Recunosc, ma irita oarecum sa intru intr-un boutique cu lumini sofisticate si in secunda urmatoare sa simt in ceafa rasuflarea parfumata cu Ultra Strong Mints a unei perfect coafate shop-assistant . Urmarindu-ma indeaproape. Alunecand spectral pe tocuri vertiginoase, pentru a-mi surprinde orice miscare. Propunandu-mi indatoritoare lucruri departe ani-lumina de gusturile mele. Sunt coplesita de un sentiment de inadecvare si vina. Timpul curge, presiunea de a cumpara ceva ma scalda in ape reci si calde, pana cand dau bir cu fugitii…si cu mana goala. Yeah, i’m a freak.

Ah. De aceea am ajuns sa prefer tihna unei librarii, atmosfera statica, mirosul de tipar, de pagini vechi si noi. Aerul complice, ca ascuns in biblioteca printre cartile interzise copilariei, rontaind prajiturele de ceai si rasfoind romane. Pot petrece ore intregi alegandu-mi noile lecturi, fara priviri de admonestare, fara ocheade snob-chic, imi place ca lumea vorbeste aproape in soapta, sottovoce. Se aude mai mult fosnetul cartilor.

BLOOD SUGAR SEX MAGIK

Pentru cunoscatori, cel mai bun album Red Hot Chili Peppers. Pasiune din adolescenta, alaturi de Nirvana, Faith No More, Soundgarden si alte grupuri din genul alternative. Asa ca frunzarind prin sectia Bestsellers am simtit deopotriva a chill and a thrill- un fior si entuziasm de fan- sa-mi incrucisez privirile cu chipesul solist Anthony Kiedis… de pe coperta autobiografiei sale, poetic intitulata “Scar Tissue”.

Nu am mai citit pana acum cartile semnate de zeitati ale rock-ului, lideri de grupuri divinizate de lumea intreaga, pentru ca m-am gandit ca mai toate urmeaza acelasi tipar- ascensiunea stelara catre faima, orgii backstage, droguri, dependenta, cadere titanica, redemptie, apoi si mai mult sex, petreceri si abuz de substante. Rinse, and repeat.

Insa povestea lui Anthony Kiedis e greu de lasat din mana. E viata acestui fascinant shaman funk-rock, cu trasaturile sculptate care par ale unui nativ indian-american, gura expresiva ca marca a unei senzualitati decadente si parul castaniu lung si fluid, lasat liber pe spatele tatuat cu viziunea tribala a unui vultur-totem.

Parcurgand cartea ajungi sa simti pulsand inclinatia sa catre autodistrugere, o latura intunecata, plutoniana, profund sexuala, dar si puterea de a transforma experiente la limita in lucruri exceptionale, ca si cum ar fi jucaria unei forte superioare (trasatura caracteristica Scorpionilor, intamplarea face sa fiu nascuta in aceeasi zi cu Anthony Kiedis, 1 noiembrie, desi la distanta de 19 ani!).

Incepand cu prima pagina e ca si cum ai urca alaturi de el intr-un demential rollercoaster, ce te poarta intr-un tumult emotional pe culmile succesului si in caderi abisale, in gaura neagra cumplita a dependentei; cu flashback-uri in copilaria stranie, cu un tata hippie-dealer “Sunset Boulevardier”, intr-o casa opium-den plina de aspirante porn-princess si starlete sexy, ca in filmul-cult Boogie Nights.

FFW» apoi pe scena in fata primilor fani exaltati, in negura acida, psihedelica, a cluburilor din Hollywood-ul anilor ‘80, in patul unor femei superbe, si sub un pod din rau-famatul downtown Los Angeles, agonizand in ghearele viciului, cu moartea celui mai bune prieten in suflet, cautand totusi o cale de scapare: stari transpuse in ceea ce mai tarziu devine hitul Under The Bridge.

Anthony “The Swan”, combinatie letala de Hollywood junkie, spirit california-bohemien de surfer din Big Sur, energie punk de Venice Beach; talentul “maniac” Flea, vizionarul Hillel Slovak (disparut in urma unei supradoze in 1988), artistul sensibil John Frusciante si tacutul Chad Smith: cel mai excentric mix de personalitati, o energie creatoare furibunda!

Grupul si-a gasit notorietatea cu un stil definit initial COSMIC HARDCORE MAYHEM FUNK, aruncand in pur delir fanii cu aparitii socante in concert: pictati razboinic cu vopsea-neon si purtand, infamously, doar sosete pe organele sexuale! Ladies and gentlemen…the Red Hot Chili Peppers!

Intre capitole sunt publicate poze din arhiva personala a lui Anthony Kiedis, momente care te surprind prin sinceritate si tandrete, instantanee care au capturat un de altfel trecator moment de fericire, sau presimtirea ca o umbra a unei noi fragmentari, a unei rupturi dureroase.

Oh, si Anthony nu se sfieste sa prezinte o adevarata galerie de frumuseti care i-au fost iubite, el e un Zeu al Sexului, Tantric Sex God, sexul este o obsesie care il consuma in aceeasi masura cu drogurile si ambele devin o constanta periculoasa de-a lungul vietii sale. Cititorul poate savura pagini intregi de sexualitate incendiara, devianta, spasm erotic alimentat de febrila ingestie de halucinogene, femei tulburatoare…SEX, SEX, SEX…si descatusare exploziva pe scena!

Confesiunile includ si nume faimoase- un Anthony adolescent doarme gol in patul lui Cher, sufera infatuari bizare pentru cantareata punk-cabaret Nina Hagen si pentru Sinead O’Connor; se iubeste pasional cu actrita Ione Skye, cu Sofia Coppola, cu Heidi Klum; leaga prietenii intense cu River Phoenix si Kurt Cobain, iar o intalnire-revelatie cu Dalai Lama ii imprima o regeneratoare spiritual awakening…

Un must-read pentru fani si nu numai.

Poate parea o dualitate suspecta a Superficialei, dar cea de-a doua carte cu care am iesit din librarie este “Reconciliation: Islam, Democracy and The West” a lui Benazir Bhutto, carte incheiata cu putina vreme inainte de oribilul asasinat din decembrie 2007 in Pakistan.

Dar despre aceasta intr-un alt post.

Bucurati-va de lectura!

Traiesc intr-o splendida zona pe malul marii, unde lumea, in orice clipa libera, se bucura de mare si de soarele generos al Siciliei. Aici, ca si vestitele Beach Babes din California, fetele umbla cu radioasa naturalete in costume de baie, in delicate, vaporoase rochii de plaja si flip-flops, fabulos bronzate, cu acel luciu aramiu intens al pielii mediteraneene.

Exista un adevarat cult al bronzului, soarele e un zeu pe al carui altar trupurile se intind sa-i primeasca mangaierea intr-o baie de raze; chipurile capata un farmec exotic, membrele par mai lungi si mai tonice, trupuri zvelte sau voluptoase prind o nuanta calda, ademenitoare, ca de caramel. In putinele luni “reci” ale anului exista saloane de bronz artificial care sa prelungeasca “mirajul” pielii ambrate pana la urmatoarea intalnire cu soarele.

Insa am locuit si intr-o tara in care soarele, desi straluceste atotputernic intregul an, nu este nici pe departe atat de “venerat”, ci impotriva lui se iau masuri de protectie, chipurile si bratele se ascund tematoare sub văluri de material, sub straturi albicioase de crema-scut. Tari in care expunerea la soare induce o pigmentare nedorita, o sursa de complex estetic.

Tari precum Egipt, Maroc, Tunisia, Siria, statele din Golf, tari asiatice precum Malaezia, Filipine, Taiwan, Hong Kong, Thailanda si in special India, constituie cea mai importanta piata de desfacere pentru controversate cosmetice de albire a pielii.

Daca in paginile glossy occidentale idealul de frumusete ne este prezentat sub forma unor amazoane bronzate precum braziliana Gisele, cu ten de miere si decolteu auriu, ca abia scuturata de nisipul fin al plajelor din Ipanema, si nici o sedinta foto respectabila nu se face fara a unge modelele cu un strop de “tanning lotion”…in tarile arabe si asiatice cea mai de pret marca a farmecului feminin este TENUL ALB CA SPUMA LAPTELUI.

In timp ce o prietena de-a mea cumpara din parfumerie (in vederea sfarsitului de saptamana la mare!) un miraculos ulei de cocos caraibic, factor de protectie 0, pentru accelerarea bronzului, mi-am adus aminte de randuri si randuri de produse “skin-whitening” pe rafturile sectiei de cosmetice intr-un supermarket arab. “Fair and Lovely”, “White Radiance”, “White Promise” si cate si mai cate branduri, numite de unii “rasism sub forma de lotiune”, promovand mesajul “piele mai alba= mai mult succes”, fie ca e vorba de o slujba mai buna sau…de mai multe propuneri de casatorie!

E oare corect din punct de vedere moral ca in tari in care majoritatea persoanelor au piele inchisa la culoare sau maslinie sa se publicizeze beneficiile “pielii albe”, sa se exarcerbeze prin advertising masiv, mai ales catre populatia tinara influentabila, ca reprezinta “cheia unei vieti mai bune”?! (in telenovele de productie asiatica barbatul alege fata “cea mai alba”, iar in vederea casatoriei femeile petrec saptamani intregi inchise in casa, ferindu-se din calea soarelui, pentru ca in clipa mult asteptata a nuntii sa fie cat mai aproape de albul marmorean “perfect”!)

Reclamele exploateaza cam acelasi filon “creativ”- femeie cu piele bruna e nefericita, dar descopera cosmeticele care propun o piele mai alba, mai neteda, mai luminoasa si…hocus-pocus, viata sa e sociala si profesionala e revigorata! Unii cercetatori gasesc aici ramasite ancestrale in constiinta populara, in care educatia superioara si averea erau sinonime cu “pielea alba” a colonizatorilor, a cuceritorilor Moguli din Asia Centrala; in contrast cu pielea inchisa, arsa de soare, a claselor inferioare care trudeau pe campuri.

Din pacate femeile atrase de iluzia unui ten mai alb nu folosesc doar creme supuse cat de cat unui control dermatologic, ale marilor companii cosmetice, ci din disperare apeleaza la tot felul de “bleaching potions”, care suna la fel de infiorator precum o baie in inalbitor, cumparate “pe sub mana”, pline de ingrediente periculoase care le lasa cu arsuri si cicatrici pe viata!

Aceste creme contrafacute contin corticosteroizi, hidrochinona, saruri de mercur si peroxizi de hidrogen, magneziu sau zinc, toti compusi chimici cu efecte negative, iritatii, alergii, fotosensibilitate si chiar cancer de piele! In consecinta, chipuri odinioara surazatoare distruse…in speranta tragica de a scapa de stigmatul pielii inchise la culoare!

Cat de important este sa ne simtim cu totii bine in PROPRIA PIELE, indiferent de ce culoare este, fara complexe, fara dorinta de a ne altera aspectul fizic pentru a ne “potrivi” mai bine in societate!

Bietul individ homeless care desi afara e cald-cuptor e invelit in straturi ca un bulb de ceapa, cu toate posesiunile in carca, de la un pardesiu ponosit pana la sosete de lana mitraliate de gauri, si impinge un vechi cos de supermarket cu o bucata de carton pe care scrie “Will work for food!” (sunt dispus sa muncesc pentru mancare!).

Nu este cazul unei felii sanatoase din populatia feminina care “incoltita” de un sondaj ajunge sa marturiseasca vinovat ca mai degraba “face foametea” decat sa nu-si poata permite haine frumoase cu care sa iasa in oras: deci un manifest, voluntar “Will work for fashion!”. Mai curand o saptamana de supa la plic, iaurt si sardine la conserva, pentru a fi mai aproape de Sfantul Graal al unei delicioase combinatii de geanta si pantofi din noul sezon, oh si the real deal sa fie, original si de calitate, nimeni nu mai vrea made in Chinatown pe eticheta din interior! (ok girlfriend, am inteles, scrie Gucci!)

Ce ziceti, prioritatile noastre feminine sunt oarecum date peste cap? Ok, trebuie sa fii la dieta ca sa te poti introduce gratios (si fara a te lubrifia ca o foca cu babyoil!) intr-o pereche de jeans Rich&Skinny; dar frivole noi, dame obsedate de imagine, ne-am flagela stomacul si ca sa ne putem cumpara tinute noi si accesorii afurisit de atragatoare dupa bunul plac!

Hmm si aici o halca suculenta de vina (ce o fi cu mine azi? felie, halca, portie…cred ca mi-e foame!) apartine, da doamnelor, COMPETITIEI FEMININE. In ziua de azi ajungi sa cheltuiesti o movilita de bani doar pentru a fi acceptat in societate, “prezentabil”, si pentru asta trebuie sa investesti in severe comandamente: opreste timpul in loc! ingheata ridurile, redescopera-ti muschii abdominali ascunsi in molcoma letargie sub un strat pufos, caldut, de babyfat: adica supune-ti tenul si trupul la tratamente scumpe, indiferent ca implica bai in lapte crud de yak tibetan sau impachetari cu fetusii unor specii marine pe cale de disparitie. Ssst, va fi secretul nostru.

Oh, si sa nu lasam nimic pe dinafara- umfla-ti “las melonitas” cand au pierdut in lupta cu forta gravitationala, rotunjeste-ti buzele cu ceva colagen ca si cum ai pronunta in permanenta cuvantul “Pruuuna!” (serios, incercati asta cu o oglinjoara in fata!), bronzeaza-ti membrele daca au o consistenta pastoasa de mozzarella, si desigur intoxica-te voluptuos cu mirosul de nou, nepurtat-inca, al unei garderobe consistente sezon de la sezon!

Mda, sacrificii. Aici macar e vorba de femei care isi economisesc proprii banisori pentru a-si permite luxul unor mici capricii de shopping. Nici nu deschidem capitolul in care femeiusti cu FrostedFlakes in loc de creier depun languros favoruri sexuale la picioarele unui sponsor de garderoba! Oh, si uite cum s-a dus micul meu dejun pe apa sambetei, Michael Phelps! Omul-delfin e noua imagine a fulgilor zaharisiti de porumb, spre revolta nutritionistilor!…

Ce coincidente socante ca sufletul-pereche-de-o-vara al unor faimoase lipitori mondene e incarnat in categoria baietilor generosi cu cadourile! Dulce billionaire love! In ciuda tuturor straduintelor, nu poti comanda inimii!

Ce ati urmarit cu sufletul la gura in aceste zile, Jocurile Olimpice sau conflictul din Georgia?

Mai ales pentru ca nu ma aflu in tara, e minunat ca din cand in cand (Doamne-ajuta cat mai des!) sa aud la televizor imnul Romaniei la Beijing, sa vad chipurile emotionate ale olimpicilor nostri triumfatori, strangand la piept medalii care rasfrang raze de aur…Ca azi dimineata, cand sotul meu m-a chemat la timp sa vad ceremonia de premiere a echipei noastre de canotaj feminin, medalia de aur! Golden Girls!

Ramanem in sfera curajului si a eroismului la feminin- desi intr-un context mult mai dramatic. Exceptionala stapanire de sine si profesionalismul jurnalistei georgiene Tamara Urushadze, asupra careia se trage in timp ce ea transmite in direct din orasul ocupat Gori.

Din fericire rana este superficiala, insa este admirabil cum in ciuda socului si a pericolului iminent (cine stie unde poate lovi urmatoarea rafala de gloante??), pastrandu-si sangele rece, jurnalista la doar cateva clipe mai tarziu isi continua reportajul: o auzi reluandu-si transmisia chiar inainte ca echipajul bulversat sa revina cu camera de filmare asupra ei!

Cati dintre noi confruntati cu un astfel de atac nu am fi dat bir cu fugitii, sau ne-am fi simtit brusc pieriti, cu puterile lichefiate de panica?! Jurnalism investigativ de cea mai inalta tinuta!

E trist ca astfel de lucruri nu se intampla in universuri paralele, ci in aceeasi dimensiune in care in presa putem citi cu precadere despre femeiusti de circuit monden care isi disputa miliardari la St. Tropez sau se ung languros cu ulei bronzant pe marginea piscinei, decat despre femei care fac istorie, femei sacrificate, femei care se afla in zone de razboi expuse brutalitatii! Ce senzatie amara coexistenta acestor situatii…cu domnisoare care se preocupa ce tinuta se poarte la petrecerea de diseara sa-i scoata ochii rivalei…si femei napastuite de soarta care sunt silite sa-si paraseasca locuintele cu straiele de-o zi, lasand in urma agoniseala de-o viata, pentru a se refugia din calea cruzimii…

Atitudinea darza a jurnalistei mi-a adus aminte de ceva ce vroiam sa va impartasesc de multa vreme, de scriitoarea care pentru mine reprezinta o personalitate inspirationala, un model de talent, perseverenta si limpede analiza jurnalistica- a celor mai “fierbinti” puncte strategice in context politic mondial, scrisa insa din cea mai umana perspectiva.

Nu am avut pana acum un idol. Nu m-a interesat niciodata sa devin model, showgirl, super sexy si seducatoare; cea mai arzatoare dorinta a mea va fi intotdeauna sa reusesc sa scriu o carte care ajunsa la ultima pagina sa-ti lase regretul ca se sfarseste, ca nu poti urmari in profunzime, mai departe, ceea ce pana atunci ai parcurs cu infrigurare. Precum cartile jurnalistei norvegiene Asne Seierstad.

“With Their Backs to the World” (Kosovo, 2000; actualizata apoi in 2004), “The Bookseller of Kabul” (2003, bestseller), “One Hundred and One Days: A Baghdad Journal” (2005) si cartea care m-a impresionat cel mai mult, “The Angel of Grozny: Inside Chechnya” (2007).

Cu o specializare in rusa, spaniola si filosofie la universitatea din Oslo, Asne Seierstad isi incepe cariera de jurnalist la Moscova, studiindu-i pe Dostoievski, Puskin si Lermontov, cautand sa inteleaga “spiritul rusesc”; dar odata ce asista la eruptia conflictului din Cecenia in 1994, la doar 24 de ani, intreprinde prima sa expeditie jurnalistica in teribila inclestare din Caucazul de Nord. E o incredibila forta si determinare ce o fac sa devina corespondent de razboi, intr-o zona a carei istorie cumplita o va bantui mereu cu sinistra amintire!

Asista la luptele de gherila, la crime oribile si masacre care ineaca intr-un val de sange atat luptatori cat si civili nevinovati; consemneaza disperarea mamelor si vaduvelor, a copiilor ramasi orfani in dezolarea strazilor bombardate; si scapa ca prin minune de a fi violata de un militar rus. Reuseste in ciuda lipsei de experienta sa intervieveze liderii ceceni ai miscarii separatiste, morti acum, precum Samil Basaev sau Dzochar Dudaev. Dar vocea autorului, plina de empatie, nu critica niciodata, nu acuza, “nu numar victime-precum spune Asne insasi- ci doar le spun povestea”.

Pe langa povesti ale victimelor de ambele parti, cartea contine si o impresionanta marturie a deportarii in masa la care a fost supus poporul cecen de catre Stalin in februarie 1944: in vagoane de marfa si in plina iarna, aproape intreaga populatie a fost trimisa intr-un voiaj al mortii in Kazakhstan si Kirgizstan, o treime murind inghetata, prin tifos sau infometare.

Asne Seierstad se intoarce in Cecenia in 2006, simtindu-se “vinovata de a fi abandonat poporul cecen pentru mai bine de 10 ani”- iar “Ingerul din Groznai” este Hadijat, o femeie cu inima de aur care si-a transformat propria casa intr-un orfelinat, unde adaposteste copii ramasi pe strazi in urma razboiului, schiloditi de mine, afectati de traume si salbaticiti de cruzimea mediului, supusi la atatea abuzuri incat multi i-ar considera irecuperabili.

V-as povesti mai multe dar prefer sa va recomand calduros sa cititi cartea, mie mi-a trezit simtaminte foarte puternice, de la duiosie si compasiune pana la furia nedreptatii…Realitate sumbra, cruda, dar si umanitate si salvare…lumini plapande intr-un ocean de intuneric. 

Si ce experienta a fost Malta, al carui fort in culori de ambra si fagure de miere l-am zarit intai la orizont, desprins din albastrul continuu al Mediteranei, de pe puntea catamaranului rapid- ce leaga portul Pozzallo din Sicilia cu fermecatoarea capitala La Valletta.

In coridorul cel mai stramt dintre Europa si Africa, locuite din timpuri stravechi de populatii misterioase cu un cult divinatoriu unic, insulele malteze au fost leagan pentru o succesiune de civilizatii- fenicieni, cartaginezi, romani, arabi, bizantini pana la Ordinul Cavalerilor Sfantului Ioan, francezi si englezi, fiecare lasandu-si propria amprenta in istorie!

Am ascultat cu luare-aminte limba locala si am putut recunoaste (ehei, sindrom de facultate de Limbi Straine!), pe fondul placut mie al limbilor semitice, un amestec de cuvinte arabe, italiene (in special din dialectul sicilian pe care am inceput sa il deprind!), engleze si normande…Poza urmatoare incearca sa ilustreze cumva particularitatea acestei limbi:

La o ora la care de obicei se sta intre racoarea zidurilor cetatii, retras la umbra si dormitand cu delicatele perdele albe din dantela de Gozo trase sa scapi de insistenta febrila a arsitei, eu umblam prin pietele orasului, pe caldaramul incins, de la un obiectiv la altul. Homo Turisticus agitandu-se ca o vietate fara aparare, asupra careia un copil sadic proiecteaza printr-o lupa uriasa toata forta razelor solare, pana la combustie!

Trecand prin piatete intesate de turisti la bistro-uri si de mirosul dilatat de caldura al mancarurilor, caracatita prajita in ulei de masline cu usturoi si tocanita de iepure (specialitati locale!), ma refugiez din cand in cand in cochete magazine, si nu pentru shopping, care este ultimul meu interes in aceasta expeditie…ci pentru oaza de aer conditionat, care ma readuce temporar la viata. Frunzaresc distrata printre umerase si obiecte pret de cateva clipe, inhalez racoarea frigorifica, pentru ca apoi sa imi reiau naucitorul drum catre palatul Auberge de Castille, piata Independentei sau Grand Master’s Palace si The Armoury care domina Palace Square (Misrah Il Palazz)…

Insa nimic nu se compara cu mareata catedrala San Giovanni a la Valletta (St.John’s Co-Cathedral, sau pentru noi Sfantul Ioan), giuvaer baroc inaltat de Ordinul Cavalerilor pentru sfantul protector, simbol al rezistentei catolice impotriva atacurilor turcilor otomani (Marele Asediu din 1565). Splendoare care iti taie rasuflarea, cu minutioasa ornamentatie baroca, tapiserii flamande, ghirlande sculptate in aur si argint, heruvimi purtand faclii…iar in altarul oratoriului, comoara nepretuita semnata Caravaggio, maestrul tehnicii chiaroscuro: una dintre cele mai importante opere ale sale, “Decapitarea Sfantului Ioan Botezatorul”(1608):

Parcurg Strait Street, aleea in care in vremuri medievale cavalerii se provocau la sangeroase dueluri; Merchants si Old Treasury Street, unde oprim pentru suveniruri intr-un antiques shop; pe langa adorabile miniaturi de cavaleri si de luzzu, vechile barci de pescari din lemn viu colorat decorate cu ochiul lui Ossiris, simpaticul negustor incearca sa ne vanda si o autentica masca de gaz sovietica din al doilea razboi mondial! No, thanks.

In imagine, barca luzzu de la Marsaxlokk:

Parasita de puteri si hipnotizata de falcile a turisti si localnici deopotriva ce mesteca cu satisfactie la ora pranzului bunatati traditionale, se cere un popas de masa. Curry maltez cu creveti si ananas, lampuki (placinta sarata de peste dorada si legume), faimosul Braggioli (rulouri cu carne si mirodenii), pastizzi (foietaj de patiserie cu branza), aljotta (supa de peste cu rosii si condimente) iar ca desert Helwa tat-Tork (halva cu susan!) si Qubbajt-Nougat (alvita din pasta de migdale)…noroc ca e ziua lunga si am unde consuma balastul de calorii!

Mai avem timp pentru Manderaggio District, cu biserica carmelita, Teatrul Manoel, Auberge D’Angleterre si mai ales catedrala anglicana St. Paul:

Ok, ultima ipostaza este cea de aparenta relaxare la Upper Baracca Gardens si panorama sa generoasa asupra orasului-fortareata, insufletita de briza marii cu reflexe violet. Linistea inaintea furtunii spun, pentru ca deja in intarziere pentru nava de intoarcere in Sicilia m-am urcat si in autobuzul gresit (hei, in urma indicatiilor gresite, nu dupa cum m-a taiat capul, Superficiala intreaba prevazatoare de 10x!)…care in loc sa ma aduca in portul nostru mergea catre St. Julien…Deh aventuri, cu un fel de oprire de urgenta/tras de semnal din autobuz à la domnul Goe…si scaparat de picioare in directia opusa!

Incercati aici, pentru o clipa, sa inspirati aerul sarat si miresmele unui taram cu farmecul cetatilor medievale:

Palermo intr-o zi torida de august. E atat de cald incat parca si timpul solar se dilata, astrul incins ramane pironit pe veci in crucea cerului, arzand sulfuros, energie fixa, coplesitoare.

Orbit pe jumatate de lumina si ametit de fierbinteala umeda a amiezii, intr-un cartier abia afara din centrul istoric, cobori in subteran. Afunzi treptat in semiobscurul racoros al catacombelor. Pas dupa pas in adanc, sentiment care face sa imi vina in minte un vers din poemele lui Charles Baudelaire, artizanul “Florilor Raului” (si de altfel poetul preferat al adolescentei mele cu atractie plutoniana pentru straniu!): “Cobor in veci scari fara rampa…” Pentru ca in acest lacas nu stii daca e o coborare in nefiinta, ori in vesnicie!

Ne aflam la manastirea calugarilor capucini din Palermo, unde se afla “Marea Sepultura a Capucinilor”, catacombe intesate de ramasitele pamantesti a calugari, sacerdoti, barbati si femei, ale caror cadavre conservate sunt prinse in perete ca o morbida galerie a mortii.

Este un loc sacru, de aceea pozele in interiorul catacombelor nu sunt permise. Am pasit cu fiori in prima galerie, asteptandu-ma cu narile incretite la un miros straniu, de igrasie sepulcrala, un iz de uscaciune chimica si cadavre imbalsamate- in schimb aerul putea doar purta un vag parfum de neant, adica un suflu al nimicului. Inodor. Liniste sfioasa, tulburata din cand in cand doar de tipetele de teroare ale copiilor prea mici pentru o astfel de vizita, ai caror parinti nu tinusera seama de recomandari.

Cel mai vechi cadavru fixat in perete este cel al Fratelui Silvestro de Gubbio, primul inhumat in acest loc la 16 octombrie 1599 (!), impresionant mumificat, pastrandu-si aproape intact tipicul vestmant simplu al calugarilor capucini, din panza aspra de sac legata cu sfoara. 

Metodele folosite pentru imbalsamarea cadavrelor sunt misterioase (doctorul Solafia duse secretul in mormant!); se stie doar ca erau bazate pe injectii cu diferite substante, sau in cazuri de epidemie cu bai de arsenic sau in var nestins. In schimb cea mai comuna metoda ramane “esicarea” (uscarea) in celule de-a lungul coridoarelor, numite “Colatoi” ( un fel de zvantare a lichidelor din corp, scurgere). Am tras cu ochiul intr-una dintre celule, imaginea sinistra a corpurilor in descompunere, practic “topindu-se” pana la schelet, intinse pe banci de piatra.

Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar la intrare, pe peretele stang, o placuta de marmura, a carui inscriptie in litere de aur am citit-o fara a-mi crede ochilor, in limba romana: “29 NOV 1852- 29 NOV 1952: La o suta de ani de la moartea marelui patriot NICOLAE BALCESCU, romanii exilati in Italia inchina cu aceleasi idealuri in suflet”!

Studii recente ale arhivelor capucine demonstreaza ca marele Nicolae Balcescu, in exil in Palermo, fu ingropat intr-o groapa comuna intr-un alt sit din Cimitirul Capucinilor (cel putin asa mentioneaza istoricul manastirii).

(coincidenta a facut ca la urmatorul reper turistic pe care mi-l propusesem in Palermo, Palatul Butera de pe strada cu acelasi nume, sa nimeresc exact la casa memoriala Nicolae Balcescu, casa in care isi desfasura ultimele activitati si muri in exil…Incredibil, am ramas impresionata de potrivirea faptelor, involuntar pe urmele maretului revolutionar de la 1848…)

Continui pe coridoare, ca niste cavouri deschise unde poti privi cutremurandu-te chipul schimonosit al mortii, siruri de schelete imbracate sau cadavre mumificate, cu craniul infundat pe alocuri, cu smocuri de par cu impresia ca daca l-ai atinge s-ar pulveriza intr-o clipita…Sicrie cu copii, ca niste papusi de ceara, in hainutele vremurilor de atunci (bambina Rosalia de doi anisori, 1918-1920 are inca parul legat cu o funda mare pe crestet si o expresie dulce, ca in alunecarea lina in somnul unei dupamieze)…

Coridorul femeilor, cu o sectiune speciala, sub inscriptia “…Urmeaza Mielul Domnului oriunde ar merge…Sunt fecioare”, patru cadavre de femei din care au mai ramas doar craniile, si rochiile de epoca de la 1700-1800: matase destramata si bonete de dantele, gulere brodate cu ghirlande de flori…Apoi neveste regretate, precum Concetta Reginella, 27 de ani, “sotie neasemuita, care isi lasa iubitorul sot la doar noua luni dupa casatorie…” 

Baroni, chirurgi, preoti, soldati, artisti- dintre care cel mai rasunator este numele pictorului Velasquez, impartind suspendati sau in cosciuge deschise tacerea si obscuritatea, trupuri ofilite parasite de suflet, marturie pentru ingusta trecatoare ce desparte cele doua lumi- a mortilor si a viilor!

Pe langa lirica funesta a lui Baudelaire sau nuvelele morbide ale lui Edgar Allan Poe sau Gala Galaction, cu care imi infierbantam imaginatia in copilarie, acest lacas imi aduse cumva aminte de momentele in care rasfoiam cu sumbra satisfactie albumul cu picturile lui Georges de la Tour(1593-1652): in special seria Magdalenelor, Magdalena cu lumanare si craniu (prima poza a acestui post!), ascetii costelivi din ale caror priviri izvora fervoare mistica, patimile sfintilor-

In catacombe, ca o voce de dincolo:

“Si noi am fost ca voi, si voi veti fi ca noi”…

Cum dulcea mea jumatate se afla inca in a doua parte a cantonamentului estival, tresalt de inspiratia unei calatorii, ca o briza racoroasa de aer. Firea mea nomada este de-a pururi fascinata de senzatia efervescenta care ti-o strecoara in suflet simpla vedere a noi orizonturi; deopotriva este iritata de static, cotidianul inert, de dulceata amaruie ca de vara scapatata a amiezelor fierbinti de august. Toropeala visatoare.

Trebuia sa fac ceva sa-i pun capat.

A aparut la indemana un “pelerinaj” prin magnifica Sicilia. Sa profit de sederea noastra aici cat mai mult, sa explorez insula in lung si-n lat! Locuri care spun o poveste, locuri care respira o fumegoasa istorie, cu arome normande si mirodenii arabe, cu vestigii romane si catedrale medievale…Secrete ale localnicilor, plaje ca farame de paradis, natura de salbatica splendoare, delicios popas cu un mezzeh siciliano-arab, tabouleh con frutti di mare.., sate de pescari unde timpul pare sa se fi oprit in loc! Sentimentul ca uneori te ratacesti pe un taram mitologic, de unde te-ai astepta sa-ti sara in cale nimfe tematoare si fauni cu ochi tulburi… 

Acireale baroca, Giarre cu amforele sale din “terracotta”, Giardini di Naxos- gradina exotica, luxurianta, pe malul marii cu transparente de azur si marmura; Cefalù (antica Kephalodion) cu labirintul sau medieval si Templul Dianei din epoca pre-elenica…Oh, si maine urmeaza Palermo!…