Sicilia si Romania, intalnire pentru dialog si integrare. O sala aproape plina, in ciuda furtunii de afara (fulgere si tunete in noiembrie, marea in clocot). Ne adresam pe rand audientei- jurnalisti, psihologi, membri ai asociatiei “Siculo-Romena”, personalitati importante ale orasului.

Este emotionant cat de frumos vorbeste sotul meu despre Romania, despre experienta sa intr-o tara in care a venit cu mintea deschisa, fara idei preconcepute, decis a descoperi pe cont propriu realitatea romaneasca; cat de expresiv descrie legatura afectiva care s-a infiripat de-a lungul anilor, cu cata insufletire povesteste despre un loc pe care acum il numeste “a doua mea casa”, despre dorinta sa de a deveni cetatean roman.  

Simtindu-mi usoara agitatie pentru ca in cateva clipe urma sa iau cuvantul, in fata adunarii, a reporterilor, a privirilor ce ma scrutau curioase pentru ceea ce as fi avut de spus in contextul desigur complex al relatiilor italo-romane- o astfel de conferinta de presa era si pentru mine o premiera!- sotul meu mi-a strans mana pe sub masa, incurajator. Mana lui mare (portar de fotbal, doar!)  si calda asupra mainii mele mici, inghetata de emotii. O atingere care m-a linistit instantaneu. 

Am fost prezentati drept cel mai reprezentativ cuplu italo-roman, si am fost onorata sa-mi pot comunica gandurile si trairile in calitate de membru al comunitatii romane din Italia. 

Postarea aceasta mi-am propus-o scurta, pentru ca as vrea sa va las mai mult pe voi sa vorbiti. Mi-as dori de asemenea ca de aceasta data sa incercati sa cititi si printre randuri.

Viziunea mea despre o astfel de intrunire ar fi o celebrare a poporului roman, lumea trebuie sa stie ca romanii inseamna si persoane de un inalt grad de cultura si educatie aleasa, talent artistic, aplicatie pentru studiu, informatica, limbi straine, cercetare stiintifica si cate si mai cate…As fi vrut sa strig asta din rarunchi, destul cu exaltarea tuturor aspectelor negative, avem nevoie ca tara noastra sa fie reprezentata cum se cuvine, nu doar sub un aspect problematic!

Cu o saptamana in urma, la Teatrul Massimo Bellini din Catania a sustinut un recital exceptional pianistul roman Radu Lupu, castigatorul a trei concursuri importante, Van Cliburn 1966, Enescu International 1967, iar in 1989 si in 2006 prestigiosul premiu “Abbiati”, din partea Asociatiei Criticilor Italieni; de-a lungul carierei sale internationale canta cu Berliner Philarmoniker, Filarmonica din Viena, cele mai importante orchestre londoneze si americane, Cleveland Orchestra si Chicago Symphony Orchestra. Concertul sau- o incantare pentru toti prietenii mei de aici, o mandrie pentru mine ca romanca.

Am vrut doar sa dau un exemplu.

Acum cel de-al doilea:

La intalnirea de vineri, in timpul discutiilor, fetite de etnie rroma desculte, cu naframe colorate decorate cu banuti zornaitori, legate in jurul soldurilor, alergau de colo-colo, in pregatiri pentru un dans oriental, “tradizione folk del popolo Gitano”.

Ce ati fi ales Dvs. pentru un moment artistic romanesc? Ce credeti ca ne reprezinta?

Daca ati putea aduce schimbari in bine imaginii Romaniei, de unde ati incepe?

Care sunt stereotipurile cu care v-ati confruntat cel mai des, vorbind despre romani si Romania intr-un dialog cu o persoana straina?

Mai mult ca sigur ca ingeniosii realizatori al unor emisiuni trashTV/ reality-show au gasit modul ideal de a fructifica slabiciunile naturii umane; si mai ales cum noi, spectatorul curios-sadic, privim fara remuscari episoade de circ jalnic in care se dau in spectacol semeni de-ai nostri.

De aceea m-am trezit urmarind- dying a little bit inside- cearta cu irezistibile nuante de tragism comic a unui cuplu dezbinat in urma demascarii (documentate pe camera, eh!) de cvasi-adulter: barbatul transpirand abundent, surprins cu erectia-n sac vizavi de secretara nurlie, decide ca cea mai buna aparare este atacul, si gaseste de altfel momentul prielnic pentru a-i reprosa nevestei isterizate atitudinea nerecunoscatoare: “Auzi, te-am luat cu branza si ceapa, si acu’ vii cu figuri! Te-am luat de la tara si te-am adus la Bucuresti!” Printre sughituri, biata femeie replica: “Da, dar fara banii lu’ taticu’ nu aveai tu acu’ firma unde sa angajezi toate parasutele!”…

Vedeti, chiar daca nu avea gurita cu parfum de roze, fata venise cu zestre. Si ginerica n-avea de ce sa spuna “nu”! Mda, nu mai reflectasem atat asupra mentalitatii feudale de zestre…de cand scrisesem comentariul literar la “Ion” al lui Rebreanu!

In vremurile noastre a palit oarecum importanta ca femeia sa intre in mariaj cu trusoul asortat de averi, pamanturi si o lada artizanala, maiestrit pictata, de zestre- plina cu broderii, cuverturi impletite, lenjerie de pat si zeci de metri de brocart si muselina, presarate cu flori de levantica si saculeti cu perle de naftalina.

Ba mai mult, folclorul modern a stabilit traditii in care femeia dorita este curtata, si franc spus cumparata, cu atentii si cadouri exorbitante; fata se asteapta chiar la ofrande generoase, haine, mai multe genti designer decat o printesa saudita, ceasuri ale caror limbi se petrec peste ore de diamant, o masina, sau chiar operatii estetice- sa stea rochia de mireasa mai bine la bust.

La randul sau barbatul se instaleaza voluntar in rolul de sponsor, “platitor”, bucuros de a lasa confirmarea respectabilului sau status sa straluceasca prin prisma nevesticii sale, poleite cu cele mai de pret accesorii! E o chestiune de imagine.

Inafara catorva vulpoi, vanatori de zestre pe urmele unor nevestici bogate care le pot pompa precum un put cu petrol, in Occident factorul zestre e aproape eradicat. Mariajul modern a daramat barierele sociale, oricine se poate casatori cu oricine, transcede caste, clase sau bunuri materiale inegale. Initial, dota femeii avea menirea de a-i asigura acelasi nivel de bunastare in familia sotului de care se bucurase in caminul parintesc: pasea in noua sa viata conjugala cu drepturi egale, cu o avere care ii garanta respect.

In schimb, printr-o pervertire a functiei sale de protectie, zestrea a devenit un instrument manevrat pentru santajul si degradarea femeii; absenta sau insuficienta sa a degenerat in cumplite abuzuri.

Actele de violenta impotriva femeilor si numarul ingrijorator de crime intr-o tara precum India au dus chiar la o lege care interzicea conditia de zestre in contractele de casatorie (aici aproape 90% dintre mariaje sunt “aranjate”, in speta de catre parintii insurateilor!): Dowry Prohibition Act, 1961.

Si asta pentru ca din timpuri antice, zestrea, numita dahej, a insotit obligatoriu trecerea miresei in familia sotului, ritual important in traditiile Hindu si musulmane, cunoscut drept kanyadaan. De la venirea pe lume, femeia este Par Gaheri, adica o persoana facuta pentru casa altuia. Orice nou-nascut de sex feminin este o povara in familie, deoarece incepand cu primul scancet nu este doar o gura de hranit in plus, ci o fiinta care in cativa ani (posibil de la prima menstruatie) va aduce clanul aproape la ruina, in vederea maritisului. Familia fetei este cea care plateste, uneori aproape greutatea sa in aur, pentru a o da de acasa, pentru a-i gasi un sot.

Rudele mirelui solicita ca din partea viitoarei sotii darurile sa curga ca dintr-un corn al abundentei: bani, aur, animale, mobila, electrocasnice sau chiar un automobil. Tatal fetei este o fiinta neajutorata in aceasta situatie- trebuie sa se conformeze fara cracnet tuturor pretentiilor socrilor; in gestul de umilinta si supunere Hindu, cu mainile impreunate rugator si spinarea incovoiata, incearca fara succes sa negocieze lacomele cerinte, pentru care e resemnat oricum ca trebuie sa vanda pamanturi, sa se imprumute de la camatari becisnici!

Traditia zestrei, aceasta despoliere la sange, e strasnic ilustrata in cartea care in acest an a castigat prestigiosul premiu literar Man Booker Prize: “Tigrul Alb” al scriitorului indian Aravind Adiga, carte care am devorat-o intr-o singura zi, mormaind dupa fiecare pagina cat de mult isi merita premiul (va rog sa va multumiti cu traducerea mea aproximativa):

“Sora mea Reena (care-mi este si verisoara) s-a casatorit cu un baiat dintr-un sat apropiat. Pentru ca noi eram familia fetei, fireste ca ne-am ars (in original we were screwed !). A trebuit sa-i facem cadou baiatului o bicicleta noua, bani cash, o bratara de argint, si sa organizam o petrecere fastuoasa- si noi ne-am conformat, fireste. Familia mea a fost nevoita sa se imprumute de la stapanul Barza, pentru a-i putea oferi surorii noastre o zestre cum se cade. Atunci cand Barza si-a vrut banii inapoi, toti membrii familiei au fost chemati sa munceasca pentru el- si ai mei nu au avut incotro, m-au retras de la scoala. La munca de jos cu mine!”

Macar familia se poate bucura si de reversul medaliei: “Casatoria fratelui meu Kishan. Ah, asta era una dintre casatoriile bune. Noi aveam baiatul, asa ca am ars familia fetei pe cinste (in original, we screwed the girl’s family hard!). Imi aduc aminte cu exactitate ce am obtinut din zestrea fetei, si pana si acum, doar la gandul prazii de atunci, salivez de pofta: cinci mii de rupii bani gheata, doar bacnote presate, noi-noute de la banca, o bicicleta Hero, plus un lant gros de aur. Fireste, bunica noastra a incasat tot; Kishan s-a bucurat de doua saptamani in care sa-si vare ciocul in nevasta-sa, (in original, hilara expresie he got to dip his beak into his wife!) iar apoi l-au expediat la munca in Dhanbad.” 

Femeia din imagine- intr-un protest unic in istorie impotriva abuzurilor pe motiv de zestre!

Vedeti voi, din cauza acestei impovaratoare datorii de zestre, care pandeste destinul oricarei fete, determina un numar alarmant de avorturi in cazul fetusilor de sex feminin; anunturi sinistre de odinioara, prin Bombay, indemnau femeile sa cumpere teste pentru aflarea sexului, cu sloganul, ce preferati, sa platiti 500 de rupii acum, sau 50000 de rupii in cativa ani?…

Este cutremurator cazul real al celor trei fiice ale unui Brahmin- desi casta superioara, sarac lipit!- care intr-un pact sinucigas au baut impreuna pesticid, pentru a-si elibera tatal stramtorat de povara de a le marita!

Ce este mai grav in viata de zi cu zi (si evident ca legea din 1961 nu este respectata, indeosebi in zone rurale!)- o zestre insuficienta, care nu respecta intelegerea dintre familii, transforma existenta proaspetei sotii intr-un cosmar. Femeia este hartuita, tratata ca o sclava, batuta si umilita zilnic pana cand ai sai nu-si implinesc cota promisa; exista cazuri in care dupa ce mariajul este consumat cu tam-tam (pretioasa virginitate deci “inhatata”!) familia sotului isi sporeste pretentiile, stiind ca rudele fetei nu pot risca dezonoarea divortului, blestemul unei fiice deflorate trimise inapoi acasa- fiind deci nevoiti sa se inhame la datorii si mai mari!

De departe cea mai sinistra consecinta a foamei, a lacomiei pentru zestre o constituie “arderea miresei”, bride burning, sotul sau rudele nemultumite de cat au obtinut imbiba sari-ul amaratei femei cu kerosen si ii dau foc, transformand trupul nefericitei intr-o torta umana, simbol al urii si al cruzimii primitive. Astfel de acte barbare sunt raportate la politie drept “accidente in bucatarie” sau sinucideri! Scopul este unul care-ti ingheata sangele-n vine- daca femeia moare, sotul este liber sa se recasatoreasca…si sa obtina o alta zestre!

V-ati fi gandit vreodata ca un trusou de nunta poate deveni o chestiune de viata si de moarte?!

“Bitch, please!”

Ciudat mod de a incepe un articol, o sa spuneti, mai ales cand este vorba de acea postura relativ intraductibila pe care o adopta o femeie, vizavi de alta femeie, eventual cu palma ridicata (shut up!) pentru a-si exprima dispretul sau dezaprobarea. O atitudine de import ghetto, care s-a bucurat insa de o raspandire mainstream, simbolica pentru relatia de acuta competivitate intre femei, de eterna rivalitate in defavoarea solidarietatii, de crescanda agresivitate.

Unii sustin ca radacina raului, a vitregiei si a veninului pe care ni l-am improsca reciproc cu satisfactie- heh, pe cea mai buna bluza!…este nimeni alta decat COMPETITIA SEXUALA. Junghi in coasta, care in loc sa ne coalizeze ne dezbina, femeie versus femeie, o lupta de clasa in care se infig tocuri-cui drept pumnal: cu scop suprem Barbatul-Trofeu!

Sfasierea feminina nu se opreste la inhatarea prazii cu penis, ci batalia cea mai apriga se duce pentru pastrarea titlului, o inclestare ce s-ar numi “protejarea investitiei, conservarea patrimoniului”. Of Doamne, pentru ca numai noi femeile stim cat investim intr-o relatie! Make it work, make it last!…

Insa fara a insista prea mult asupra cliseelor din traditionala rivalitate feminina (ilustrez aici cu versurile melodiei lui Kelis: “my milkshake brings all the boys to the yard/ and damn right, it’s better than yours...”- extragem esenta: a mea e mai buna decat a ta!)…Superficiala a preferat sa va atraga atentia asupra unor subiecte mai incomode. De pilda cum afecteaza tendinta noastra competitiva, manevrata de sentimente mai putin nobile precum invidia, momente de colaps social precum HARTUIREA SEXUALA si VIOLUL.

Se intampla rar ca intr-un grup de colaboratori/ angajati/ studenti etc, in cazul in care o femeie/ fata este supusa sistematic tachinarilor, hartuirii de natura sexuala- atingeri si comentarii nepotrivite- victima sa se poata refugia, cautand aparare, in frontul celorlalte femei, menajate probabil de un astfel de tratament “sexist”. De obicei tinta este fata cea mai draguta, care se remarca prin atribute fizice invitante pentru atentia masculina, cu prea putina inclinatie pentru confruntare si rezistenta, un caracter mai slab si poate (aparent) mai naiv. De ce s-a demonstrat oare ca in astfel de cazuri solidaritatea feminina se impotmoleste lamentabil, ca celelalte femei o resping, izoland-o si mai mult, ba chiar se mangaie cu un fel de jubilatie perversa in momentul in care fata hartuita se afla in dificultate- hah! e prea sexy, prea provocatoare, uite cum se imbraca, isi merita soarta! Plesniti-o peste fund cand se apleaca! (?!)

Putem fi patroane ale criticii (avem un simt special pentru a detecta defecte in suratele noastre, chiar si cele invizibile cu ochiul liber; dar noi reusim sa le evidentiem fosforescent, neiertator, cu puterea imaginatiei noastre demolatoare!)…si cu sau fara pisica neagra si neg pe nas, suntem capabile sa ne transformam in vrajitoare meschine, indiferent de varsta (desi unii subliniaza ca trecerea anilor ne face “mélancoliques et méchantes“…).

Sunt de comentat in schimb reflectiile actritei britanice Helen Mirren- la 63 de ani, un Oscar pentru interpretarea din “The Queen” si o viata cu experiente dintre cele mai intense, chiar dramatice (ea insasi victima unui viol in tinerete!) are deplina convingere ca daca li se ofera ocazia, femeile actioneaza impotriva femeilor. Inclusiv juratii de sex feminin dintr-un caz de viol: “avocatii apararii selecteaza cat mai multe femei pentru juriu, pentru ca fie dintr-un soi de pasiune animala inradacinata de milioane de ani, fie din gelozie tribala sau pur si simplu din antagonism…femeile jurat ar actiona impotriva victimei, spunand ca si-a cautat-o cu lumanarea”.

Precum acele fete care spun ca cei mai buni amici le sunt doar barbatii, iar de la femei se asteapta doar falsitate si acte de tradare, distinsa lady Mirren nu este o iubitoare a persoanelor de acelasi sex; ba chiar cand este vorba de interviuri nu ezita sa solicite jurnalisti de parte masculina. Actrita a constatat ca exista o fractiune de ziariste- pe care le numeste simplu si cuprinzator “the bitches” (!)- care prin insinuari si indiscretii incearca sa te prezinte intr-o lumina nefavorabila, roase desigur de dintii marunti si ascutiti ai invidiei!

Actrita si-a mai atras antipatia feministelor printr-o viziune tulbure asupra unui fenomen care te face sa-ti inclestezi maxilarul de furie, numit Date Rape, “viol la intalnire”. Situatii absurde- in care, desi femeia se opune sa incheie un de-altfel civilizat rendez-vous cu un raport sexual, barbatul o forteaza in circumstante dubioase! Cina intima, strangeri de mana pe sub masa, te-ai imbracat seducator…si cum, la sfarsitul serii indraznesti sa ma duci cu vorba?! Sa refuzi?! Pai sunt barbat, eu! (!!!)

Actrita spune ca o astfel se situatie nu poate fi dusa in sala de judecata, barbatul nu poate fi acuzat, ci e mai degraba ceva “subtil, care trebuie negociat/ rezolvat intre barbat si femeie”. (!!!) E ca si cum daca accepti invitatia unui barbat, sa bei ceva, sa iesi in oras, “semnezi” implicit pentru sex! E la fel de scandalos ca acea convingere ridicola, imprimata barbatilor: “cand femeia spune nu, vrea de fapt sa spuna da! She’s just playing hard to get!”…Grrr…NU e NU, si gata! Traim in vremuri moderne, in care comunicarea este suficient de limpede!

Astfel de idei periculoase nu raman doar pentru cateva zile in paginile ziarelor, sau comentate pe bloguri unde se formeaza curente de opinie; din pacate prind cumva radacini in constiinta publica, ajungand sa justifice acte de violenta impotriva femeilor…Exista si cifre ingrijoratoare- in SUA doar 13% din cazurile de viol denuntate se incheie cu o condamnare, iar in Marea Britanie doar 6%, dintre infimul de 10 procente care sunt declarate la politie…Nu am idee care este situatia in Romania (daca aveti informatii va rog sa contribuiti!)

Ar fi multe de spus aici, si dupa un articol in care am abundat in semne de exclamare…eu as vrea sa-mi rezum pozitia doar printr-un gand: less bitching…AND more power to the ladies, cinste celor care se lupta pentru drepturile si protectia noastra!

P.s. Infigeti-va dintii in painea comentatorului, intre atacuri la feminin, hartuire sexuala si date rape…vreau sa stiu ce ganditi!

Ziua de luni a ne-a gasit de data aceasta in Florenta; in pur stil de escapada romantica, ajunsi tarziu, dupa meci, in negura friguroasa de duminica seara- ne-am trezit inspirati de dimineata, cu aceasta splendida vedere asupra fluviului Arno si a pitorescului Ponte Vecchio, oferita de terasa camerei noastre. O senzationala “gaselnita”, un boutique-hotel femecator ascuns in anticul cartier florentin Borgo San Jacopo.

In zorii zilei, cand am facut primele poze, cerul parea sa imprumute din spiritul austeritatii medievale a burgului, aruncand umbre mohorate peste fluviul inert, ca o reptila cu solzi brun-verzui, incremenita in asteptare:

Read more »

Ma gandesc adeseori ca imi este dor de anii de scoala, de colegii de la liceu si universitate, mai ales de acel spirit de “comunitate”, de grup cu care imparteai zi de zi, bune si rele, chiar cu nelipsitele tensiuni, rivalitati si microconflicte…Colegii-

…cei care ajungeau sa-ti cunoasca in intimitate preferintele, ticurile verbale, tulburarile lunatice, despartirile si infatuarile amoroase; ba chiar pana la sfarsitul semestrului iti stiau si tinutele vestimentare pe de rost…remarcand imediat cand te “innoiai” cu ceva! Farmecul primejdios al scindarilor dintr-o prietenie, cand zambetul colegului care te tachina nemilos incepea sa te urmareasca prea des in ganduri…Confidente. Complicitate. Camaraderie.

(Mi-este cu siguranta mai putin dor de diminetile mohorate si friguroase in care la sapte si jumatate trebuia sa fii deja cu coatele lipite pe bancile reci ale scolii, sub lumina palpaitoare, bolnavicoasa de neon, cu mirosul acru de pe coridoarele unde se zvantau carpele umede ale bietei femei de serviciu, nevoita sa stearga dupa hoarde cu ghete murdare. De episoadele in care invidia feminina putea deveni agresiva; de primele tentative de hartuire sexuala a fetelor cu precoce dezvoltare fizica, ce le facea brusc apetisante pentru baietii obraznici; de fenomenele de bullism, “teroristul” clasei ocupat cu incoltirea celor slabi, sau a celor pur si simplu diferiti de ceilalti- si toate acestea inca nu aveau raspandirea din ziua de azi!)

Pentru ca scoala ramane oricum prima incercare a vietii: esti pe cont propriu, inveti sa iei decizii, sa absorbi informatie dupa propriile capacitati, sa-ti gasesti locul intr-o oranduire sociala.

Si totusi noi nu reusim sa pretuim acest fundamental drept la educatie cum o fac cei care fie nu si-l pot permite, fie cei carora multa vreme le-a fost negat, interzis, anulat. Cei pentru care la educatie se ajunge doar prin sacrificiu. Copile care isi risca viata in fiecare zi pentru a ajunge la scoala.

Am ales sa va prezint un caz care m-a impresionat: 

Segregarea sexelor in scoli nu pare sa fie suficienta pentru extremistii religiosi, care chiar si dupa caderea regimului Taliban (intre 1996 si 2001 au fost inchise toate centrele de invatamant pentru femei si cadrele eliberate din functie!) isi propun indepartarea femeii de orice forma de educatie organizata, fortand-o sa ramana acasa, sa gateasca si sa curete dupa barbatii din camin! Dorinta de cunoastere inseamna razvratire, si de aici la coruptia morala nu mai este decat un pas…sustin specimenele fanatice, ramasitele talibane educate in scolile Deobandi din Pakistan! Tot astfel de grupari se concentreaza pe racolarea tinerilor in madrasa coranice, cu interpretari de factura extremista, smulgandu-i scolilor de influenta occidentala “daunatoare”.

In cel mai bun caz, in fata scolilor de fete din Afganistan se strang cate 30-40 de indivizi, care asteapta elevele sa iasa si le urmaresc, hartuindu-le cu strigaturi obscene, amenintandu-le si chiar pipaindu-le, totul pentru a le descuraja avantul, pentru a le forta sa renunte la invatatura!

Cazuri mult mai grave sunt ca cel petrecut cu doar cateva zile in urma, intr-un oras afgan despre care v-am mai vorbit, Kandahar: barbati necunoscuti pe motociclete au atacat un grup de 15 eleve si profesoare, ce mergeau la cursurile de dimineata ale scolii de fete Mirwais Nika High School, stropindu-le cu acid in fata! Acidul le-a ars pielea, trecand prin burka si uniforme, lasandu-le cu cicatrici, desfigurandu-le, iar o fata de 17 ani este aproape oarba: substanta chimica i-a afectat intr-atat vederea, incat nu poate nici sa deschida ochii!

Acesta, ca si atentatele din apropierea scolilor nou-deschise, este un alt exemplu de teroare, aplicata impotriva statutului si asa fragil, lipsit de drepturi si de siguranta, al femeii dintr-o societate in contorsionata transformare. Femeia este pedepsita in chip atroce pentru indrazneata sa emancipare: aspiratia catre o educatie elementara!

Cum te-ai putea impotrivi ca frica sa nu ti se strecoare in suflet, paralizandu-ti pasii si vointa, anuland orice vocatie sau ambitie?!…Din nou acasa, o femeie simpla, muncind ca o sclava intre pereti ce oprima, deopotriva cu teama de a pasi in exteriorul ostil. O lume care te vrea in intuneric, in ignoranta, supusa ca un animal domesticit! 

Trist deznodamant: dupa atacul miselesc cu acid, a doua zi, dintre cei 1500 de studenti nu s-a mai prezentat nimeni la ore- clasele sunt pustii, desi directorul a anuntat ca scoala sa ramane deschisa. Chiar si parintii cu cele mai liberale convingeri, sustinatorii cauzei pentru educatie feminina, nu mai au curajul de a-si expune fiicele unui astfel de pericol. Va puteti imagina sinistra absurditate, sa fii atacat/impuscat/stropit cu acid pentru ca te faci vinovat de crima de a merge la scoala?!

Am ajuns in Parcul Arheologic Neapolis din Siracusa in dimineata albastruie a zilei de luni, dimineata ravasita de ploaie, abia linistindu-se dupa o furtuna tropicala de noiembrie! O atmosfera care vibra inca de vuietul surd al tunetelor ce se stingeau in departare, peisaj cu nori vineti, desenand corabii fantastice in retragerea lor aglomerata catre mare.  

Nici tipenie de om la inceput de saptamana- intinderea sclipitoare de verdeata si ruine doar pentru noi…E incredibil cum in prag de iarna aici clima se bucura de blandetea mediteraneeana, cu vegetatie luxurianta neatinsa de bruma aramie a toamnei tarzii, cu lamai si portocali incarcati de fruct si aroma…Ah. Imposibil sa nu simti un fior de romantism (si iese si soarele…pentru a completa un tablou deja desavarsit!)

Rasfat cu poze after the jump! JUMP!

Read more »

Proaspete de la meciul de azi, cu happy-end Catania-Cagliari 2-1! (Pe tabela de marcaj- daca mijiti bine ochii- ok, e practic insesizabil, dar aveti incredere in mine- “pantera” e insotita de o secventa cu allenatore!) 

“Mister” surprins in maxima concentrare inainte de fluierul de incepere al partidei:

In final, elementul pitoresc sicilian care te intampina la iesirea din stadion: in persoana “vanzatorului de cedri” (fructele fiind un soi de lamaie-gigant cu interior pufos, aromat-acrisoare!), desigur fan infocat, cu tot cu mascota in tricoul de joc al echipei!

Duminica football-flavoured se incheie cu derby-ul Rapid-Steaua. Maine zi libera & relaxare (vedeti, paradoxal noi iubim ziua de luni, hehe!)…si mai multe poze!

Am “absentat” cateva zile de pe Superficiala- motivat indraznesc sa spun, dat fiindca mi-am sarbatorit ziua de nastere in al doilea oras caruia ii spun “acasa”- la Milano, unde a plouat torential trei zile la rand (cu exceptia zilei de sambata, cand a iesit soarele, pe potriva inimii mele- buna ca o briosa calda!).

Cu toate astea potopul continuu nu ne-a “inmuiat” spiritele, cu tot cu plimbari romantice cu o singura umbrela, ca doi “porumboi” cum ar spune sotul meu, insotiti de inserarea timpurie, de cerul care oxida intr-o culoare violet ca a caramelelor licorice…Liquorizia, cum se spune in limba italiana!

Si desigur de trei ori cina festiva in onoarea sarbatoritei, dintre care o eterna favorita la restaurantul Boccon Divino! Aici fiecare gustare- dintre parada felurilor de mancare (fara numar, cu un accent delicios pe branzeturi, risotto si tagliatelle à la fondue, servite fierbinti si cremoase intr-o roata “scobita”de Parmiggiano Reggiano!)…e ideal acompaniata de cate un pahar de vin diferit. La fiecare degustare arome noi, de la cele mai viguroase note de rosu senzual pana la dulceata parguita a vinurilor de desert. Mda, legea compensatiei: rainy city, good wine!

Pentru cunoscatori se stie deja ca Superficiala se vrea un jurnalist global, cu narile dilatate la miresmele Orientului, pe care le inspira cu nesat, ca rasini parfumate de bukhour arzand intr-un sipet de sidef; o cautatoare de senzational si exotic, care nu reuseste niciodata sa se deconecteze pe deplin de ceea ce se intampla in lume, fara a tanji sa “raporteze” pe blog! De aceea nu ma pot abtine sa introduc ici-colo informatii si ganduri razlete, din timpul micii mele vacante.

Omagiu celor douazeci si sapte anisori impliniti- am primit o stranie- dar bine ticluita Superficialei- combinatie de ofrande: carti si lenjerie intima.

In plus sotul meu m-a asteptat o ora in libraria mea preferata din Milano, Hoepli International, de unde am mai iesit triumfatoare cu cartea castigatorului Man Booker Prize 2008, Aravind Adiga cu al sau “The White Tiger”, alte cateva volume si un curs de limba persana (mai nou imi doresc sa-mi insusesc si cateva notiuni de farsi). 

Simt cumva ca bateti apropouri vizavi de lenjeria intima! Sexy times included, frunzarind insa printre splendorile dantelate, care doar atingandu-le iti trezesc o insinuanta placere tactila (cu promisiuni decadente!)…m-am gandit la eseul recent citit “The Secret Life of Syrian Lingerie”, Viata secreta a lenjeriei siriene, scris de jurnalista Malu Halasa impreuna cu designerul Rana Salam. 

Cartea reprezinta un studiu sociologic: prin prisma unor fotografii, comentarii si interviuri cu barbati si femei, eseul se contureaza cu sclipirile unui mozaic, revelator pentru un paradox din lumea araba: o compozitie cu modestie islamica, pudoare si traditii conservatoare, dar si fragmente care oglindesc viata secreta din spatele valurilor opace, la adapostul portilor inchise. Cu faimoasele dansuri din buric, intre femei care exerseaza unduiri seducatoare in transparenti shalwar de matase; cu cantecele si strigaturile deocheate la nunti si sfaturile fara perdea, date de catre femeile mai in varsta tinerelor mirese sfioase; si mai ales cu achizitii de lenjerie intima fara urma de sobrietate, ba din contra, condimentate de fantezie!

Autoarele fac o descoperire interesanta: cu cat interdictiile in viata publica oprima viata femeii in societatea musulmana, cu-atat acestea isi asuma libertati si surprinzatoare indrazneala in intimitate, fapt ce se reflecta in comertul infloritor de desuuri. “Cu cat este mai religios ambientul, cu-atat lenjeria este mai risqué “, afirma un martor.

Paradox evident in bazarele pestrite, unde femei acoperite din cap pana-n picioare scotocesc fara prea multe subtilitati in mormanele colorate de furouri, sutiene si chiloti, dintre care, remarca autoarele, multe sunt atat de provocatoare, cu iz de fetisuri, incat ar fi vandute doar in sex-shop-uri in orice oras occidental!

Vizitand faimosul Souq Al Hammadiyyah din Damasc, alaturi de femeile din comunitatea locala si turisti din invecinatul Iran, te poti tocmi si lua cu asalt imperturbabilii negustori pentru seturi de lenjerie brodata, impodobita cu pene, cu despicaturi strategice, cu pasari (”cuibul pasarii”, ish al-asfour, este un simbol popular pentru parul pubic al femeii!)…sau chiar cu trandafirul rosu al martirilor Hezbollah! Nu sunt de neglijat nici sutienele tip jucarie chinezeasca, care canta daca le sunt stranse cupele!

O inepuizabila sursa de fascinatie, aceasta lume a contrastelor!

Si pentru ca intreg mapamondul pare a gasi inspiratie in Orient, nu puteam sa nu  remarc tinuta originalei Heidi Klum de Halloween (sarbatorindu-mi ziua vineri noaptea, ne amuzam cu prietenii cum pe strazi se revarsa The Horror, sub forma sangeroasa a diverselor costumatii “infricosatoare”, intr-un fel de “Cosmar pe Elm Street” cu sinistrul Freddy Krueger! Nu au lipsit nici personificari din ceea ce mai nou se numeste “Slutoween“: tinute trashy de vamp/ odalisca malefica/ vrajitoare-pornstar: adica orice scuza e buna pentru a defila in latex si tocuri de 12 cm!!!)

Heidi Klum a ales insa sa apara precum zeita hindu Kali, figura sacra a religiei hinduiste, zeita a mortii si distrugerii, dar si a renasterii si a schimbarii. Cu pielea vopsita in albastru (e o zeita cu pielea inchisa la culoare, brahman in statul sau suprem, in contrast cu albeata consortului sau Shiva!), ochii rosii ca expresie a furiei mortale si costumul sau elaborat, cu tot cu capatani insangerate la brau si o ghirlanda de cranii, cu cele patru brate ale sale ce poarta o sabie, un trident (trishul), un cap taiat si o kapala, vasul in care se colecteaza sangele…modelul german a facut senzatie, intr-atat pana a starni furia unor lideri hindu!

Atat invatati indo-americani, cat si lideri ai Aliantei Hindu din India sau asociatii precum Hindu Janajagruti Samiti s-au dezlantuit in critici aspre, considerand o ofensa evocarea zeitei pentru “entertainment“! Figura zeitei trebuie venerata in temple, fara a incalca “doctrine religioase sacre, simboluri spirituale a caror pangarire aduce suparare credinciosilor!”

Mda, mai bine sa nu risti mania zeitei-mame a Universului!

Pentru ca am lipsit atata vreme, saptamana aceasta o sa va rasfat cu postari mai frecvente. Oh-oh, si Obama este noul presedinte al SUA! O lume intreaga asteapta acum schimbarea.

It’s good to be back, gasca Superficiala!