumini dedesubt, intensitatea culorilor minerale din ere geologice suprapuse, dezgolite brusc in toata splendoarea de aceasta adanca rana in scoarta terestra care este Marele Canion… Pilotul nostru Greg, prins “la stramtoare”… Am aterizat pe un platou direct in inima Marelui Canion, pe bancurile fluviului Colorado, cu reptiliene meandre: e ca un sarpe ai carui solzi sclipesc in lumina soarelui, pe alocuri verde intens, vegetal, pe alocuri brun-roscat cu incarcatura eroziunii in piatra…   Ingeniosul Skywalk Bridge la Eagle Point: un pod de sticla indraznet avantat peste prapastia abrupta a canionului- nu stiu cat de bine se poate vedea in poza, dar pasesti pe platforma transparenta avand dedesubt gatlejul cascat, marcat de coltii ascutiti ai stancilor, al maretului abis natural, gata sa te inghita! Desi supraveghetorii constructiei te incurajeaza sa topai pe sticla pentru a-i testa rezistenta si experimenta senzatii tari (un imaginar salt in gol! )…ehm…am refuzat politicos si am pasit ca o pisica! Teritoriul apartine tribului indian Hualapai- a carui rezervatie isi are “capitala” in Peach Springs, Arizona; pe langa podul Skywalk, suspendat la mai mult de 1200 de metri inaltime, mai ofera atractii precum o vizita la Huapalai Ranch (mustangi, “cattle” si un pranz delicios) sau in Indian Village: o poza cu simpaticul Lauri in fata unui teepee, in asteptarea echipei de la National Geographic care urma sa-i inregistreze spectacolul de dans!     Un antrenor isi poarta echipa cu sine si in vacanta, pana pe buza Marelui Canion: nedespartit de Catania- marturie prin sapca!!!

Neon Vegas, unde luminile fluorescente abunda, sexy showgirls cu priviri intense si glezne de cristal scutura ritmic sani, coapse si paiete in spectacole de cabaret, “the beautiful people” ziua stau la piscina Wet Republic, iar seara se intalnesc la Tao Club, Pure sau Pussycat Dolls Lounge, burlaci hiperexcitati beau “Jägerbomb” la micul dejun la bar (Jägermerister + Redbull!), cowboy si nevestele lor cu 1 tub intreg de fixativ in parul blond-bouffant sufera zgomotos -victorie sau faliment- la mesele de Black Jack…orasul care nu doarme niciodata!

…iar Marilyn ochioasa si seducatoare te invita sa-ti incerci norocul la un slot-machine: “Momma needs a new pair of shoes!”

Mda, mi se parea o idee indoielnica sa faci o baie in canalul mlastinos de la ferma de aligatori. Nu e la fel de romantic precum sa inoti cu delfinii…Mai bine o plimbare cu asurzitoarele airboat, manevrate abil de ghidul Dale, care e un fel de Crocodile Dundee (ok, e undeva in fundal, bagand in sperieti turistii:…simpatic individul din imagine, nu-i asa?  Ingrijorator insa ca dupa o dieta bogata in rozatoare devine astfel… Si in incheiere…copii nu incercati asta acasa- FLORIDA SMILE:

Apus de soare la Lorelei Beach, in drum spre insulele Key West! Superba calatorie, soseaua dintre ape: de-o parte Atlanticul, de cealalta Golful Mexicului…

Cei care tocmai au infipt furculita intr-o friptura rumenita sau inmoaie un miez de paine in mustul gras de carne, ramas in farfurie cu o patina lucioasa de unsoare…S-ar putea trezi prea putin interesati de subiectul care urmeaza- sau poate ar citi oricum cu superioritate de carnivor convins.

Nu am intrat niciodata cu placere intr-o macelarie, iar in multe orase orientale, vederea oilor si caprelor proaspat ucise, atarnate in carlige pentru a lasa sangele sa se scurga pe caldaram, imi punea un nod in gat- insa alungam de multe ori impunsatura unui straniu sentiment de vina si mai comandam un kebab sau o portie de biryani bine condimentat.

In ultima vreme insa carnea a disparut aproape cu desavarsire din dieta-mi proprie, si cu imensa usurare constat ca nu-i duc deloc lipsa- ma pot defini un vegetarian “lacto-ovo”, cu adaosuri ocazionale de peste si fructe de mare (desi crustacei, incerc sa ma conving ca sunt un soi de “fructe”. Fructe am zis!).

Am gasit sens si mangaiere in eseul lui AC Grayling “The Reason of Things; Living with Philosophy“:

“Argumentele impotriva consumului de carne sunt numeroase, persuasive si perfect intemeiate. Exista un argument economic- s-a demonstrat ca aprox. o jumatate de hectar de teren folosit pentru cresterea animalelor poate hrani 2 persoane, in raport cu posibilitatea de a hrani 20 de persoane, daca acel pamant ar fi cultivat cu cereale si nu pentru pasunat. Un argument pentru sanatate- carnea contine grasime si bacterii, iar daca nu provine din ferme “biologice” animalul e plin de hormoni de crestere, antibiotice si multe tipuri de vaccin. (practica hidoasa: unii injecteaza puii cu hormoni din care sa se obtina “piept de pui” imensi, atat de monstruos disproportionati incat pasarile nu se mai pot tine pe picioare, nu mai pot merge!)

Insa cel mai puternic argument este cel moral: a folosi si a ucide vietuitoare pentru propriul nostru confort si placere, in timpuri in care nu mai este necesar pentru a trai intelept si bine.”

Alte considerente nu tocmai de neglijat sunt ca vegetarienii sufera mai putin de obezitate, de boli cardiovasculare, de hipertensiune si anumite tipuri de cancer; sunt expusi la mai putine bacterii periculoase cum ar fi E.coli sau salmonella.

Grayling subliniaza de asemenea o idee pe care am gasit-o usor sinistra- nu exista consumul de “carne proaspata”: animalul abia ucis e rigid din pricina fenomenului natural de rigor mortis (am vazut suficiente documentare de criminalistica sa stim ce este!); iar ceea ce mancam este “carrion”, cadavru, avand in vedere cum “carnea devine suficient de moale pentru consum abia atunci cand a inceput sa putrezeasca”.

E socant sa afli, dintr-un alt studiu, ca sunt necesare aproape 8 kg de cereale pentru a produce 1 (!) kg de carne de vita; tot un singur kg de carne “are nevoie” de 9500 de litri de apa, aceeasi cantitate pe care o consuma o familie intr-o luna de zile!!!

Oricum nimic nu ma putea pregati suficient pentru a urmari (fragmente din) documentarul “Our Daily Bread”- “Painea noastra cea de toate zilele”, cumplita si silentioasa marturie (nu exista comentariu, imaginile vorbesc de la sine) a procesarii infernal mecanizate a mancarii, a ceea ce punem pe masa in ziua de azi, cu un urias semn de intrebare asupra eticii tratamentului animalelor.

Abatoare si ferme industriale in care siluete umane in halate insangerate misca la nesfarsit pe banda rulanta pasari, porci, vite, taie jugulare peste jugulare la bovine ametite de un dispozitiv care le trosneste in moalele capului, una la fiecare 45 de secunde, ca apoi o alta masinarie sa le jupoaie stil “Tacerea mieilor” si sa le arunce mai departe catre un individ pregatit cu o drujba electrica. Indivizi care indeasa letargic cate 100 de pui intr-un mecanism care le sectioneaza capetele, altii care taie necontenit copitele porcilor ca apoi intr-o pauza de 15 minute sa mestece un sandwich cu privirile pierdute in gol intr-o camera plina de maruntaie.

E ca si cum intr-un film de groaza s-ar deschide noi si noi ferestre in care sa se adanceasca sentimentul panic de oroare - hei, ce credeati, cum ajunge muschiul ala frumos impachetat la supermarket, ca animalul moare de batranete pe o pajiste verde?! E un film ale carui imagini te bantuie, incerci sa ti le scoti din cap dar nu reusesti ca ramasitele unui cosmar profetic, si poate ca e mai bine pentru ca incepi sa-ti pui niste probleme de constiinta!

Pentru a incheia intr-o nota mai putin morbida…zilele trecute, angajatii unui fast-food din Temecula, California, au raportat cu succes capturarea unui pui pripasit “abuziv” in vecinatatile restaurantului, care ciugulind primprejur avea se pare nefastul obicei de a crea probleme de constiinta clientilor care ar fi dorit sa comande o portie de “Chicken Nuggets”. Intrusul a fost atras intr-o capcana folosind firimiturile unei chifle de hamburger.

Pana in prezent nici o declaratie din partea oficialitatilor daca puiul in cauza a devenit la randu-i o chifteluta aurie.

Aceasta energica Pussycat Doll se gandeste:

…”98…99…100 flexiuni la bara! Victorie!”

…”hei, bara nu ar fi trebuit sa fie verticala, iar eu sa ma rotesc in jurul ei intr-un string-bikini leopardat, in timp ce barbati cu burti de bere contribuie generos la fondul organizatiei <Hainute pentru pisicute>?” 

…”exista un risc sa-mi iasa implanturile ca bulele dintr-o Soda-pop carbogazoasa?”

…”oare reprezentatia asta imi asigura o a doua cariera acrobatica pentru Cirque du Soleil?”

…”oare la ce ma gandeam cand mi-am facut manichiura ca in saloanele de la periferie cu fete tatuate in papuci, cu lame de ras in par si prea mult timp la dispozitie?”

Geranium, cactusi si ceramica pictata in piazzetta araba din centrul istoric al micutului port MARZAMEMI, burg marin in extremitatea sud-estica a Siciliei, in provincia Siracusa, al carui nume, din timpul dominatiei arabe din Sicilia, inseamna “Baia turturelelor”- fiind un loc de “pelerinaj” pentru micile zburatoare…

Un iurt in desertul Arizona. Caldura statica, apasatoare, si nici tipenie de om in jur: ci doar nesfarsita pustietate, marcata grafic cu dune de nisip rosietic si cactusi, aplecati in alungite umbre pe pamantul arid. Teren lunar. Tipul de peisaj de capat de lume in care m-as astepta ca in orice clipa sa apara mutantii prietenosi din “The Hills Have Eyes”, si nu neaparat cu un stergar cu paine si sare (si tequila de agave!). 

Aici traiesc o pasnica si meditativa existenta (fara apa curenta si electricitate!) Michael si Christie, adepti ai filosofiei budiste tibetane: un cuplu care de 10 ani de zile nu s-a despartit nici macar o clipa- si nu ne referim numai la nobila uniune spirituala. Nu, cuplul a ales prin juramant sa nu stea vreodata la mai mult de 5 metri distanta unul de celalalt. (Ridicat involuntar de spranceana.)

Daca el e fulgerat de o idee, ea il urmeaza la masa de lucru unde o poate scrie. Daca ea merge la baie, el o asteapta in fata portii (sau de cealalta parte a cactusului, banuiesc). Daca au de facut o calatorie, pleaca numai daca pe durata drumului au asigurate locuri alaturate- in avion, la conferinte, etc. Citesc aceeasi carte, iar inainte de a da pagina se asteapta unul pe celalalt. Mananca din aceeasi farfurie. Fac yoga impreuna, cu respiratia perfect coordonata pentru a inspira si expira la unison. (Eu intre timp mi-am tinut respiratia.)

Ok, si fiind calugari budisti au renuntat la sex (si la tot tacamul de atingeri profane, insinuari carnale) dar nu o sa vorbim despre asta - ar zice unii ca ceva sex nu strica, zilele in desert fiind cam lungi!- ci mai degraba o sa luam in calcul experimentul A TRAI CU PROPRIUL PARTENER 24 DE ORE DIN 24, 7 ZILE DIN 7.

In propria-mi ograda, nu as putea concepe vreodata o relatie de la distanta. Eu si sotul meu petrecem foarte mult timp impreuna, exploatam la maxim orice ferestruica in programul fiecaruia pentru a fi unul cu celalalt (de aceea impiedicandu-ma accidental peste o fitzuica de ziar in care condeiul de serviciu parea inmuiat in bila jurnalistului- pentru ca era plin de fiere- am vrut sa le rad in nas invidiosilor!)…dar cum vi s-ar parea sa fiti legati de un fir imaginar (sau real, o funie cu nod marinaresc!) de 5 metri lungime, de dulcea voastra jumatate, PENTRU TOTDEAUNA?

Intimitate sau paranoia? Armonie sau ordin de restrictie judecatoresc dupa 10 zile (nu te apropia la mai mult de 100 de metri!)? Tortura sau paradis conjugal cu cor de heruvimi si mic dejun la pat cu un singur croissant de rontait in doi? E o gimnastica a spiritului care te tonifica, te invata toleranta si emotii altruiste, sau dintr-o data sorbitul supei lui te face sa o iei razna? Spatiul devine din ce in ce mai stramt sau dimpotriva, te simti eliberat de “artificii” si te poti comporta in sfarsit natural, ca tine insuti, alaturi de partenerul tau? Free at last!

Doi jurnalisti americani, sot si sotie, au incercat sa reproduca modelul “budisti in desert” in cotidianul urban: Human Guinea Pigs, editia de cuplu.

S-au intrebat daca absenta si distanta sunt ceea ce te face sa tanjesti dupa iubit, iar familiaritatea si rutina fermenteaza sentimente depreciative, si daca e nesanatos sa pretinzi ca functionezi drept o unica entitate, in doi fiind…Insa VICTORIE! Experimentul s-a bucurat de un final fericit, cea mai mare rasplata fiind acele cateva clipe imprastiate in cursul zilei in care au simtit ceea ce inseamna cu-adevarat sa fii IMPREUNA- in ciuda micilor episoade de saturatie si iritare: un schimb de priviri, o atingere, o intensa apropiere, la naiba cu firul de 5 metri!

Hei, si daca v-ati putea vreodata plange de prea multa apropiere ( in viata de zi cu zi sau daca doriti sa puneti in aplicare experimentul!) ganditi-va la faimosii siamezi Chang si Eng, amandoi casatoriti si ehm, cu urmasi! Asta da viata in comun!

Multumim intregului colectiv al cotidianului LA SICILIA pentru invitatia in redactie, pentru cadourile primite ( splendid album cu istoric sicilian, plus un buchet de flori minunat oferit subsemnatei!) si pentru pagina dedicata noua, in care am putut “marturisi” subita infatuare pentru “terra siciliana”: de cand am pasit pentru prima oara pe pamant sicilian am simtit ca este un taram binecuvantat cu frumuseti rare, giuvaeruri arhitectonice in orase cu farmec antic, o clima dulce-solara, oameni primitori si colturi de natura paradisiace: de la plaje nesfarsite la coline aromate cu livezi de citrice, de la marea mitologica pana la Etna capricioasa, pe a carui buza rasfranta am putut vedea inainte de plecare cum se scurge incandescent un fluviu, o rana sangerand, de lava lichida, ca un minereu metalic ajuns la punctul de topire! 

Ringraziamo il quotidiano LA SICILIA per l’invito in redazione, per la gentilezza di offrirci splendidi regali ( dai bellissimi album storici siciliani al mio bouquet di fiori!) e perlopiu’ la pagina che ci ha dedicato, dove ho avuto l’opportunita’ di “confessare” il colpo di fulmine subito appena ho messo piede sulla terra siciliana: un posto di rara bellezza, con dei luoghi segreti fuori dai  soliti tragitti che tolgono il respiro- dalle spiagge deserte come spalmate di miele fino alle colline abbondanti e fragranti dell’ aroma di agrumi; dal mare di eco mitologico fino al sovrano Etna, sul cui scuro labbro minerale- proprio prima della nostra partenza- colava un fiume incandescente dalle viscere della terra, una ferita sanguinante, di lava liquida come il metallo che ha raggiunto il suo punto di fusione…

Fino al ritorno dalle vacanze, SICILIA, ci mancherai!…