Superficiala pana in maduva oaselor, partizana de pe culoarea MOV devine un vulcan de pasiune argumentativa cand e vorba sa isi apere propriile convingeri. Pun la bataie informatii, experiente proprii si surse dintr-o vasta lectura pe tema aflata in joc. Capat un zambet de Joker cu as in maneca, wear my best “poker-face” (imi place sa castig) si revars asupra interlocutorului atatea informatii ca si cum as descarca asupra-i o basculanta cu pietris.

De aceea cand intamplator la cate-o cina cu amici/cunostinte apare subiectul “situatia femeii in tarile musulmane” ajung sa ma lupt feroce cu o gramada de clisee, prejudecati sau afirmatii inexacte, “detonate” cu convingere. Nu ma pot abtine, ma simt un soi de “paladin” al cauzei.

Chiar cand este vorba de chestiuni nu tocmai profunde, precum Moda. Discutia infierbantata incepu astfel- o cunostinta cu care natura a fost generoasa, bust care trage greu la cantar si picioare gratioase, traind “justificat” in sutiene push-up si rochii/fuste al caror tiv nu supara genunchii, se declara revoltata de faptul ca femeia araba trebuie sa isi tina acoperite atributele feminine- nurii in eclipsa, formele in uitare- si se intreaba de ce nu au toate dreptul sa se imbrace precum in Occident. Sa fie ca noi! Hei, sa le emancipam cu umeri goi, despicaturi abisale in bluze si straie mulate, ca dupa asta tanjesc, desigur! 

Libertina floare a Occidentului, te-ai gandit vreodata ca universul feminin- de diversitate etnica si religioasa- nu isi doreste alinierea la modelul vestic dezinhibat si eh, SEXY? Alte culturi pretuiesc decenta, modestia si discretia in aspectul exterior; mentalitatea traditionala face ca trupul femeii sa corespunda unui templu ce trebuie ferit de priviri profanatoare, misterul feminin este ocultat de pretioase valuri de material, revelat doar in intimitate. Atentie- nu vorbim de extreme aici, de nikah care lasa descoperiti doar ochii sau de burka impusa de Taliban, un sac cenusiu cu o plasa in zona gurii pentru aer (jurnalista Asne Seierstadt descrie cum purtandu-l reusesti dupa putin timp sa simti doar mirosul propriei respiratii si al transpiratiei corporale!)…ci vorbim de femei care ALEG un port al modestiei, un hijab pe crestet si pe umeri sau o abaya de voal negru peste o rochie eleganta, la un pereche de sandale pretioase cu toc. Alegand sa respecte recomandarile (nu constrictiile!) propriei credinte, simtindu-se bune musulmane, in pace cu ele insasi, onorandu-si traditiile si familia. De ce am incerca sa impunem optica noastra, estetica si standardele de moda asupra celor cu obiceiuri diferite- este oare aceasta adevarata “eliberare”? Nu sunt mai degraba alte drepturi ale femeii cele cu prioritate? Respect people’s differences, respect people’s choices.

Eu personal am apreciat intotdeauna o femeie care straluceste prin eleganta, fara a fi exagerat de provocatoare. Femeia care place atat femeilor, cat si barbatilor (nu cea mulata exclusiv pe gustul masculin, lasand in urma o dara umeda de sex). Ce am prefera oare in paginile unei cronici de moda- caracterizarea “sexoasa”(cu dublura “vulgara” pandind din umbra!) sau “eleganta”? Este evident ca in categoria “Best Dressed” vor intra intotdeauna femei cu o tinuta sofisticata, care sa le puna in valoare trupul fara excese vizuale (sani bombastici si despicaturi inghinale), o subtila definitie cu un joc armonios de proportii. Rafinata femininitate. Un ansamblu cu atribute care in limbajul international fashion sunt “DEMURE”, “subdued”, “understated”. Aproape-sobrietate.

Numeroase website-uri create de catre femei musulmane si dedicate portului islamic demonstreaza mandria de a purta hijab, atat ca marca a credintei si a respectului, cat si lasand sa se intrezareasca o discreta farama de cochetarie: interesul estetic pentru hijab sau abaya drept accesorii fashion, care sa le reflecte gusturile si personalitatea. Acest fenomen poarta numele de Hijablogging -o comunitate virtuala de femei care isi impartasesc preferintele pentru val, stilul de imbracaminte, dar si experiente de nuanta politica si religioasa prin prisma alegerii de a purta hijab-ul chiar si in Occident. Hijabi Style, Hijabi Couture, Hijabee, Sunnah Style, Islamic Boutique- bloguri si magazine online care definesc “a passion for veiled fashion”!

M-am simtit datoare sa explic cum moda evolueaza si in cadrul aparent conservator al portului traditional- creatorii de moda din tari musulmane reusesc sa incorporeze viziuni inovatoare si siluete experimentale cu respectul pentru sensibilitatea si semnificatiile religioase. Reusesc sa “captureze” trenduri internationale, influente globale si sa le converteasca in creatii corespunzatoare exigentelor locale, cu avantajul de a avea un izvor nesecat de inspiratie chiar “acasa”- materialele extravagante ale Orientului si fascinatia rapsodiilor ornamentale, filigran si broderie!

Femeile din Golf, de pilda, nu considera valul sau abaya drept un instrument al oprimarii, ci o forma de expresie individuala, de manifestare libera a propriilor intuitii si trasaturi estetice. O poarta cu gratie, chiar cu un strop de vanitate, constientizand tinuta unica, eleganta. Abaya ajunge astfel a fi un elaborat fashion statement, migrand de la croiala traditionala ampla in negru solid pana a deveni o tunica “butterfly”, cu maneci aripi-de-fluture, sau stransa pe talie, “tailored cut”, lucrata pe masura, accesorizata cu o centura eleganta, o definitie a siluetei moderne. 

Precum in vestimentatia occidentala exista tinute de zi si tinute de seara- abaya de zi este mai simpla, fara ornamente abundente, dar pentru seara, la evenimente, poti achizitiona o abaya haute-couture, cu broderii complicate, insertii de dantela, cristale Swarovski, ba chiar patent-leather (lac) sau denim pentru cele cu un spirit “fashion-forward”! Numeroase femei urmeaza cu succes o cariera in design, specializandu-se la faimoase scoli din Londra sau Paris, ca apoi sa-si deschida propriile ateliere si boutiques!

Tineri designeri precum Arwa Mousa din Oman vin cu idei exceptional originale: la doar 23 de ani, cu o pasiune pentru arta, lanseaza o linie de tricouri- simple T-shirt- decorate cu motive din caligrafia islamica, caracterele arabe in migaloasa scriere artistica, antica arta cu care maestrii caligrafi de odinioara impodobeau carti cu pagini de aur si moschei spectaculoase. Creatoarea a imprimat pe material diverse curente istorice in caligrafie- Thuluth, una dintre cele mai vechi scrieri, la originea “tuturor scripturilor”, caligrafia geometrica Kufi, provenind din orasul irakian Kufa, dar si stilul Diwani, cursiv si abundent decorat, impresionant jprin armonie, dezvoltat de catre turcii otomani in secolul XV, sub domnia sultanului Suleyman I Magnificul! O senzationala idee de a “transplanta” clasica frumusete a caligrafiei pe un “element” modern, facand astfel cunoscuta si in lumea modei unicitatea artei islamice!

O alta inovatie cu origini in modestia islamica, dar care a cunoscut apoi un succes in jurul lumii este costumul de baie cu acoperire completa- cu doi ani in urma designerul libanezo-australian Aheda Zanetti lanseaza pe piata internationala piesa numita Burkini. Costum de baie integral, aderent, din poliester, care se usuca rapid dupa baie, si ii permite femeii musulmane sa stea la plaja fara acoperamantul greoi de odinioara, sa inoate cu o mai mare libertate, sa joace beach-volley in mod confortabil, pastrandu-i in acelasi timp decenta si modestia traditionale.

Pe urmele deja faimosului Burkini, designerul Jenny Rose lanseaza in Dubai varianta MyCozzie, creat initial pentru a proteja pudoarea unei printese saudite, care isi dorea sa inoate si sa faca gimnastica acvatica in timpul sarcinii. Dotat cu un hijab detasabil, cu un target clar al femeii musulmane conservatoare, costumul de baie si-a demonstrat popularitatea insa cu clienti de variate nationalitati si religii, fie cei care isi doreau sa se protejeze de soarele puternic, fie cei care doreau sa ascunda anumite defecte sau imperfectiuni fizice!   

Precum am demonstrat in articolul precedent, importul de inspiratie si moda orientala in Occident este de necontestat. Bijuteriile traditionale de argint din Oman, impletitura de matase din covoare fine, cultura beduina din Sinai, broderia palestiniana, chapan-ul uzbek in care fibrele materialului sunt vopsite stil tie-dye inainte de a fi tesute, intr-o tehnica a scurgerii de culoare numita Ikat (adoptata de designeri precum Diane von Furstenberg, Gucci, etc)…Exemplele sunt nenumarate!

Anul acesta am scris mult despre Gaza, si nu am ascuns interesul pentru cauza palestiniana. A fost si anul boom-ului in moda a esarfelor Kaffiyeh, simbol palestinian in alb si negru- purtata la gatul celebritatilor de la Hollywood, devenind apoi un accesoriu “hip-urban” in street-style, pentru tineri de pretitindeni, mai mult sau mai putin constienti de semnificatul ei.

Raspandit in intreaga Peninsula Araba, baticul Kaffiyeh a aparut in secolul XIX, inlocuind treptat “dominatia” turbanului care acoperea crestetul musulmanilor pretutindeni; modelul cu alb si rosu reprezinta motive mesopotamiene abstracte in simbolistica plaselor de pescuit si a graului, iar agal- cercul de funie care fixeaza Kaffiyeh pe cap- provine din fraiele care beduinii le foloseau pentru camile.

Dupa expulzarea tesatorilor palestinieni din satele ancestrale precum Majdal in urma razboiului din 1948, artizanii se refugiaza in Gaza, unde continua traditia materialului de bumbac de culoare inchisa, cu dungi de matase verzi sau violet (jiljila, janeh wa-nar in costume de nunta) folosit in splendide rochii, brodate cu fir de argint din Aleppo. Culoarea rituala este purpuriu, extrasa din cochilia molustei Murex din vremea Canaanului- meleaguri care de atunci se chemara “Pamantul de purpura”! Alte culori splendid-vibrante se obtineau din sofran, din fructul de rodie sau din planta de sumac pentru un pigment de rosu intens.

Estetica islamica ofera aceasta fascinanta dualitate- pe de-o parte armonie in sobrietate, o economie a ornamentelor efemere, retinere si modestie care reflecta dimensiunea spirituala profunda, iar de cealalata parte frumusete manifesta, matase fluida, lux somptuos, magia arabescurilor, a culorilor care pulseaza vitalitate senzuala, turcoaz si smarald orbitor, brocartul de aur si broderiile de sublima maiestrie!

Observ cu incantare ca anul acesta, mai mult ca oricand, fascinatia mea pentru Orient se traduce in maxima sa splendoare si in MODA. Intocmai dragii mei, e foarte probabil ca vara aceasta sa va regasiti in garderoba cel putin o piesa de inspiratie orientala: exuberanta indiana de culori, fluiditatea si jocul de transparente arabe, mirajul beduin in culorile Saharei cu ornamente de argint si turcoaze, luxul materialelor pretioase care amintesc fastul de la curtea sultanilor abbasizi, matasea multicolora a caravanelor traversand Asia…

Am trecut in revista cu infinita satisfactie cele mai importante colectii ale acestui sezon, zabovind asupra sofisticatelor accente orientale. Exotismul care aceste creatii din indepartate orizonturi il imprumuta: escapism printr-o rochie. Un vestmant care vine cu tot cu freamatul din bazar, cu aromele de tamaie, frankincense si mirodenii.

Nu pot sa economisesc exemple- si incep cu faimoasa casa de moda italiana Etro, al carui “signature-motif” este asa numitul “paisley print”, boteh originar din Kashmir, motiv de repetitie hipnotica in creatiile a numerosi designeri vara aceasta. Mangai cu afectiune in dulap variatii vintage de Etro-paisley cu violet-ametist si verde-smarald; din noua colectie suspin dupa modelul de caftan brodat, cu maneci ample, in combinatii de turcoaz si auriu, care te poarta cu gandul la cupolele moscheilor din anticul Registan si la peruzeaua persana! Reverii de verde-menta, portocaliu si roz ca o gradina de la serai, in matasea care imbraca tema sari indian si batik indonezian…

Splendide rochii fluide…

Missoni propune la randul sau caftanul multicolor, cu imprimeuri florale, in tricotul consacrat, si kimono-uri delicate; Catherine Malandrino vine cu rochii-tunica care par intocmai kurta indiene, cu pieptarul impodobit de minutioasa broderie, ca un colier aplicat pe camasa; Matthew Williamson propune propria sa viziune de caftan Ibiza-chic, cu jacquard si mozaic, iar Paul& Joe tunici trapezoidale cu maneci largi, in matase imprimata, pe forma unei kurti sud-asiatice (India, Pakistan, Bangladesh).

De la sezon la sezon ma indragostesc din ce in ce mai mult de creatiile designerului Anna Sui, eclectica manifestare a inspiratiei etnice, in imprimeuri fermecatoare pe matase Habotai, catifea si delicata suede. As cumpara fara sa clipesc toata colectia sa cu “highlights” de caleidoscop oriental, arta patchwork si fuziunea oriental-hippie botezata psychedelic paisley(!)

Este al doilea sezon la rand cand francezii de la Manoush “strecoara” in colectia lor gipsy-bohemien simbolul Khamsa, Mana lui Fatima sau Ochiul lui Fatima, Fatima Zahra fiind fiica Profetului Mohammed; simbolul protector apare in amulete, coliere si cercei, in imprimeuri fabulos colorate, sau in medalioane de aur care accesorizeaza rochii cu broderii, franjuri si stampe picturale!

Antik Batik- o linie venerata de fashionista iubitoare de apusuri de soare la Cafe del Mar si mojitos mentolate pe plaja la Formentera; creatoarea italiana a  “imprumutat” maiestria artizanilor din Bali pentru batik, cu motive Javaneze si Ikat: arta de a picura ceara fierbinte pe o tesatura de bumbac, care vine apoi cufundata in vase cu tincturi si pigmenti vegetali, culoarea fixandu-se doar pe partile care nu au fost acoperite de ceara! Rezulta astfel splendide imprimeuri unice, care devin pareo, sarong, tunici de plaja de purtat peste costumul de baie…Creatiile mai reflecta si tehnica de tie-dye, bandhna indiana sau mudmee thailandeza pe matase,  precum si djellabah marocana, impodobita cu broderii migaloase, pe care “flower-power girls” le poarta dansand in Baleare pe ritmuri “ibicenco”, cu parul ondulat de apa marii si bratari pe bratele bronzate!

Si seria de “imprumuturi” orientale continua- pentru vara aceasta nu doar rochii lungi cu “Marrakesh vibe”, farmecul etnic al culorilor vii, intense din medina araba, ci si o revenire “fierbinte” a salvarilor, Harem-pants, Ginni-pants sau chiar pentru nostalgicii anilor ‘90- rap McHammer-pants, reminiscenti pentru gratia dansatoarelor cu buric dezgolit, obrazul ca o luna plina ascuns de val si fruntea impodobita cu giuvaere, purtand acesti pantalonasi in matasuri colorate stransi pe glezna mladioasa…Salvari pretutindeni pe runway, in colectiile unor designeri de maxim impact pentru stilul contemporan- Miu Miu, Alexander Wang, Elizabeth and James, Martin Margiela, Antonio Marras, Rick Owens si multi altii!

Calatorind in state arabe m-am simtit intotdeauna in largul meu purtand kurta indiana sau pakistaneza de in sau bumbac, o alternativa racoroasa si decenta la tricouri sau tank-tops (maiouri) prea stramte pentru cine are un bust generos, care expun prea multa piele, mai ales daca se doreste vizitarea unor lacasuri de cult, locuri de pelerinaj etc. Exista variante care par o opera de arta, fiind brodate cu paiete, fir de aur sau de argint, kora, naqshi, cristale Swarovski, bucatele taiate de oglinda, kamdani, badla, diamante si resham. In varianta cea mai luxos ornamentala devine rochia Mughlai, tinuta de petrecere, nunta sau rochie de mireasa! 

Kurta devine astfel o tunica boho-chic, adaptandu-se perfect si pe siluetele “zeitelor” folk, cu sensibilitati etnice, din California pana la St.Tropez; se poate purta peste jeans, sau cu pantaloni scurti, la o pereche de sandale plate tip “gladiator”: chic servit!

O tinuta completa o asigura traditionalul pakistanez salwar kameez, numit si costum Punjabi: pantalon larg pe coapse, strans pe glezna, si o tunica ale carei despicaturi laterale (chaak) lasa libertate in miscare- posibilitatile infinite de culori, materiale fluide si ornamente sofisticate au determinat o raspandire mainstream, o prezenta atragatoare, exotica in high-fashion! Femeile musulmane, dar si cele de religie Hindu sau Sikh, poarta salwar kameez cu o esarfa pe crestet sau pe umeri, numita dupatta, o alternativa mai putin stricta la hijab, chador sau burka.

Seductia Bollywood-ului continua in Occident- si nu numai cu splendide sari create de catre designeri faimosi, purtate de staruri precum Elizabeth Hurley sau Bianca Jagger, dar ia cu asalt si cetatea Hollywood-ului, unde bratarile creatoarei indiene Amrita Singh, bangles in aur, argint si lemn incrustat cu sidef sunt cel mai deziderabil accesoriu al momentului! 

(in imagine, contract de casatorie din Iran, 1874)

Sa spunem (nici nu este un exercitiu de imaginatie prea dificil!) ca esti tanar, indragostit sau pur si simplu “posedat” de hormoni electrizati, o frenezie sexuala- o persoana anume iti domina gandurile, o fetiscana iti aprinde simturile, invaluindu-te in parfum delicat ca un nor auriu de polen. Ai vrea intr-o clipita sa-i sorbi parfumul, sa-i saruti lobul urechii! Macar sa o tii de mana. Sa fugi cu ea undeva, in secret, sa poti dau frau pasiunii, lasandu-te in voia emotiilor nestavilite.

Daca te afli insa intr-un stat islamic precum Iran este recomandata temperarea manifestarilor de afectiune in public, atingeri nepotrivite si comportament excesiv de intim intre persoane de sex opus, care nu sunt unite de un legamant de casatorie sau de un grad de rudenie. Se impune decenta, si desigur parcimonie in efuziuni amoroase. (Deschid aici un argument complementar: va deranjeaza sa fiti “martori-fara-voie” la mangaieri si sarutari intense ale unui cuplu pierdut in valtoarea dorintei…aflandu-se in transporturi publice/parcuri/cinema etc? Unde trebuie trasa linia- pana cand va dregeti glasul si recomandati amorezilor incinsi “sa-si ia o camera la hotel?!)

Avand in vedere ca indragostitii impudici risca admonestari, amenzi sau chiar arestul pe seama Politiei Moravurilor, pentru “legitimarea” cuplurilor exista o practica unica in Iran- contractul de casatorie temporara, sigheh. Admis din timpuri vechi, din traditia siita, pentru implinirea nevoilor sexuale a barbatilor aflati la distanta de sotiile lor- pelerini sau soldati, sigheh apare ca o alternativa la cei care nu sunt convinsi de imediata casatorie, evitandu-le tinerilor pericolul de a comite Zina, sex premarital si sex extramarital, act condamnat de legea Shari’a. Sigheh devine astfel o “bresa” in strictetea islamica privind raporturile intre barbati si femei, inlesnind raporturile sexuale: un astfel de contract poate dura de la o ora pana la 99 de ani- desi formularea sa initiala este intocmai destinata relatiilor de scurta durata, cu posibilitatea reinnoirii.

(in fotografii, am ales sa va prezint doua studii fascinante, “Legea dorintei- casatoria temporara in Iran” a profesoarei de studii antropologice culturale Shahla Haeri, si “O istorie sociala a relatiilor sexuale din Iran” a lui Willem Floor)

Exemplul cel mai limpede: un cuplu legat prin sigheh poate intra impreuna intr-un hotel, petrecand noaptea, fara  a risca arestul, chiar daca intelegerea expira a doua zi dimineata. Desi este o practica denuntata de catre Ulema sunnita, unii studiosi siiti o prefera pentru evitarea coruptiei sexuale, a legaturilor ilicite cu femei de proasta reputatie- dreptcredinciosul poate beneficia prin sigheh de uniunea cu o femeie virtuoasa.

Pentru credinciosii Shi’a nu sunt necesari martori sau un permis din partea autoritatilor pentru a intra intr-un astfel de mariaj. Parerile sunt impartite- unii invatati considera sigheh drept o perversiune, prostitutie voalata- Roospigari, cu o conotanie negativa pentru femei, care comit Tan-Forushi- vinderea trupului pentru o suma de bani, cadouri: barbatul ofera la dizolvarea contractului mehr, “darul miresei”, cu-atat mai generos in functie de natura si intensitatea raporturilor!

Desi sigheh a fost incurajat de catre mullahi drept o solutie acceptabila din punct de vedere religios, pentru a inscrie intr-o norma raporturile posibil clandestine, opinii contrare il denunta drept un act care in Islam nu este halal, nu exista in Coran, singurul tip de casatorie admis de Cartea Sfanta fiind nikah, mariajul permanent si nimic altceva.

Altii sustin ca sigheh poate fi o dovada de modernism- daca in general practicantii celor mai raspandite religii din lume-crestini si musulmani deopotriva, isi pot simti constiinta impovarata de VINA, rusinea de a fi intretinut raporturi sexuale premaritale, sigheh are efectul de a inlatura vina din sex, facandu-l nu atat “moral”, cat “legal”!

Totodata este de mentionat statutul copiilor care nasc in urma unui astfel de contract “temporar”: barbatul trebuie sa recunoasca fructul unei astfel de uniuni, paternitatea este asumata, si in consecinta este abolita practic notiunea de “bastard”, de haram zadeh sau vald-e zenaa, nefericita situatie in care cei nascuti sufereau discriminare, abuzuri si erau etichetati o viata intreaga! Insa pentru a putea determina cu precizie tatal biologic, o concubina (sigheh) trebuie sa astepte cel putin o menstruatie pana a accepta un alt barbat, cu o alta propunere, fie de casatorie permanenta, fie un alt sigheh. Practic, la incheierea contractului- care expira automat, fara a necesita divort- talaq, daca va amintiti!- femeia are obligatia de a urma iddah, perioada “de asteptare”, din care poate rezulta o sarcina.

E greu de stabilit daca un astfel de obicei responsabilizeaza mai mult barbatii, chiar fata de femei cu care isi propun doar o aventura de-o noapte, inhiband folosirea femeii drept instrument al placerii dispensabil; sau daca sigheh are intocmai efectul opus, reducandu-se la un soi de prostitutie, de “catering” de femei pentru barbatii chiar si casatoriti, dispusi sa plateasca pentru senzatii extra.

“Amanuntul” de a fi doar o casatorie temporara, cu o data a expirarii bine stabilita, nu salveaza unele femei de ipostaza sumbra si mult-dezbatuta aici a violentei domestice- femei care intra intr-un circuit sigheh labirintic, fara iesire, “pasate” de la un barbat la altul, pot suferi abuzuri si grave incalcari ale drepturilor- precum ilustreaza documentarul The Glass House, “Casa de sticla”, prezentat anul acesta la festivalul filmului independent, Sundance Film Festival din Utah.

Dintre tinerele refugiate in Omid-e Mehr House din Teheran, centru de realbilitare privat care ofera consiliere psihologica si cursuri utile fetelor fugite de acasa, abuzate, vandute sau suferind dependenta de droguri, Sussan este cea ramasa cu traume permanente ale creierului, in urma batailor aplicate sistematic de fostul sau sigheh, si a violurilor si agresiunilor din propria sa familie, la mana fratilor sai, din frageda copilarie! Desi povestea sa este induiosatoare, si Sussan pare dureros constienta de boala ce ii intuneca judecata, dintre toate fetele sustinute si salvate de catre asistentii sociali si uimitoarea doamna Halati- inima si sufletul empatic al centrului- Sussan ramane pierduta, nu doar in ratacirile mintii sale slabite, ci si in maruntaiele intunecoase si pline de viciu ale orasului. Cu ajutorul centrului, Sussan divorteaza de sigheh-ul sau abuziv, dar intra aproape imediat in capcana unui nou contract de casatorie, cu un sot care ii induce dependenta de droguri si o lasa spre distractie si fratelui sau violent…Silueta sa consumata de drog staruie ca o umbra tragica, o existenta imposibil de recuperat…

Emotionanta replica unei nobile femei din film, in lupta sa de a scoate aceste tinere victime din mecanismul infernal de neglijenta si abuzuri: “Femeia are nevoie de ceva mai mult decat doar paine, fiule!”:

In timp ce studiam material in vederea articolului de azi, mi-a venit brusc in minte asocierea cu o scena dintr-o carte “devorata” cu pasiune in adolescenta, instalata apoi definitiv intre lecturile mele esentiale, “Sophie’s Choice” a scriitorului american William Styron. Scena violului digital suferit de o fragila Sophie in metroul aglomerat, in timpul unei intreruperi de curent. In plina convalescenta, refacandu-se dupa perioada traumatica in lagarele de concentrare naziste, anemica si vulnerabila, de o bolnavicioasa delicatete- paloare pe un chip desavarsit de frumos- o Sophie supravietuitoare la New York primeste primul sau soc “american”: agresiunea unui necunoscut in bezna umeda din subteran. Degetul profanator care ii indeparteaza lenjeria intima. Ea, paralizata de teama, aproape de lesin, prea pierduta pentru a reactiona. 

Un fenomen care continua ingrijorator in spatiul claustrant al transporturilor publice: frotteurism. Indivizi care se excita prin “frecarea” inlesnita de aglomeratia de la orele de varf, savurand libidinos intimitatea fortata intre trupuri, nevoite sa stea inghesuite in vagoane, luptand sa-si tina echilibrul (ceea ce poate deveni o scuza pentru invadarea spatiului personal al victimei). Cate femei oare au fost scutite de aceasta degradanta experienta, in drumul spre liceu sau spre job, presiunea insinuanta a unui individ care isi incolteste nonsalant tinta, de multe ori evitand contactul vizual ca pentru a se disculpa, dar totodata sprijinindu-se si atingand insistent…Cat de multe fete sunt prea timide sa reactioneze, de rusine, de teama de a crea “o scena”, si tocmai pe asta se bazeaza indrazneala molestatorului anonim!

Surprinzatoare este amploarea fenomenului intr-o tara precum Japonia, unde “obsedatii” trenurilor aglomerate poarta numele de chikan (exista si un modest numar de femei care-si cauta astfel satisfactia sexuala, iar numele rezervat lor este chijo!)- practica “pipaitului” clandestin si numeroasele reclamatii determinand companiile de transport sa puna la dispozitia calatoarelor vagoane rezervate doar femeilor! In rolul hiperexcitabilului chikan este mai probabil sa descoperi functionarul cu aspect benign si placid, purtand servieta sau laptop, si mai putin reprezentarea-cliseu, prin lunaticul maniac in pardesiu, cu ticuri faciale ciudate si ranjet scarbos! 

Ceea ce noua ne poate parea o civilizatie orientala extrem de pudica si rezervata - cu o subtila sexualitate pudrata si eros disimulat, evanescent, isi gaseste uimitoare supape de refulare exploziva in pornografia japoneza, unica prin extrema transgresiune. Sado-maso, bondage, Lolicon (Lolita Icon, scolarite si fete de o varsta frageda) si chiar fantezii cu viol (Goukan Pure, simulare); o parte consistenta din industrie cuprinde peliculele hentai, termenul exact fiind seijin manga (desene animate pentru adulti), fantezie multicolora, stelara si sclipitoare, cu highlights- accente pentru bakunyu, femei cu sani enormi, cu inclusiv lactatie erotica, breast bondage, si diverse tipuri de torture erotica!

O mentiune speciala in cadrul pornografiei janponeze manga o constituie fantasmagoricul Tentacle Rape, Shokushu Goukan, concept cu radacini in arta japoneza: “Visul Nevestei Pescarului” de la 1820, pictura pe lemn a artistului Hokusai, infatiseaza femeia intr-o contorsionare erotica cu o caracatita cu tentacule imense, posedata de ventuzele lacome, predandu-se creaturii in fantezia onirica salmastra…Iar in manga, desenele animate moderne, frumoasele protagoniste cu sani imensi sunt penetrate de catre monstri marini tentaculari, aratari cu zeci de brate, cu appeal-ul pervers al copularii dintre specii diferite, pamanteanca asaltata de invadatorul din spatiu…

Insa o industrie cel putin la fel de productiva precum cea a pornografiei a devenit business-ul jocurilor erotice pe computer, Eroge- erochikku gemu- frecvent numite “hentai games” in Occident: o atmosfera erotic-dark, in care personajele se misca impinse de impulsuri frenetice, excitate, cautand “prada”. Intocmai rolul de player, de jucator, este acela de a face sex cu femeile care populeaza provocator spatiul virtual, recurgand frecvent la viol, la pipaieli abuzive cu comezi precum “rub breasts”, “finger clitoris”, la bondage extrem, sechestrare; cele mai “inofensive” se axeaza pe role-playing, striptease, si Neoromance, jocuri in care protagonistul este interesat si de o relatie amoroasa cu asa-numitele Sim Girls, de casatorie sau de iubire eterna!

Succesul acestor jocuri, alimentat de milioane de pasionati otaku, clienti obsesiv interesati de evolutia senzatiilor transmise de videogames, manga sau anime, a determinat aparitia unor scenarii din ce in ce mai “twisted”, perverse si extreme, cu note sexuale deviante si fetisuri ardente. Indeosebi accentul pe viol- jocuri din categoria “rape simulator”!

Am facut aceasta lunga introducere pentru a dezvolta si analiza “traditia” care a adus la lansarea pe piata incepand cu 2006 a jocului Rapelay, hentai game tridimensional, narat din perspectiva unui chikan- stalker si violator, care urmareste obsesiv si agreseaza femeile familiei Kiryuu, mama si cele doua fiice minore. Desi “the plot”- intriga contine fantezii sexuale explicit violente si elemente controversate, dand posibilitatea jucatorului sa molesteze personajele feminine, sa le urmareasca si sa le terorizeze (in metrou, in bai publice, in parcuri intunecoase- locatiile “tipice” pentru pipait sau viol!), jocul nu a fost interzis si datorita abililor pirati de “software” este disponibil online (chiar daca a fost retras de la vanzare de pe site-uri precum Amazon sau eBay)!

Kimura, temutul chikan, are posibilitatea sa “actioneze” un curent pe platforma metroului care sa ridice rochia fetei vizate, iar in vagon cu un simplu click pe mouse poate sa dea curs asaltului, atingand-o sau incepand sa-i scoata hainele, pana la inceperea scenelor de viol interactiv, care sa culmineze cu transformarea celor trei femei in sclavele sale sexuale. Jocul este cu final deschis, in care pot interveni factori precum o sarcina nedorita, in urma caruia maniacul se sinucide aruncandu-se pe sinele metroului, sau este injunghiat de Aoi, una dintre surori. Decorul este conturbant, siluete translucide care nu intervin in agresiune, martori invizibili, iar la un moment dat victimele participa voluntar in actul sexual (pe urmele fanteziilor absurde in care femeia este in sens ultim excitata de asaltul sexual, lasandu-se lasciv in voia predatorului!)

Un astfel de joc nu poate decat fi simptomul unei grave maladii sociale- de alarmante fantezii reprimate, canalizate in violenta sexuala si submisiune fortata, instrumentalizand femeia, punand-o la dispozitia capriciilor “entitatii” masculine- in ce masura participarea la astfel de jocuri se poate reflecta oare la o succesiva anomalie comportamentala in societate, in relatiile cu sexul opus? Poti juca un astfel de scenariu riscant, fara efectul de a ramane desensibilizat la o crima grava precum violul?

Norocoasa zi de primavara fara capricii, cu soare generos si natura in floare. Prielnica pentru o excursie de mult planuita la Agrigento (in antichitate Akragas), sa vizitam renumita Vale a Templelor…Splendid parc arheologic cu templele civilizatiei grecesti, incepand cu secolul  VII inainte de Hristos.

In imaginea de debut…suntem de fapt spre sfarsitul “pelegrinajului”, la Templul Zeitei Hera (Junona)- cand in sfasit am gasit doi buni samariteni, sub forma placida a unor turisti americani…care s-au indurat sa ne faca o poza impreuna! (pana atunci ne-am imortalizat reciproc, parcul fiind de o reconfortanta pustietate!) Anticele pietre faramate din templu par bulgari de unt, faguri de miere…

Read more »

Din bordel inapoi in bordel, din mahala inapoi in mahala. 

Am scris la un moment dat in incheierea articolului dedicat filmului Slumdog Millionaire, din arhiva lunii decembrie, ca “nimic nu da o satisfactie comparabila cu aceea de a recunoaste triumful spirirului uman, ca neobosit luptator, intr-o negociere isteata a fiecarui obstacol: ceea ce conteaza in viata este nu de unde provii, ci unde ajungi, sunteti de acord cu mine?”

Ce se intampla insa cand acest triumf, in fata sumbrelor prevestiri dictate de un handicap al nasterii in cea mai crunta saracie, este unul inselator, treacherous, ceva imposibil de retinut mai presus de cateva clipe de glorie, scurgandu-se impalpabil printre degete? Farsa nesarata a ciclului vietii, care parea a fi suferit o eruptie fericita, urmand de fapt o falsa parabola ascendenta. Intorcandu-se impotriva ta. Viata te scuipa, cu dispret sau nepasare, inapoi de unde ai plecat.

Preeti Mukherjee e o tanara indiana care practica cea mai veche meserie din lume in districtul lampioanelor rosii din Kolkata (Calcutta). Indeletnicire aici poreclita “standing the line”- statul la coada (asa se aliniaza fetele in asteptarea musteriilor): ne aflam in Sonagacchi, cea mai intinsa “pata a prostitutiei” din Asia. O arie care geme de mii de femei- Bengal, Nepal, Bangladesh- clientii lor cutreierand printre “marfa” expusa, dar si familiile- sotii si copii acestor nefericite, multe dintre ele doar niste copile. Districtul rosu dateaza din timpuri coloniale, fiind dedicat pe-atunci militarilor englezi de rang modest, cei care nu-si puteau permite instalarea unor metrese locale in cuibusoare private pentru propriile placeri…

Insa destinul rezervase ceva mai special pentru Preeti. Sau cel putin asa se intrezareau intentiile alambicate ale sortii, odata ce la doar 12 ani Preeti isi intalneste “zana buna”, pe numele sau Zana (!) Briski, autoarea exceptionalului documentar Born Into Brothels (Nascuti in bordeluri). La 15 ani, in 2005, Preeti participa la ceremonia Premiilor Oscar din Los Angeles, unde pelicula la care contribuise impreuna cu alti sapte copii castiga glorioasa statueta aurie! Contribuise, spun, avand un rol mai determinant decat cel clasic al un actor-copil- pentru ca ideea fotografei americane Zana Briski pentru realizarea acestui documentar fusese una inedita: fiecarui copil i se daduse un aparat de fotografiat si instructiunile de a surprinde lumea in care traiesc. Slum, mlastina de decadenta, de trupuri vandute si consumate, de mame cu ochii si buzele strident pictate ademenind barbati, de foamete si mizerie, de rusinea noptilor cu fosnet de carne neincetat.  

Arta spontana a copiilor se dovedeste material pretios; imaginile lor sunt intense, emotii neslefuite, tulburatoare, fotografiile lor dezvolta o viziune care nu poate lasa indiferenti pe multi. Un mugure de speranta pentru evadarea din slum, catre o viata normala, departe de taramul viciului, de mirosul acru al prostitutiei. Se iveste sansa de a fenta destinul, care prescrie fetelor din Sonagacchi aceeasi trista existenta ca a mamelor: trupuri inlantuite in sclavia carnii.

Si portita de scapare se deschide- desigur, nu este portalul magic ce ar ajuta toti copiii prostituatelor din Sonagacchi sau Kalighat, dar Zana Briski incearca din rasputeri sa puna in functiune un mecanism de sustinere- sunt stransi bani, se castiga numeroase premii care contribuie la fonduri, lumea vorbeste despre acesti copii talentati si ajuta cu burse de studiu, cu donatii, cumparand fotografiile, raising awareness.

Anii au trecut. Dintre cei opt copii-protagonisti, cativa isi continua studiile la New York, altii s-au casatorit, unul a disparut…Preeti (in film Puja) s-a intors in schimb de unde a plecat: in Sonagacchi, unde se prostitueaza, dar datorita “faimei” pe multi bani, care ii permit un apartament frumos si rasfaturi materiale. Desi primise un cec consistent de la producatori, mama adolescentei Preeti ii nega fiicei sale posibilitatea de a ramane la studii in promitatoarea America. Fiica unica, motivand- ii era mai necesara prezenta ei aici, in slum. Muncind sa o intretina, sa o ingrijeasca la batranete. Ducand “traditia” mai departe.

Imposibil ca dupa plonjonul intr-o baie inghetata de realitate din viata tinerei Preeti sa nu faci cu inima stransa o asociere cu soarta copiilor din Slumdog Millionaire- de la noaptea Oscarurilor inapoi in cartierele saracacioase, cu gura plina de aur si dulceata ce se transforma treptat in fiere.

Iti sporeste temerile patania micutului Azharuddin Ismail, protagonist in filmul lui Danny Boyle si in noaptea cu lumini si blitz-uri orbitoare de la Oscar, care intors acasa in mohoratul Garib Nagar este batut cu bestiala cruzime de catre un tata venal, si doar pentru refuzul sau istovit de a mai se prezenta zambitor in fata fotografilor…Fetita care in film o interpreteaza pe gingasa Latika (personajul actritei Freida Pinto!) in copilarie, Rubina Ali- fotografiata acum inapoi intre cartoane si maldare de gunoi, jucandu-se in trista realitate rasturnata care este de fapt viata ei de zi cu zi. Faima si petrecerile cu stele sclipitoare par acum ca parte dintr-o galaxie indepartata, o paranteza atat de absurda incat ar fi putut fi foarte bine ceva ireal, un vis. Toti sunt absorbiti acum inapoi in gaura neagra care din pacate le este origine si matrice.

Copii mahalelelor- “Mumbababies” carora le este mult prea greu sa mai accepte acum regurgitarea sociala. Palatele erau castele de nisip, destramate pana cand au devenit colibe de pamant, parcursul invers “from riches to rags”, de la bogatie la zdrente! De la Disneyland la mahala. Producatorii promit copiilor protagonisti apartamente - insa ceea ce se prevede, datorita saraciei extreme a familiilor, este ca noii impropietariti vor prefera sa le inchirieze, intorcandu-se sa traiasca in slum.

Azharuddin si Rubina mai sus in locul de bastina; in poza de mai jos, la Academy Awards.

Mai pot aduce un exemplu- pentru cei care au “devorat” intr-o suflare cartile lui Khaled Hosseini, “The Kite Runner” si “A Thousand Splendid Suns”- au tinut probabil sa vada si filmul bazat pe prima sa carte, cu Afganistanul “vanatorilor” de zmee si exceptionalii copii-actori, Zekiria Ebrahimi in rolul lui Amir, si Ahmad Khan Mahmoodzada, in rolul inimosului servitor “sacrificat”, de etnie Hazara, pe numele sau Hassan (foto). Datorita scenei de viol, scena “inflamanta pentru cultura afgana”, si tensiunii etnice pentru discriminatii Hazara intr-o tara dominant Pashtun, s-a impus pentru siguranta copiilor-actori fuga din Kabul si refugierea in Emiratele Arabe Unite. Separarea de familii pe timp nedeterminat, o existenta vulnerabila.

Ce se intampla oare cu acesti copii de origini umile, transplantati apoi temporar intr-o dimensiune idilica, dar de fragilitate tip balon-de-sapun…? E o cadere de sus mai dureroasa decat daca nu te-ai fi inaltat niciodata? E mai bine sa te fi nascut orb, sa nu stii niciodata ce pierzi, decat sa orbesti brusc, definitiv, si sa tanjesti in zadar dupa intoarcerea luminii? Sau ca intrebarea adresata de multi straini, privind copilaria si viata noastra in anii cenusii de comunism- cum puteati trai cu atatea lipsuri, practic cu nimic? Pentru ca nu stiam pur si simplu ca se poate si altfel…ca exista si altceva. There was no other way!

Pacat- de 1 Martie nu am primit decat martisoare virtuale, a trebuit sa-mi mesteresc “artizanal” macar un snur impletit rosu cu alb, pentru noroc (aici nu se sarbatoreste Martisorul!)…dar am decis ca omagiu primaverii sa fac o excursie intre cele mai pitoresti localitati de pe Etna, Villagrande, Zafferana Etnea si Milo, cu vile antice, catedrale sculptate in piatra lavica si gradini luxuriante de migdali in floare si palmieri, avad drept fundal vulcanul nins…

In prima poza- catedrala din Villagrande, primul meu popas duminical.

Read more »