Cand am dat peste cazul tinerei iraniene Ameneh Bahrami, lasata oarba si desfigurata de catre un pretendent refuzat care i-a varsat in cap o galeata plina cu acid sulfuric, am simtit fiori de gheata pe sira spinarii. Un admirator obsesiv, insistent, lunatic- care nu tolereaza refuzul, ii zdrobeste demnitatea sa de barbat, il face de “rusine” in fata familiei si a prietenilor masculi. Un “stalker” dement care-si pandeste “iubita” trufasa in parc. Pentru a-i da o lectie.

Greu de estimat ce fel de pedeapsa ar merita o astfel de bestie- de intrebi daca a premedita un astfel de atac este semn clar de boala psihica, de o grava conditie a mintii, daca individul este o monstruozitate evadata dintr-un soi de laborator al raului, un element malign care trebuie trimis inapoi in iad de unde a venit!…

Bahrami a cerut in schimb justitiei ca tortionarul sau sa fie pedepsit conform unui principiu in legea islamica Shari’a care acorda retributie victimei, intorcand suferinta “cu aceeasi moneda”.

Lex Talionis, ochi pentru ochi, (‘ain bil ‘ain, in araba, si ayin tahat ayin, in ebraica)- principul reciprocitatii care isi are originile in codul legilor lui Hammurabi, regele babilonian, apare apoi in Torah, scriptura sacra a religiei iudaice, in Exodul 21:23-27, si este mentionat si in Vechiul Testament al Bibliei noastre. In Islam intalnim conceptul de Qisas, asemanator retributiei biblice de “ochi pentru ochi”, care permite o echivalare exacta in functie de crima comisa; totodata Coranul recomanda acceptarea unei compensatii din partea victimei sau a familiei victimei, Diyya (”bani de sange”- blood money sau rascumparare), fara a cere, in caz de crima, uciderea compensatorie a faptasului. Cei care arata mila vor fi rasplatiti.

De exemplu, tarile musulmane guvernate de legea Shari’a, precum Arabia Saudita, Iran sau Pakistan, in care este activa o legislatie privind Qisas si Diyya, exista si o ierarhie a retributiei financiare, in functie de provenienta, religia sau sexul persoanei ucise. In Arabia Saudita, suma platita pentru o persoana ucisa variaza de la aproximativ 100.000 de riali in cazul unui barbat musulman, pana la 25.000 de riali pentru moartea unei femei crestine, sau putin peste trei mii de riali in cazul unei femei de religie Hindu/Sikh/Buddhista!

In Iran, pana in anul 2004, cand legislatia a acceptat modificari progresiste, uciderea unui non-musulman era compensata cu doar jumatate din retributia destinata mortii unui credincios musulman; de asemenea, desi suma in cazul unei victime de sex feminin ramasese tot jumatate din cea rezervata in cazul unui individ de parte barbateasca, egalitatea intre sexe in Ijtihad (jurisprudenta islamica) este in curs de reglementare.

Cu arsuri cumplite in urma baii cu acid, suferind mai multe interventii chirurgicale care nu au reusit sa ii salveze ochii, ajungand sa-si piarda definitiv vederea, tanara Bahrami a refuzat compensatia baneasca, cerand pedeapsa dictata de legea islamica. In cea mai stricta interpretare a sa. Ochi pentru ochi.

Este cutremuratoare sentinta aplicata fanaticului admirator: cate cinci picaturi de acid sulfuric in fiecare ochi. O pedeapsa servita “la rece”.

“La o varsta la care ar trebui sa imbrac rochia de mireasa, ma aflu in curtea de judecata cerand ca in ochii unei persoane sa se toarne acid. Fac asta pentru ca imi doresc ca nici o alta femeie sa nu mai treaca prin ceea ce am suferit eu”, motiveaza Bahrami.

Razbunare sau justitie? Sau acest tip de justistie poarta cu sine dulcele gust al razbunarii? Mahatma Gandhi a spus “Ochi pentru ochi, si intreaga lume ar ramane oarba!”

Pare o pedeapsa de o cruzime intensa, asupra careia parerile sunt impartite. Priviti insa cu luare-aminte poza, e cumplit ce s-a ales de frumusetea, tineretea si sperantele acestei biete fete!

De-a lungul istoriei in unele state s-a implementat credinta conform careia cu cat sanctiunile sunt mai aspre, cu-atat aplicarea lor va descuraja intentiile viitorilor criminali. Pedeapsa cu moartea, taierea unei maini pentru furt. Intr-un fel de “justitie secreta”, in subsolul exclusilor societatii, violatorii si cei care au molestat copii sunt la randul lor violati sistematic in inchisoare, violul extrem pentru a-i ingenunchea psihic: brute reduse la zdrente, cu care cei puternici sterg podelele de la dusuri.

In aceste zile s-a vorbit mult despre castrarea chimica. Sa-ti imaginezi adevarata justitie, cea care intr-adevar poate alina tormentul victimelor, silite deseori sa-si vada calaul plimbandu-se zambitor, sfidator, in libertate datorita unui jude “binevoitor”- drept o multime furioasa, inarmata cu torte aprinse si gata de a ridica spanzuratori. Vocile celor satui sa traiasca in teama si nedreptate devenind din ce in ce mai acute, asurzitoare, reclamand o astfel de “justitie definitiva” in cazul violatorilor. Castrare. Insa de cate tragice ori violul nu este doar o pornire sexuala animalica, ci un atac dictat de o minte bolnava dupa “domination rush”, dupa betia controlului ce li se urca la cap, nevoia patetica de a umili si supune femeia- cea care l-a ignorat, cea care i-a refuzat avansurile “cu binisorul”?!

Violuri, sau atacuri cu acid pentru femeile care “indraznesc” sa-si reclame autonomia si independenta, sau nazuiesc la o educatie (vezi Taliban!)…Ochi pentru ochi sau violenta naste si mai multa violenta? Ar trebui femeile sa se teama apoi de razbunarea barbatilor pe care decid sa-i “infiereze”?

“Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao” 

De peste un an si jumatate aceasta carte imi da tarcoale. Viata unui tocilar in ghetoul din New Jersey, familia sa dominicana cu superstitii, temeri si pasiuni fulgeratoare, cu intensitate latino-caraibica, o farama sangeroasa de istorie din spatele asa-numitei Plátano Curtain (Perdeaua de Banane) impusa de un dictator de incredibila cruzime…

Este ca explozia unei Supernova literare, mii de particule stelare intr-un limbaj inovativ, o nebuloasa de neologisme savuroase si “negropolitan vernacular”, referinte hip-hop si ghetto-latino…Recunosc, spre rusinea post-lectura, nu am fost determinata sa o “culeg” pana la aparitia editiei cu litere mari si atragatoare…PREMIUL PULITZER PENTRU FICTIUNE 2008!

O experienta literara fabuloasa, ceva care te imbogateste cultural si emotional in chip nebanuit. Superficiala o “dezleaga” in propria viziune:

FUKÚ, blestemul 

Un element important, ba mai mult- un mecanism esential in organismul amplu al cartii- este inefabilul Fukú, ceea ce autorul defineste The Curse and Doom of The New World. Fukú americanus, blestemul declansat de catre descinderea conquistadorilor in insula caraibica Hispaniola, al carui creator si de altfel prima victima este nimeni altul decat “Amiralul” (mort de sifilis in mizerie, auzind voci “divine”)! Intocmai, cel care in anul de gratie 1492, facand primii pasi pe ceea ce astazi este taramul Republicii Dominicane, crezuse eronat ca atinsese Indiile de Est!

Autorul ne avertizeaza- simpla pronuntare a numelui acestui explorator nedorit, a carei inoportuna descoperire a insemnat apoi decimarea populatiei locale Taíno de catre energicii spanioli, prin boli din “moda” europeana a timpului si executii, inseamna sa inviti calamitatea si nenorocirea asupra propiului crestet si a intregii familii! Mda, C.C. nu este prea iubit prin acele parti (o sa ma multumesc sa-i postez poza, fara sa-i scriu numele!!!)

Personajele se misca fatalist, grijuliu, in aceasta lume guvernata de blestemul Fukú, dureros constiente de prezenta sa maligna, ca o ceata radioactiva zabovind asupra destinelor, asteptandu-se in orice clipa la disfunctia majora care le va da vietile peste cap- disparitie, moarte, tumoare, violenta, amoruri sfaramate…

Cei care reusesc sa se smulga mostenirii de fukú a insulei, evadand din spatiul matrice infestat de superstitii si imprastiindu-se prin lume, nu sunt niciodata pe deplin absolviti de legatura dizolvata in sangele lor, de tributul fata de taramul ancestral care ii face sa tremure si la mii de kilometri distanta: o impalpabila teroare ce denumeste “Angoasa Diasporei“!

TRUJILLO, dictatorul

Ceea ce eu consider a fi un alt personaj obscur al cartii, desi “traieste” mai mult prin evocare si prin notele autorului scrise in subsolul paginii, este sinistrul dictator Rafael Leónidas Trujillo, cunoscut in popor drept El Jefe sau El Benefactor, dar si cu afectiune folclorica drept El Chivo (Tapul), The Failed Cattle Chief (Hotul de Vite Ratat) sau, dupa cum ne impartaseste Junot Díaz, Fuckface. Treizeci de ani de brutala dictatura, de la 1930 pana la asasinarea sa in 1961. 

Tortura, masacre, familii decimate, violuri de intimidare, batai debilitante, bai in ulei incins, un regim de teroare completa. In decursul sumbrei “Ere Trujillo” dictatorul trata tara ca pe propria plantatie cu sclavi, el fiind totodata vechilul si stapanul sau plin de cruzime!

Intr-o perioada in care Europa era “ocupata” cu proprii sai dictatori fascisti si comunisti, Hitler si Stalin, in Republica Dominicana se umfla nemasurat, monstruos, cultul personalitatii sangerosului Trujillo. Sloganul national impus era “Dios y Trujillo” (Dumnezeu si Trujillo); numele celor mai importante simboluri din patrimoniul istoric dominican se transforma intr-o oda inchinata conducatorului- Pico Duarte (varful cel mai inalt dintre muntii Caraibelor) devenea Pico Trujillo, iar capitala San Domingo de Guzmán, primul oras din Lumea Noua, era cunoscut de-atunci drept Ciudad Trujillo.

Unul dintre cele mai acute momente ale furiei sale genocide s-a dezlantuit in 1937, cu ordinul ce a rezultat in moartea a pana la 35 000 de haitieni si dominicano-haitieni, impuscati sau hacuiti cu oribile lovituri de maceta: de aceea “The Parsley Massacre” este cunoscut in Santo Domingo drept EL Corte (”Taierea”). Celor suspectati de origini haitiano-creole li se impunea, aparent, numirea patrunjelului, caruia spaniolii ii spun perejil, iar haitienii pèsi !

Trujillo, declarat “negrophobe”, cultivase o politica de discriminare rasiala impotriva haitienilor- in marea majoritate a lor de culoare- o atitudine de ura si dispret cunoscuta drept “Antihaitianism”, care a culminat cu sinistra curatare etnica la mana soldatilor regimului sau totalitar. 

TRUJILLO SI SEXUL

Narcisist si psihopat, mulatrul Trujillo- “sadicul cu ochi de porc”- isi decolora pielea cu substante chimice pentru albeata si purta pantofi cu platforme ascunse pentru a castiga in inaltime. Un amanunt deloc de neglijat in biografia sa- precum subliniaza Junot Diàz- este apetitul sau sexual animalic. “Trujillo era un dictator in toata puterea cuvantului, dar era in primul rand un Dictator Dominican, un alt mod de a spune ca era Number-One Bellaco al tarii”. Masculul infierbantat Numarul Unu.

Aici proza in limbaj “ghetto Spanglish” a talentatului Diàz se face delicios-deocheata. “Trujillo considera ca toata toto din Republica Dominicana ii apartine.” Toata “pasarica”. Era un fapt bine-documentat ca daca El Jefe punea ochii, sa zicem, pe fiica ta, in maxim o saptamana fata se regasea “mamando his ripio ca o experimentata profesionista, iar tu, ca parinte, nu puteai face nimic pentru a impiedica asta!” Ok, banuiesc ca nu e necesar sa traduc…

Trujillo avea sute de spioni care cutreierau in lung si-n lat provinciile Republicii pentru a-i procura Ilustrului urmatoarea trufanda- sau cum spune Diàz- “the next piece of ass“, denumind astfel regimul libidinosului dictator un fel de “Culocratie” (world’s first culocracy!). Hmm. Daca incercai sa-ti tii femeile atragatoare ale familiei, fiica sau nevasta, departe de ochii pofticiosi si pipaielile “cuvenite” lui El Presidente riscai sa fii citat pentru “inalta tradare” si invitat la o reinvigoranta baie in faimoasa piscina de rechini de la Palacio! 

Pentru cei interesati sa afle mai multe despre regimul Trujillo, spirala descendenta a dictaturii si asasinarea lui El Jefe recomand si cartea The Feast of The Goat (La Fiesta del Chivo) a scriitorului peruvian Mario Vargas LLosa!

COMBINATIA LETALA FUKÚ- TRUJILLO

Vremuri tulburi pentru poporul dominican: intre un fukú supranatural, si un presedinte care se zvonea a fi avut puteri aproape supranaturale. Nu se stie daca Trujillo era sclavul blestemului sau stapanul sau, cert este ca aveau o legatura diabolica.

Chiar si in cercuri cu educatie inalta se credea ca oricine ar fi cutezat un complot impotriva lui El Jefe ar fi desteptat un fukú atat de puternic, incat ar fi distrus orice familie pana la a saptea generatie, si chiar si mai presus de ea! “Daca adresai macar un gand rau lui Trujillo, fuá, un uragan iti matura familia si o arunca in mare, fuá, un bolovan cadea din senin peste tine sa te striveasca, fuá, crevetii care ii mancai azi deveneau intoxicatia ce te ucidea maine!” 

BELI, LA BELLA PRIETA- frumoasa negresa

Beli, purtatoare de fukú prin mostenire de la tatal sau, doctorul Abelard Luis Cabral- ce sfidase- biet inconstient!- vointa entitatii-presedinte Trujillo. Beli, mama-transmitatoare de fukú catre fiul sau Oscar, personajul principal al cartii noastre.

Capitolul “Cele trei dezamagiri amoroase ale Beliciei Cabral, 1955-1962″ ramane preferatul meu pana la capat- este in timpul lecturii acestui moment cand imi dau seama de intensitatea parcursului acestei familii aparent blestemate, parcurs in care s-a revarsat un copios torent de dragoste!

Nascuta cu o piele neagra ca abanosul, semn rau pentru o familie care evita orice expunere non-necesara la soare, de teama “Mulatto Pigment Degradation Disorder”, adica a bronzului!- ramasa orfana in urma primului val de represalii fukú-Trujillo, Belicia supravietuieste unei a doua tragedii imediate in copilarie, trecuta sub tacere cu numele de “The Burning” (Arsura).

Vara in care Beli devine din copila un devastant mujerón total (o femeiusca in toata puterea cuvantului!) reprezinta momentul-cheie: Vara Caracteristicilor Sexuale Secundare, pentru ca in timpul vacantei trupul fetei se transforma intr-un templu al adoratiei masculine, un cuerpazo fierbinte! Junot Diaz incanta cu reflectii edificatoare asupra sanilor (daca nu am fi fost deja convinse de efectul sanilor asupra barbatilor, eh, acum ne-am fi gasit nasul!):

“Fiecare cartier are tatoasa sa (la tetuá), dar Beli era Tatoasa Suprema (La Tetuá Suprema!): tatele sale erau globuri atat de implauzibil titanice incat orice barbat din preajma lor o lua razna si fugea sa-si planga patetica viata! Beli avea asa-numitii Breasts of Luba (35DDD)…si un supersonic culo care lasa toti niggers fara cuvinte!”

“Sani ca doua apusuri de soare capturate sub pielea ei.” 

E acest trup asesino care imbata cu patima instinctele Gangsterului, pion important in mecanismul infernal al dictatorului: Beli este cucerita, ravasita, indragostita si in final lasata grea de catre carismaticul “Old-school Pimp” cu pasiune pentru crima, femei frumoase si trafic de carne vie- nu degeaba i se spunea Caracarol of Culo, avea un talentat “nas” in a descoperi cele mai apetisante muchachas, si a face un profit frumusel din ele!

Hmm. Ceea ce aparent ramane drept un detaliu uitat, dar esential- introdus cu batai de tobe, pentru suspans!- este ca alunecosul Gangster este casatorit cu nimeni alta decat sora dictatorului, sau cum cel mai bine exprima Diáz, Trujillo’s fucking sister! Cea supranumita cu afectiune La Fea (Urata). Cu greu ar fi putut sa-i scape vestea va iubitul sau sot va avea un copil cu una bella prieta (o frumoasa negresa)….

si in cele din urma, dar esential:

OSCAR WAO, scurta dar surprinzatoarea sa viata

Oscar, fiul Beliciei Cabral, nascut in aparenta siguranta a Statelor Unite, departe de tentaculele insidioase ale afurisitului nod de blesteme fukú-

Insa Oscar nu devine ceea ce lumea se asteapta de la orice mascul dominican: un playboy versat, un fly bachatero, un player care sa joace zeci de toto (explicatia mai sus!) pe degete, un expert in “pompa pelvica” pe la spatele arcuit al tentantelor guapas din Diaspora dominicana si de pretutindeni! Oscar creste, si creste nemasurat, intr-un nerd (tocilar) obez, obsedat de literatura SF si aspirand sa fie urmatorul Tolkien dominican, singuratic si ciudat, un freak in sensul cel mai astringent si acneic al cuvantului!

Look-ul sau consta in “anti-pussy devices“: par afro, ochelari imensi si eternul puf de mustata pre-pubescenta, plus un corp greoi lipsit de gratie- ce mai, tacamul complet pentru a pune pe fuga orice speranta de a fi vreodata altceva decat un trist virgin! Caracterizarea lui Junot Diáz pare un vers hip-hop freestylin’: “No knack for music or business or dance, no hustle, no rap, no G!”

Ceea ce te face sa indragesti acest nefericit personaj- cu care in viata ne-am intalnit cu totii, sau poate am fost o particica din el candva- copilul/adolescentul marginalizat, tachinat, “grasul” sau “ochelaristul”(sau cel mai rau caz, o combinatie a amandorura!) tinta favorita a celor mai sadici bully din cartier, inadaptatul si ciudatul- este imensa sa viata interioara, sensibilitatea, resemnarea sa fara amaraciune sau rautate, caci Oscar este bun ca un miez cald de paine. Oscar isi poarta povara- atat a trupului dizgratios, cat si a innascutei nerdiness, etichetei de “loser”- suspinand agale, clipind des de dupa ochelarii cu lentile groase, si refugiindu-se in carti si in scris.

Cu-atat mai induiosatoare este dorinta sa de a iubi si a fi iubit. Cu toata “indezirabilitatea” sa cronica, Oscar nu inceteaza sa viseze. Fete, fete, fete, fara importanta de varsta, rasa sau aspect- Oscar ramane un universal enamorao pasionat, directionand catre ele o imensa afectiune, o “masa gravitationala de iubire, teama, dor si dorinta”, ceva ce se risipeste in eter, lasandu-l singur sa planga pana adoarme.

Si fiecare dintre aceste fete ii frangeau inima zi de zi. They broke his heart each and every day.

THE DARKNESS, THE BEATINGS- plantatiile de trestie de zahar si miracolul cu ochi galbeni

Bataia, sau moartea, in timpul regimului lui Trujillo, si din ordinul maleficei surori a dictatorului- La Fea nu stia mila- vine odata cu suierul tulpinilor de trestie in noapte. Pentru ca in mijlocul plantatiei dense orice lumina dispare, tulpinile de trestie se frang si se unduiesc in vant a jale, trestia plange atrocitatile la care este martora. Ucigasi platiti si agenti secreti care isi tarasc victimele in inima plantatiei pana cand trestia tipa ca intr-o furtuna.

Belicia, o frumoasa negresa insarcinata cu cine nu trebuie- o bataie atat de cumplita incat devine “sfarsitul limbajului, sfarsitul oricarei sperante. Acel tip de bataie care rupe oamenii, breaks them utterly“. 

Belicia, salvata de o creatura supranaturala (Diáz aminteste aici toleranta dominicanilor pentru fenomene extreme!), care pare o mangusta- The Mongoose, doar ca are ochi de aur ca un leu, blana de un negru absolut, si o voce divina de femeie (cu un accent straniu, poate venezuelean, poate colombian!)- cantand, soptind: Sueño, sueño, sueño, como tú te llamas (Vis, vis, vis, cum iti spune tie?)

Yo me llamo sueño de la madrugada…(Eu sunt visul zorilor de dimineata…)

Bietul Oscar, ajungand la randul sau in labirintul trestiei de zahar, nu isi poate stapani imagini de dejà-vu, sentimentul ca s-a mai aflat o data aici, cu mult timp in urma (fukú in sange). Nimic mai infricosator sau mai extraterestru decat sunetul trestiei zdrobite, serpi miscandu-se dedesubt, si totusi atat de straniu familiar. Trestia cu un fosnet funest, rau-prevestitor…

“Frica, frica, iti ucide mintea”, incearca Oscar sa cante, ca pentru a-si face curaj.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Deja ma tem ca v-am spus prea multe, sper insa ca veti sorbi lectura acestei carti unice cu aceeasi placere si emotie ca mine…Minunata, scurta si surprinzatoare- intocmai ca viata lui Oscar Wao!

(in imagine, tabloul “Orphans”, al pictorului Thomas Benjamin Kennington, 1885)

Tocmai de Valentine’s Day, citesc in editia online a publicatiei New York Times un articol foarte trist pe urmele reportajului Pro Tv premiat cu Emmy, despre copiii lasati acasa de parintii plecati la munca in strainatate. Desigur ca relatarea jurnalistului isi gaseste cel mai dramatic punct de plecare in cazul baietelului de 12 ani Stefan Ciurea, cel care in urma cu doi ani s-a spanzurat de disperare si singuratate. Micutul ce s-a simtit abandonat de catre mama sa, plecata sa munceasca la Roma, mama de sacrificiu in speranta unui trai mai bun. 

Este contactata telefonic mama micutului Stefan, al carui bilet de ramas-bun a induiosat probabil milioane de cititori din toata lumea: el ii transmite mamei regretul ca s-au despartit suparati la plecare, se gandeste deja ca inmormantarea sa sa nu fie o povara- si vrea sa aminteasca familiei ca un om le datoreaza bani pentru lemn, isi sfatuieste sora sa invete bine, si cu ceea ce pare un ultim oftat ii recomanda mamei sa aiba grija de ea, fiindca viata e grea. Mama baietelului recunoaste indurerata ca moartea copilului sau este tragedia vietii sale, ca de atunci sufera de remuscari cumplite dar si de un ulcer la stomac; insa dupa ce a asteptat un an nu a avut incotro si s-a intors inapoi la munca in Italia, lasand din nou singuri cei doi copii adolescenti ramasi.

Avand in vedere ca in ultimii cinci ani se estimeaza un exod de trei milioane de romani plecati la munca in Vest, acceptand de multe ori job-uri umile refuzate de “nazurosul” muncitor occidental- agricultura, constructii si menaj- astfel de cazuri, un microcosm familial naruit de absenta dureroasa a parintilor, se pot povesti cu miile. Mii de strangeri de inima. Un sumbru peisaj rural cu copii care au renuntat la scoala si se joaca in tarana, fara zambet si spontaneitate copilareasca, cu privirile pierdute in gol, si siluetele uscative ale bunicilor ce ii vegheaza din departare, ca niste fantome neputincioase. O insuficienta plina de vinovatie, de vorbe nespuse si fara tandrete.

Daca Borat si comicul sau “Invataturi pentru glorioasa natiune a Kazakhstanului” au facut din saracia satului romanesc amestecat cu populatie tiganeasca ceea ce englezul ar numi “a mockery”, un soi de batjocura pestrita in Tehnicolor, facand pe unii sa exclame “I can’t believe places like this still exist in Europe!” (nu pot sa cred ca astfel de locuri mai exista inca in Europa!), astfel de publicatii occidentale se angajeaza sa zugraveasca analitic, intr-o lumina clinic-cruda, dificila viata rurala romaneasca. Se apleaca cu o lupa (imprumutata de propria noastra constientizare- vezi reportajul original de la Pro Tv!) gata sa surprinda o compatimitoare dimensiune psihologica- intre mizerie si abandon, cu copii depresivi, cu un parinte ramas in urma care abuzeaza de alcool, intr-o lume cu ierni lungi, drumuri de pamant desfundate, caini vagabonzi urland a pustiu si case darapanate si inghetate in care copiii stau imbracati in haine de lana, ca afara.

Lumea celor numiti de unii sociologi “strawberry orphans”, orfanii capsunarilor- hidoasa transpunere a acestui sindrom de insingurare, declansat de valul parintilor migratori.  

Daca in copilarie gaseam delectabila lectura unor carti precum “Descult” a lui Zaharia Stancu si chiar “saga” Morometilor lui Marin Preda, cu poezia naturalista a satului, ceva ce te cufunda intr-un soi de voluptate organica, primara, a vietii de la tara, intr-un univers de miresme aspre si instincte pure, sanguine- cred ca din acea lume a ramas acum prea putin, sau cel mai probabil a fost transformata mai presus de recunoastere. Poezia cu parfum de zarzare inflorit si fan proaspat cosit a satului romanesc a apus demult, versurile sale au devenit mai degraba cantarea nazala, popeasca, a cronicii sinistre marca “Stirile de la Ora 5″. Alcoolism, incest, batrane violate.

Nu stiu ce sa cred insa despre niste sintagme intalnite in articolul din New York Times: Romania drept “this poor Balkan country of 22 million” si Romania “a largely rural country”, si prin faptul ca nu le aprob as vrea intr-un fel “sa imi apar saracia/ si nevoile, si neamul”- nu ma impac cu imaginea noastra de tara pe care unii o vad ca ramasa in eclipsa Evului Mediu, mai nou pepiniera de violatori bestiali (geme presa italiana de alte cazuri terifiante, culmea, de Valentine’s Day!), o tara cu orfani uitati, cu camine pustii, cu un vast sentiment de dezolare…

 Iar acum ca intervine criza locurilor de munca si multi se vor intoarce de peste hotare, inapoi acasa, este mai bine ca se reintregeste familia, sau este mai rau ca te paste din nou amaraciunea saraciei? E ca si cum ai incerca din rasputeri sa iti aperi necontenit tara, sa o justifici, sa o salvezi de detractori, sa strigi cat te tine vocea “hei, nu este chiar atat de rau pe cat credeti voi!”, sa completezi la nesfarsit spatiile goale dintr-un test eliminatoriu ce ti se arunca mereu in fata ochilor: Poor country, not so much, but definitely rich in…(fill in the blanks, please!)

Din categoria “stuff I didn’t know about“…pana acum, am aflat zilele trecute practici mai putin cunoscute ale armatei americane si ale serviciilor secrete, detalii interesante documentate in diverse reportaje pe Internet: cu un ochi pentru exceptionalul…oriental, Superficiala va propune de aceasta data o bizara asociere: Viagra- contra informatii…si pedichiuri soldatesti!

Viagra-placement pentru un bonus de simpatie si demascarea unor celule Taliban- e incredibil, dar reprezinta un caz in Afganistan! Libido reinvigorat la troc cu ceva sprijin in teritoriu. Poate fi propaganda sau legenda/”secret service humour”, cert e ca stirea a fost tratata cu interes mass-media.

Poate parea o alegere de “mita informationala” socanta, insa intr-o tara disputata de temuti “warlords” uzbeci si tajiki, de insurgenti Taliban, de traficanti de opiu, intr-un teritoriu bantuit de agenti iranieni si rusi,  agentii CIA din Afganistan ajung sa cumpere informatii de la capateniile locale cu bombonele albastre pline de sperante virile. Intocmai, cu renumitele pastile Viagra!

Cum a ajuns, va intrebati, mugurele azuriu de libido drept moneda de schimb intr-o astfel de realitate tulbure a sexualitatii disimulate? Incercand sa se strecoare sub pielea unor lideri cu influenta, sau cel putin sa le castige temporar bunavointa fluctuanta, inventivii agenti operativi din aceste zone “fierbinti” au pus dintotdeauna la bataie o gama diversa de omagii si atentii. Atent selectionate, dupa “profilul” destinatarului. De la delicatese americane pentru o capetenie tribala pofticioasa, la tratamente dentare, medicamente rare, interventii chirurgicale (chiar un bypass cardiac!), pretioase vize de calatorie pentru familie…si eh, magia potentei intr-o firimitura marcata cu “Pfizer”! 

In locul afrodisiacelor locale, cu sofran, opiacee, lapte fermentat de camila, radacini bizare, si pentru cei cu suficient spirit de aventura (sau pura disperare…tineti-va de nas voi cei mai sensibili-) testicule de miel afgan (cel care mai are soarta de a fi smuls nenascut din pantecele mamei, pentru mult-pretuita blanita karakul!) penis de yak si grasimea deasupra cozii de berbecut…o pastila albastra usor de inghitit poate aparea intr-adevar ca o salvare- scurt si curpinzator, plus miraculos de rapida eficienta!

Pentru o capetenie tribala varstnica si slabita de conflicte, dar care conform traditiei locale trebuie sa satisfaca patru nevestici alese, tinere si fertile, un astfel de dar misterios strecurat in faldurile de la shalwar kameez poate fi cea mai inspirata miscare tactica, garantand apoi netarmurita recunostinta. Favoruri care se traduc in deconspirarea rutelor de aprovizionare Taliban, a depozitelor secrete de armament, a grotelor labirintice din Tora Bora (faimoasa ascunzatoare a lui Bin Laden!)

Poate parea ceva desprins din literatura romantata de spionaj, din benzi desenate sau chiar din James Bond, dar tehnicile servicilor de informatii si sexul au dezvoltat dintotdeauna o clandestina, sofisticata legatura. Fiorosul KGB isi cultiva cu grija un “honeypot” plin de nectarul farmecelor feminine, din care decolau asa-zisele Honey Traps, experimentate seducatoare care sa suceasca mintile diplomatilor straini sau ale oricerei alte tinte ale serviciului de èspionage! Femeile antrenate de KGB in astfel de scopuri alunecoase aveau numele de cod “randunici”, iar barbatii, chipesi Serghei sau Sasha, erau “corbii”!

Avertizarea fata de capacitatea de seductie a frumoaselor sorcières din fosta Uniune Sovietica ramane, chiar daca mai mult drept o gluma intre camarazi. Mai ales ca prezenta acestora in bazele militare americane din Irak sau Afganistan este semnalata sub forma a indemanatice esteticiene, maseuze si manichiuriste care lucreaza in saloane improvizate dedicate ingrijirii- grooming- personalului din corpul armatei SUA.

In Mosul, Irak si in baza aeriana Bagram din Afganistan, soldatii americani se pot bucura pentru cativa dolari de o reconfortanta pedichiura, de un tuns sau un masaj, in mainile unor tehniciene pricepute, cu origini din fostele republici sovietice ale Asiei Centrale, Kargazstan sau Kazakhstan. Daca la noi romanul cauta un trai mai bun cu precadere in Italia si in Spania, cetatenii statelor central-asiatice pe care multi ii considera TCN - Third World Nationals- nu se dau in laturi a accepta job-uri in astfel de zone dificile, in conditii deloc usoare, plecand cu contracte din care se castiga mai mult prin bacsisuri, si de multe ori fara o zi libera. 

Soldatilor americani in misiune le sunt interzise raporturile sexuale cu alti cetateni straini sau localnici; in acest sens masajele corporale complete nu fac parte din meniul de tratamente al saloanelor de frumusete, tocmai pentru a nu crea o portita rezervata contactelor fizice prea intime (vechea capcana, relaxanta “framantare”musculara cu happy-end!)…

Oferind servicii de foarte buna calitate, incercand sa aduca picioarele soldatilor la o stare acceptabila dupa viata in bocanci- minutioasele esteticiene kargaze isi castiga cu multa truda si ore lungi dolarii care sa le permita o viata mai usoara inapoi acasa. Faptul ca militarilor le sunt inlesnite astfel de tratamente cosmetice off-duty a revoltat pe multi; pe de-o parte cei care cu greu se puteau impaca cu ideea unui soldat metrosexual, in cadrul unei armate ce se vrea de severitate spartana; iar altii, in schimb, s-au aratat mai preocupati de eventuala exploatare (atat economica, dar si sexuala!) a acestor femei care provin din zone problematice, si sunt “trasplantate” in cadrul bazelor militare!

Superficiala isi aduce aminte cu nostalgie de bucuria descoperirii unui super-salon de estetica in orasul gradina-din-desert Al Ain, unde staff-ul in intregime din Filipine “mesterea” la mainile si picioare femeilor, expat sau locale, cu o finete la nivel de arta, si ieseai din aceasta oaza a frumusetii ca dintr-o sofisticata SPA din Los Angeles! Atat noi cat si femeile arabe ne aplicam oja Essie intr-o gama de la timidul “Ballet Slippers” pana la cel mai pasional Burgundy, veneau atat tinere cat si maiestuoase “matriarh”, capetenii de clan, in valul negru si masca aurie rigida- in spatele usilor inchise toate femeile se relaxau si isi descopereau chipurile, bratele, miscandu-se cu dezinvoltura…Filipinezele treceau de la o clienta la alta ca niste albinute, intr-o verva continua! 

Hmm… in cazul armatei, sa fie vorba de exploatare sau o mana de ajutor pentru cei aflati la nevoie? Site-uri feministe amintesc faptul ca prezenta militara in istorie nu a adus nimic bun in situatia femeilor…

Ok, aceasta mica postare ilustrata trebuia sa se numeasca “Primavara la Taormina”, ceva care sa va duca cu gandul la primavara mediteraneeana timpurie si migdali infloriti, insa in ziua noastra libera de luni, daca in Catania la malul marii era soare si o temperatura blanda, la doar jumatate de ora distanta, pe colina la Taormina o ploaie marunta incetosa amurgul romantic…

Si totusi asta nu ne-a impiedicat sa zambim sub umbrela…sau sa radem pur si simplu de ghinionul meteorologic! Cine seamana vant la Catania (mai precis briza marina sarata!)…culege furtuna la Taormina! Pe tot parcursul plimbarii noastre am fost urmariti de ceea ce italienii ar numi “La Nuvola di Fantozzi”, Norul lui Fantozzi, care a decis sa ne persecute si sa ne “mureze” doar pe noi:

Oricum cu noi era si un oaspete-surpriza, “identificat” after the jump! Sariti, sariti oameni buni! 

Read more »

O cititoare se intreba la un moment dat pe Superficiala cum este posibil ca in unele culturi femeile sa fie vazute drept un instrument diavolesc al tentatiei, o entitate malefica al carei rol este sa tulbure luciditatea masculina impingand-o spre pierzanie. M-am gandit atunci sa-i raspund in sectiunea comentarii, dar reflectand o clipa mi-am dat seama din din ceea ce aveam de scris se nastea un articol!

Drept punct de plecare o sa ma servesc de un alt citat din Shalimar The Clown, cartea cu al carei paragraf inchei articolul precedent- inainte de descinderea militantilor islamici in pasnicul sat din disputatul Kashmir, afland de asprele legi ce “Armata celor Puri” cauta sa le impuna, curajoasa Firdaus Noman se intreaba manioasa: “Cum pot vedea ei chipul unei femei fiind dusmanul?” Fiul sau, Anees, ii cuprinse fata intre maini.

“Pentru astfel de idioti totul se rezuma la sex, maej, imi cer scuze. Pentru ei s-a demonstrat stiintific faptul ca parul unei femei emana radiatii ce incita barbatii la depravitate sexuala. Sunt convinsi ca daca picioarele unei femei se freaca intre ele, chiar ascunse de un vestmant lung pana-n pamant, aceasta frictiune a coapselor sale va genera o caldura sexuala ce se va transmite din ochii lor drept in ochii barbatilor, infierbantandu-i intr-un fel pacatos.”

Firdaus ridica mainile spre cer intr-un gest de resemnare. “Si-asa, pentru ca barbatii sunt animale, noi femeile avem de patimit!”

Oare dintotdeauna acesta ura si violenta impotriva femeilor a fost in stransa legatura cu sexul, mai ales cu absenta satisfactiei sexuale? Furia fanatica, careia ii era suficienta simpla expunere a unei glezne feminine pentru a se declansa, a gasit teritoriu fertil in comunitati in care segregarea sexelor era traditionala, iar femeile traiau sub continuu purdah (de la persanul “pardaa”, literalmente perdea, val: practica pre-islamica, prezenta in trecut si in religia crestina si ebraica, prin care femeile erau separate de “lumea masculina” prin ziduri despartitoare in casa, iar la exterior se respecta purdah prin purtarea valului, sau macar simbolic a unui batic care sa acopere parul). 

Un inceput de emancipare feminina, cu asumarea dreptului la educatie si a unor libertati in portul vestimentar, indulcindu-i strictetea de “sac” din cap pana-n picioare, a fost interpretat de catre secte puritane drept o parada a desfraului, cerand inabusirea sa imediata!

Oricine se poate intreba- de unde atata ura/teama fata de femei? In sanul sectelor puritane, gen Taliban, unde “studentii” erau de la o varsta frageda racolati in madrasa de indoctrinare, fara a mai vedea umbra de femeie, patrunsi de predicile zilnice a “evanghelistilor”- mullah, maulvi, imam, ulema-i-karam, tinerii dezvoltau atitudini deviante. Deprivarea sexuala poate da nastere unei astfel de agresivitati oarbe, o adulmecare animalica a prazii cu asaltul bestial pentru refularea pornirilor primare? 

O mica paranteza, in legatura cu realitatea noastra “occidentala”: un anonim cinic scria pe un forum, apropo de cei patru romani violatori din Italia, cazul Guidonia, daca nu ar fi fost mai “ieftin” pentru flacaii infierbantati sa-si domoleasca pornirile sexuale cu o prostituata, decat sa-si risipeasca practic viata drept delicventi de cea mai joasa speta, drept pedeapsa pentru oribila lor fapta. (Ca doar dupa cateva zile mai tarziu sa se afle de un alt caz, care implica de asta data o prostituata, numai ca si vizavi de aceasta femeie romanii responsabili au ales agresiunea si violul, in locul unei eventual normale relatii prostituata-client!)

Tot din Shalimar The Clown aflam ca desi Taliban impuneau femeilor restrictii brutale (motivand ca sunt pentru propria lor protectie), cu ocazionalele rapiri ale celor mai atragatoare tinere din sate, pentru desfatarea luptatorilor din tabere, in cadrul unitatilor lor mai existau si alte practici sexuale.

“Talib Afganul era un student, un “studios” al furiei. Dispretuia toate celelalte materii de invatamant dar era intelept in ceea ce insemna toate modurile de exercitare a maniei.(…). Tot ce ii mai ramanea acum era furia si atasamentul sau fata de Zahir, baiatul care il adusese cu el din Kandahar, protejatul, discipolul si iubitul sau. Un luptator din Kandahar, ca in Grecia Antica, avea obiceiul de a lua cu astfel de baiat drept companie, facandu-l barbat si dandu-i apoi drumul.

Zahir dormea in cortul lui Talib, ii curata armele si avea grija de nevoile sale nocturne. Insa asta nu insemna homosexualitate. Aceasta era barbatie! Talib Afganul era in favoarea executarii homosexualilor, acei efeminati impotriva naturii asupra carora Dumnezeu scuipa mai violent decat asupra tuturor altora pacatosi.” (Salman Rushdie, “Shalimar The Clown”)

Investigam. Intr-adevar, inainte ca orasul afgan Kandahar sa devina “fortareata” Taliban a comandantului-mullah Omar, multi considerau acest loc a fi “capitala homosexualitatii din Asia de Sud”: strazile erau pline de cupluri de barbati tinandu-se afectuos de mana, masculi maturi impreuna cu chipesul lor ashna- tinerei gingasi de multe ori “inchiriati” de familiile lor sarmane pentru a tine companie unui astfel de sponsor pederast.

Marturiile locuitorilor din Kandahar descriu tacticile de “agatare”: barbatul matur vede un baiat pe placul sau, il abordeaza invitandu-l la ceai, ofeindu-i apoi substantiale atentii- un ceas, un scuter, bijuterii, sau chiar un “porumbel-luptator”, pasare foarte pretuita in traditia afgana, care poate costa chiar si cateva sute de dolari! Familia baiatului accepta, fiind un fapt recurent in cultura Pashto din Kandahar.

In schimb, in 1994, cand puterea ajunge in mainile luptatorilor Taliban, aceste manifestri homosexuale vor fi aspru sanctionate, prin executii pline de cruzime. Cei gasiti vinovati de sodomie erau ucisi prin daramarea unui zid asupra lor, ca in antichitate. Acum, de cele mai multe ori un tanc facea zidul sa se surpe asupra condamnatilor, strivindu-i.

Cuvantul arab pentru homosexualitate este “Liwat”, care se explica prin “obiceiurile poporului lui Lot”, adica sodomia- practicarea acesteia apare in Coran drept principalul motiv pentru care Allah distruge Sodoma si Gomorra: “Aveti pofte pentru barbati in locul femeilor. Adevarat este ca sunteti un trib depravat! O ploaie de pietre asupra lor. Priviti soarta raufacatorilor!”(Coran, 7:80). Fiind vorba inca de vremuri pagane, pre-islamice, de “Era Ignorantei”, invataturile din Coran rezerva apoi pentru drept-credinciosi o pozitie mult mai moderata: “daca oricare dintre femeile voastre comit al-fahishah (referindu-se aparent la relatii homosexuale), aduceti impotriva lor 4 martori: daca marturisesc, inchideti-le in casa pana la sfarsitul zilelor lor sau pana cand Dumnezeu le arata o alta cale. Daca doi barbati comit al fahishah, pedepsiti-i pe amandoi. Daca se caiesc si isi indreapta felul, lasati-i in pace. Dumnezeu iarta.”

Dupa Herodot, locuitorii din Persia Antica “invatasera” paiderastia de la greci: o practica diferentiata dupa varsta si status in armatele oraselor-state grecesti, cu aparitii frecvente in arta clasica greaca si mentiuni literare in operele lui Platon si Socrate. In schimb, in timpul Imperiului Sassanid, cand religia oficiala a Persiei era Zoroastrianismul, religia fondata de Zarathustra, homosexualitatea era condamnata- in “Avesta”(testul sacru al religiei zoroastriene) este demonizata, iar in “Videvdad” (codul de legi) partenerii in sodomie erau considerati “incubi si succubi ai demonilor“.

Cu toate acestea, desi in interpretarea conservatoare a legii islamice conform scolii Hanbalite actele homosexuale sunt sanctionate cu moartea, in lumea musulmana a existat dintotdeauna o suficienta toleranta pentru amorul discret intre persoane de acelasi sex. Chiar in timpul austeritatii morale impuse de Taliban astfel de relatii continuau in spatele usilor inchise, sau chiar ocazional in taberele luptatorilor, iubiri furtive intre mujahedeen cu ochii conturati atragator cu kohl si tinerii lor discipoli…

Cu greu pot sa-mi imaginez o arta dansanta care sa ma fascineze mai mult decat dansurile orientale! Ok, spuneti ce vreti, despre pasionale dansuri latino-americane, energice dansuri sportive, balet clasic, sau chiar o coregrafie sexy gen Pussycat Dolls, dar eu una sunt iremediabil atrasa de muzica si dansurile orientale! Culorile vii, muzica ce te invaluie ca o transa si-

…gratioase unduiri rituale, miscarea ondulatorie, senzuala, a abdomenului si leganarea soldurilor, uneori lina ca o falnica nava purtata de valuri blande, si alteori ritmic-sacadata, o miscare intensa, profund feminina, o chemare de fecunditate!

Si nu ma refer aici doar la universal-importatul bellydancing, exotic si fascinant in forma sa originala, “sexualizat” acum de catre voluptoase rusoaice din orice tara araba cu turism, purtand sutiene minuscule din paiete si salvari transparenti (mai mult Las Vegas decat Orient!). Ma incanta cu precadere dansurile indiene, de la Bharatanatyam la Kathakali, dansurile persane (dintre care Bandari este o forma sofisticata de dans “din buric”), si va invit sa priviti macar o data dansul Mevlevi, o performanta hipnotica: este dansul “dervisilor rotitori”, nascut din mistica sufi: apropierea de Dumnezeu, de perfectiune, ascensiunea spirituala prin dans!

Exista insa locuri pe pamant in care dansul, aceasta sublima expresie a unui trup in miscare, este considerat un pacat, un viciu, o invocatie satanica- si devine detestat, interzis, haram.

Cu nici o luna in urma, in regiunea din Pakistan numita North-West Frontier Province, unde in marea majoritate populatia este de etnie Pashto, ca in Afganistan- cu o ingrijoratoare influenta Taliban- una dintre cele mai celebre dansatoare ale tarii, Shabana, a fost executata cu focuri de arma in piata din centrul orasului Mingora. Ca avertizare pentru toti cei care refuzau inca sa creada ca sangerosii extremisti detin acum controlul asupra regiunii, un semn ca armata pakistaneza pierde teren in defavoarea militantilor care isi spun “studentii”, condamnand Swat Valley la o noua era de intuneric si extrema severitate religioasa.

Se impusese deja inchiderea scolilor pentru fete, o amarnica interdictie negustorilor care ar mai fi indraznit sa vanda CD-uri cu muzica sau filme, dar si barbierilor care ar mai fi ras barbile localnicilor: Taliban impun barbatilor sa-si lase sa creasca barba, de o lungime masurata cu cel putin un pumn sub barbie! (o imagine care a devenit comuna in reportaje, militantii islamici in shalwar kameez, cu capete rase si barbi lungi!) Posturile de radio incetasera sa mai transmita muzica locala sau antrenanta colana sonora a vreunui film bollywoodian, undele FM fiind folosite doar pentru a transmite predica unui mullah sau comunicatele militantilor.

In schimb trupul neinsufletit al dansatoarei, asupra caruia fusesera aruncate cateva rupii, CD-uri inregistrate cu dansurile sale si cateva poze din albumul sau muzical, era cel mai sinistru mesaj pentru fiecare dintre tinerele artiste ce ofereau spectacole de dans traditional in Banr Bazaar- pentru Taliban dansatoarele sunt prostituate, purtatoare de viciu in comunitatile islamice, iar comunicatul liderului Maulana Shah Dauran la una dintre statiile radio ale Vaii Swat nu lasa umbra de dubiu: daca femeile nu isi vor inceta practica in scolile de dans, chiar si in spatele usilor inchise, vor fi ucise “una cate una”!

Strazile din Banr Bazaar, care odinioara frematau cu pasi de dans, si zornaitul vestmintelor decorative ale frumoaselor artiste, raman pustii.

Istoria dansului ca disciplina interzisa pare ca se repeta, dupa ce in urma cu cateva zeci de ani decaderea sa, odata cu intunecarea adusa de vremurile de razboi, fusese emotionant redata in cartea Shalimar The Clown a scriitorului Salman Rushdie.

Este o pagina splendida descrierea dansului printesei Anarkali: in intampinarea oaspetilor, faimosii bhand pathers din satul Pachigam, in teritoriul-giuvaier Kashmir, aflat inca in timp de pace, prepara vestitul Banchet al celor Minim Treizeci si Sase de Mancaruri, si spectacolul Mughal-e-Azam, cu povestea de dragoste dintre printul Salim (viitorul imparat Jehangir- fiul Marelui Mughal, Akbar cel Maret) si dansatoarea-nautch Anarkali! …cred ca poza de mai jos surprinde perfect delicatetea amorului in viziune orientala: printul Salim si frumoasa Anarkali:

Ospatand cu delicatesele preparate de maestrii wazwaanis (bucatarii care stapanesc la nivel de arta Kashmiri cuisine, renumitul wazwaan!)- aab gosh (supa cu carne), pulao (orez-pilaf) cu sofran, goshtaba, dum aloo (pui cu migdale), korma cu boia rosie, tulpini de lotus in sos si in incheiere desertul firini cu kawah, ceai verde cu cardamom- invitatii savureaza interpretarea celei mai talentate dansatoare din Pachigam, frumoasa (si blestemata!) Boonyi Kaul. Rolul sau este cel al fetei care rapise inima printului Salim, Nadira Begum, pe care insa adoratorul sau vlastar regal a botezat-o Anarkali, “boboc inflorit de rodie”:

” Precum Anarkali unduindu-se in dansul sau de vrajitoare la Sheesh Mahal, capturand inima Printului Salim, precum Madhubala dansand in film innebunise milioane de barbati, astfel Boonyi intelese in cabina de vanatoare din Dachigam ca dansul sau urma sa-i schimbe viata, iar ceea ce se nastea in ochii ambasadorului american hipnotizat era insasi viitorul sau!”

in imaginea de mai sus, traditionalul motiv textil Boteh din Kashmir, antica stilizare babiloniana, care in decursul secolelor a suferit influente persane, turkmene si afgane, cunoscut in Europa drept motiv “Paisley”, fiind adus odata cu salurile brodate de “casmir” (lana caprelor tibetane) din Orient! 

Istoria ne arata ca odata cu distrugerea paradisului Kashmir, in inclestarea dintre armata indiana si militantii musulmani, vechiile traditii, bancheturile, arta si dansul au fost aproape nimicite. In carte, unul dintre personajele care incarneaza noua tipologie de extremist, Talib Afganul, isi declara ura fata de tot ceea ce inseamna arta, muzica, dans: “Dumnezeu scuipa pe actori. Dumnezeu scuipa pe dansatori si cantareti. Aveti noroc ca nu sunt eu la comanda in acest campus. As ordona imediat executarea tuturor artistilor. As mai ordona executia dentistilor, profesorilor, sportivilor si a prostituatelor. Dumnezeu scuipa pe intelectuali, pe apucaturi licentioase si pe jocuri!”

Militantii ale caror viziuni fundamentaliste convergeau spre cea mai “afgana”, “puritana” idee nationalista se unesc intr-un nou grup, Lashkar-e-Pak, “Armata celor Puri”, LeP, care alaturi de scopuri politice si militare venea sa abata si un puternic seism moral asupra pasnicilor locuitori din Kashmir! Afise ale organizatiei LeP apareau in sate ordonand tuturor femeilor musulmane sa poarte burqa si sa adere la aceleasi principii comportamentale precum cele impuse de Talibani in Afganistan. Ignorand amenintarile, nefiind obisnuite cu valul, refuzandu-l, multe femei din Kashmir au fost in consecinta mutilate si ucise.

Odata cu cresterea influentei LeP, atat in sate cat si in capitala Srinagar, in anul 1987 (ne dam seama acum de cati ani dureaza practici care aici le-am semnalat si in urma cu cateva luni!) profesoarele erau stropite cu acid, femeile nu mai puteau sta in aceeasi incapere laolalta cu barbatii pentru a se putea uita la unicul televizor din localitate, multe dintre ele cedasera si acceptasera codul vestimentar islamic- valul pe care mamele si bunicile lor nu il purtasera niciodata!), iar hindusii nu mai aveau voie sa stea printre musulmani!

Desigur spectacolele de teatru si dans fusesera aspru interzise, vehicule ale fanteziilor imorale si stimulante ale instinctelor obscene, ca si traditionalul ospat wazwaan, promotor al lacomiei si al lascivitatii gurmande!

M-a impresionat nespus scena care descrie descinderea temutilor fanatici LeP in satul artistilor si dansatorilor Pachigam, unde prin mijlocirea femeilor extremistii isi gasesc moartea, la mana unei factiuni militante rivale:

“Liderul LeP, un maniac omicid afgan cu turban negru, in varsta de 15 ani, comanda ca toata lumea sa iasa in strada, si anunta ca din moment ce femeile din Pachigam erau prea nerusinate pentru a se acoperi precum cere Islamul, toate trebuie sa se dezbrace complet, asa incat lumea intreaga sa vada ce tarfe erau in realitate. Satenii incepura sa murmure, dar Firdaus Noman pasi inainte, isi scoase phiran-ul si incepu sa-si dea jos hainele. Urmandu-i exemplul, celelalte fete si femei incepura la randul lor sa se dezbrace. Cazu tacerea.

Luptatorii LeP nu reuseau sa-si desprinda privirile de grupul femeilor, care se descopereau incet, seducator, miscandu-si ritmat trupurile, cu ochii inchisi. <Ajuta-ma, Doamne!> gemu unul dintre militantii straini in araba, framantandu-se pe calul sau, <Aceste diavolite cu ochi albastri imi fura sufletul!>

Maniacul omicid de 15 ani iti tinti Kalashnikovul catre Firdaus Noman. <Daca te ucid in aceasta clipa, nimeni din toata lumea musulmana nu ar putea spune ca nu am avut motiv!> In acel moment un punct rosu aparu pe fruntea sa si o impuscatura ii zbura capul.(…) Militantii LeP fura inconjurati, depasiti numeric, si in cateva minute- morti. Firdaus Noman si celelalte femei se imbracara la loc. Firdaus se adresa cu tristete comandantului de 15 ani ucis:

<Ai descoperit ca femeile sunt periculoase, baiatul meu. Pacat ca n-ai mai avut sansa de a deveni un barbat, si a descoperi ca noi femeile suntem bune si de iubit!>”.

La Milano- zile de ninsoare pulverizata neincetat peste oras: fulgi albiciosi, marunti, ca firimiturile unui miez din painea cerului, facut din aluat dens, o pasta compacta de nori pufosi. Intocmai vreme in care, cel mai mult, singuratatea ti s-ar parea insuportabil apasatoare: sunt clipe care te indeamna la caldura interioarelor, o miscare retractila, molcoma ca un soi de hibernare. Un refugiu in intima trandaveala, care sa te ajute sa treci de goliciunea aspra a zilelor de iarna- de preferinta in imbratisarea consolatoare a celui iubit. 

Intr-o discutie de efect “Sex and the city”, Milan edition, o cunostinta care de curand a implinit 30 de ani suferea mai mult ca oricand de sindromul “single fara o cauza”, filosofand amar cat de complicat a devenit in marele oras, de altfel plin de localuri-in, petreceri mondene si oaze fabuloase pentru single, sa mai gasesti un partener de cursa lunga (”exorcizandu-ne” fireste de perversi, freaks- ciudatii, si poligami -cei cu sotie sau fidanzata acasa, dar cu inclinatie de a mai gusta ceva pe margine, fructul oprit si zaharisit: mmm, tasty!).

In situatia de fata nu se poate stabili exact daca vina este a femeilor sau mai degraba a barbatilor, care se confrunta cu o revarsare naucitoare de nuri feminini! Un Corn al Abundentei nesecat de “moddles” (hehe, modele adicatelea!): la Milano se strange o recolta delicioasa de frumuseti din toate colturile Italiei, la care se adauga un melaj exotic de seducatoare internazionale! Desigur, se atesta triumful absolut al nativelor din America de Sud, si cel al printeselor de gheata- ochi-de-pisica si picioare interminabile, made in “doll-farms” din hiper-productiva Europa de Est! Ehm, sa recunoastem, in materie de femei frumoase am depasit cu brio orice plan cincinal!

Dar tocmai din cauza acestei superoferte- mana cereasca pentru masculul interesat- tocmai dânsul ajunge a depune din ce in ce mai putin efort pentru a face o relatie sa functioneze: daca nu merge, e plin oceanul de peşte (sirene ar fi mai potrivit!), e mult mai usor de abandonat nava ce scartaie si da semne de naufragiu (nu stiu ce m-a apucat cu termenii astia marinaresti!), cand la orizont deja se zareste un yacht sclipind in soare si cu panzele umflate…la prora! Despartire, separare, divort: inlesnit de valul nou de tentatii, tinere, fragede si indraznete!

E mai usor oare sa recuperezi o relatie ce se destrama, sau sa incepi o noua poveste?

Daca in societatea noastra relatiile scindeaza dupa bunul plac, amorurile clandestine ne traverseaza meteoric vietile, iar o femeie divortata o poate oricand lua de la capat, cu toate sansele unei noi impliniri sentimentale si dreptul de a-si rascumpara o fericire pierduta, nu acelasi lucru il pot spune suratele noastre din alte culturi si religii.

De pilda multe femei musulmane, din Yemen pana in Kerala, India, sunt afectate de divortul-fulger, prin pronuntarea fatidicului “Talaq!”- repudierea mariajului (nikah); desi in Islam sotul si sotia sunt precum “mana si manusa”, o stransa legatura in care liant sunt dragostea si respectul, iar divortul este considerat drept o solutie extrema, sunt totusi numeroase cazurile in care sotii abuzeaza de posibilitatea dizolvarii casatoriei, anuland-o printr-o simpla enuntare!

De pilda situatii in care barbatul este intr-o stare grava de furie, sentimente pripite ce ii intuneca mintile, sau intoxicat cu alcool, cu opiu, si chiar strania situatie in care pronunta “Talaq” in somn, visand: pana si asa decizia sa este luata in considerare, intr-o interpretare gresita a legii Shari’a, intrerupand astfel mariajul, aruncand femeia intr-o nefericita conditie! Un musulman sunnit poate incheia foarte simplu relatia sa de casatorie, pronuntand de trei ori “Talaq“, chiar si fara prezenta unui martor; in cazul siitilor de obicei practica are nevoie de doi martori, si se definitiveaza dupa o perioada de asteptare - iddah, in care se cauta reconcilierea cuplului!

In cazul divortului sunt de precizat niste elemente interesante: acesta trebuie enuntat doar cand femeia se afla intr-o stare de “puritate”, adica dupa ciclul menstrual, cand sotul nu a intretinut raporturi sexuale cu ea, pe baza ideii ca in timpul perioadei lunare sotul nu este atras de femeie, lucru ce se poate schimba odata ce ea redevine “curata”, impiedicand astfel ideea de divort! Starea de “puritate” se numeste tohr.

Perioada dupa enuntarea primului “Talaq” (revocabil), numita iddah, dureaza “trei cicluri menstruale”, timp in care femeia ramane in casa sotului, care are obligatia de a o intretine si a cauta restabilirea armoniei; daca in timpul acestui interval se dovedeste ca femeia este insarcinata, perioada de decidere a divortului se prelungeste pana la nasterea copilului!

Tot legata de durata ciclului menstrual este si pledoaria unor lideri musulmani pentru poligamie, in favoarea dreptului barbatilor de a avea mai mult de o sotie, motivand “deprivarea sexuala” pe care o sufera sotul atunci cand nu se poate apropia de sotia sa, aflata in conditii “impure”! Insa poligamia ramane oricum inafara legii, si in consecinta barbatii care nutresc sa posede mai multe femei recurg la mariaje in serie, casatorindu-se si tot la fel de repede divortand, lasand femeile dezonorate si pe drumuri, cum se intampla de pilda in cadrul comunitatii musulmane din Kerala. Femei abandonate, traind in mizerie, fara a se bucura de nici o protectie din partea legii! 

Mai nou, barbatii prefera sa trimita severul “Talaq” evitand sa dea ochii cu nevasta ostracizata, servindu-se de telefon, trimitand un e-mail, sau “scurt si cuprinzator” intr-un mesaj SMS! Beep-beep, bad news.

In Islam, femeia are deopotriva dreptul de a solicita divortul, dreptul la khulah, de a cere ajutorul unei curti de judecata pentru desfacerea casatoriei, insa numai cu un motiv foarte bine intemeiat, totodata angajandu-se sa dea inapoi in totalitate sotului darul de casatorie primit- mahr, pentru a putea fi din nou libera in ochii lui Dumnezeu si al legii.

As vrea sa inchei cu un citat elocvent- Profetul Muhammad a spus ” tratati femeia drept, pentru ca ea este nascuta din coasta lui Adam, iar din coasta partea de sus este cea mai curbata. Daca ai incerca s-o indrepti s-ar rupe, si daca o lasi in pace va ramane curbata. De aceea, oferiti femeii un tratament mai bun!” (Bukhari).