Natura a conceput un echilibru fara gres. Gender balance- intre populatia de sex feminin si cea de sex masculin. “Nu conteaza ce este, important este sa fie un copil sanatos!”…”Every child is a blessing”…se spune in general.

De ce oare insa este de netagaduit obsesia culturala de-a lungul istoriei pentru a avea prunci de sex masculin, auspicabil indeosebi pentru primul nascut? In caz contrar, femeia “nenorocoasa”, supusa ambitiei familiilor cu nucleu patriarhal, continua cu sarcini consecutive pana la aparitia binecuvantata a baietelului dorit, eveniment care ii restabilea respectul si deziderabilitatea in cadrul propriului clan.

In lumea musulmana, statutul de “favorita” intre prima si cea de-a doua sotie putea oscila primejdios, lasand la o parte tinerete si frumusete, balanta inclinandu-se pozitiv pentru cea care imbogatea caminul cu planset de copil…de sex masculin. Totodata la nastere femeia care nastea o fetita se putea astepta la mult mai putine odoare si cadouri decat mama de baiat, trebuind sa suporte si perfida compatimire a neamurilor sotului, in loc de urari pentru noua-nascuta se exprima speranta ca urmatorul prunc sa fie un baiat! Rareori sotul isi menaja femeia lauza ascunzandu-si dezamagirea. Chiar si moasele care asistasera nasterea erau recompensate dublu in cazul in care contribuisera la aducerea pe lume a unui mic barbatel!

In “ghicirea” sexului, incepand cu luna a sasea, burticile perfect rotunde, armonioase, erau anuntate drept “purtatoare” de baieti; femeile care se deformau in timpul sarcinii, al caror chip parea “insemnat”, cu edeme si roseata- femeia care se uratea- era “suspectata” de a astepta o fiica.

Pentru a se asigura de aparitia unui baiat nu se economiseau mijloace: ritualuri divinatorii, jertfe si ofrande aduse zeitatilor, sfintilor sau shamanilor locali considerati a avea puteri speciale, se sacrificau miei si berbecuti grasi, se vizitau temple de Imami si “baba”, se inghiteau potiuni si fierturi de ierburi descantate, cu efectul de a potenta sansele mamei de a concepe micul mascul, si se dadea de pomana saracilor, se hranea si se imbraca un baiat orfan al strazii.

In era ignorantei (Jahiliyyah), inainte de aparitia Islamului, practica sinistra de a ingropa pruncii de sex feminin imediat dupa nastere impanzise prin oroare Peninsula Araba si subcontinentul indian, plaga a societatii tribale din acele timpuri. Profetul Muhammad- care impreuna cu sotia sa Khadija a avut patru fiice!- a initiat abolirea infanticidului feminin prin ceea ce in Coran este amintit drept At-Takwir, versetul care ii avertiza pe cei vinovati de o astfel de crima ca vor da socoteala in Ziua Judecatii!

Si totusi ramane o pata monstruoasa in constiinta populara de actualitate, in zone precum Africa de Nord, China (unde pentru multi ani politica impusa a unui singur copil/familie “stimula” preferinta pentru primul nascut sa fie baiat, pentru a duce numele familiei mai departe, in zonele rurale ca forta de munca, etc), India si Pakistan, in ciuda programelor educative si protectiei oferite mamelor “la risc”, adica cele care au deja o fiica- pericolul ca in cazul nasterii unei a doua fetite aceasta sa nu fie inregistrata, si sa dispara pur si simplu!

Avortul selectiv impiedica anual nasterea a peste jumatate de milion de fetite in India- una dintre tarile cu cel mai inalt dezechilibru (gender imbalance) intre sexe: o selectie ce poate fi vazuta drept o reala “conspiratie” impotriva procreerii urmasilor de sex feminin. Fetele isi impovareaza familiile cu necesitatea unui trusou de zestre consistent in vederea casatoriei- baietii, in schimb, sunt o “valoare” capabila sa aduca acasa bunuri si avere prin asocieri conjugale- fetele fara dahej, fara zestre, raman pe vatra nemaritate, nedorite de nimeni, robotind ca niste sclave in jurul membrilor masculi ai clanului!

Anunturile unor clinici cu teste de selectia sexului, precum “cheltuieste 500 de rupii acum, dar economiseste 50 000 de rupii mai tarziu”, ilustreaza cinismul si discriminarea existente inca in mentalitatea privitoare la “sexul slab”. Fapturi care sunt condamnate inca inainte de a se naste! 

Pentru ca mijloacele din ce in ce mai avansate in depistarea timpurie a sexului, facute accesibile si in zone in care astfel de mijloace moderne si nu foarte costisitioare nu patrunsesera pana acum, au determinat o crestere alarmanta in “gender-specific foeticide”, avortarea fetusilor in speta de sex feminin, si nu neaparat in familii marcate de saracie si traditionalism retrograd- ci si in zone prospere, in care din punct de vedere demografic se nasc prea putine fete, in raport cu ceea ce este stabilit de la natura. 

In familii cu sapte copii nasterea unei fiice poate fi perceputa drept o dezamagire; intr-una care din considerente culturale si sociale asteapta cel mult unul sau doi, aparitia unei fetite poate capata proportiile unei drame! Asteptarile “neamurilor” pentru un baiat supun mama la presiuni si in cadrul familiilor instarite, cu un blazon sau nume de “prestigiu”, pe care pretind sa fie dus mai departe.

Exista deja teste pentru acasa, care asigura o acuratete de 90% deja de la 10 saptamani de sarcina (”Boy or Girl Gender Prediction Test”), un stadiu in care multe persoane vad doar un embrion, si nu un fetus format (ca la 16-20 de saptamani cand ecografiile se pronunta asupra sexului): temerile sunt ca cu cat mai timpurie este descoperirea, cu-atat mai usor se va lua decizia unui avort in cazul in care sexul este nedorit (in marea majoritate este vorba de fetite!).

Sa fie predilectia si preferinta pentru baieti un fenomen cultural in societatea cu tendinte patriarhale, o traditie imposibil de depasit? Daca spirit feminist fiind, ne plangem de diverse cazuri de discriminare/inegalitate in numeroase sectoare, din sfera profesionala in cea privata, sa fie selectia de sex la nivel embrionar o alta forma grava de “sexism“, menita sa slabeasca veriga feminina?

In ceea ce ma priveste, in adancul sufletului meu, unde murmura intime, materne intuitii feminine, dintotdeauna m-am simtit “mama de fetita”. Erau imagini precum caruciorul imbracat in roz, si mama ce peria cositele copilei sale, alintand-o, cele care-mi faceau inima sa tresara. Complicitatea intre surori (mi-as fi dorit si eu una!), legatura speciala cu mama, unde nu se simte posesivitatea intensa, cu nevoia de “control” tipica mamelor de baiat, ci pur si simplu durabila afectiune cu tihna revenirilor acasa, desi la un moment dat ti-ai facut propria familie. De aceea sa citesti sau sa auzi despre dezamagirea sau refuzul celor care afla ca sunt in dulcea asteptare a unei fetite…e pur si simplu strigator la cer!

Prima victorie cu Mister pe banca tehnica de la Palermo, in duminica de pomina de 23 August 2009, cu inceput bombastic de Serie A. Palermo- Napoli 2 la 1!!!

Sarbatorire delicioasa si nepretentioasa cu gelo d’anguria-inghetata de pepene rosu (alte vremuri: fara efervescenta sampanie roz sau un vin rosé pus la gheata- fosta feblete racoroasa pentru nopti de vara sub stele!)- pentru o suportera insarcinata si incantata, pufaind ca o locomotiva supraincalzita la stadion, in dogoarea umeda a serilor palermitane. Din cand in cand o adiere rasfira fularele roz ale pasionatilor tifosi (peste 30000 de persoane prezente aseara la meci!)…

Am postat cateva ipostaze de la sfarsitul unui antrenament- aseara aparatul meu foto a fost coplesit de atmosfera incendiara si a clacat lamentabil (indiciu oare pentru o noua investitie?)

(mi-au placut aceste poze realizate de fotograful oficial al clubului!)

In final de sedinta de antrenament, surprins un schimb de priviri sau “contemplatie incrucisata”- lost in your eyes…

M-am gandit pentru articolul de saptamana aceasta- motivat de saptamani bune de cand m-am lasat absorbita de studiul acestei miraculoase etape din viata unei femei, purtand un fiu in pantece, convergand fizic si emotional catre momentul nasterii - sa deschid un nou portal in “Dosarul Orient” de aici de pe Superficiala. De data asta explorand traditii ancestrale, practici religioase si credinte asociate acestui intim Bing-Bang cosmic al maternitatii, generatorul vietii.

Dar sa incepem cu Creatia:    

In Islam exista credinta conform careia fatul isi primeste sufletul cand mama simte primele sale miscari in pantec: inzestrat cu spirit, fetusul poate fi considerat de atunci o fiinta umana. Acest hadith din Coran explica primii pasi din creatia sa: “Si omul a luat fiinta dintr-un farama de lut, pusa impreuna cu un strop de samanta (nutfa). Din stropul de samanta s-a facut un cheag de sange (‘alaqa) si un bot de carne (mudgha). Din asta s-au facut oase, apoi oasele s-au imbracat cu carne , infaptuind Creatia. Binecuvantat fie Dumnezeu, Maretul Creator.”(23:12-14).  

(de aici pleaca si viziunea teologica asupra inducerii avortului, considerand cele trei “varste” ale fetusului, fiecare marcand o etapa in evolutia sa, in transformare, dar mai ales momentul in care se considera ca fatului i s-a insuflat, printr-un inger de la Dumnezeu, spirit: inainte de 4o de zile, inainte de 120 de zile si dupa 120 de zile. In Islam si intre juristii si invatatii sai nu exista o viziune unificata asupra dreptului la avort- unii conducatori religiosi permit avortul pana la 40 de zile (scoala de drept Hanbali), 80 sau 120 de zile (scoala de drept Hanafi)- sau il interzic in totalitate (scoala Maliki, Imami Shi’a sau musulmanii Ibadi), cu exceptia cazului in care sarcina pune in pericol viata mamei. Exista insa o interdictie stricta asupra comiterii acestui act dupa trecerea a 120 de zile de gestatie- Omran 1992.)

Evidentiez aici un aspect extrem de sugestiv al legii islamice in privinta avortului, pe care il asociaza crimei si totodata platii unei rascumparari de sange- pretul variaza in functie de gradul de evolutie al fetusului. Ilustreaza astfel situatia un hadith (Shaykh Tusi): o femeie care-si provoaca un avort, si fetusul era deja inzestrat cu ochi si urechi, cu o structura osoasa, trebuie sa plateasca tatalui rascumpararea de sange; in cazul in care stadiul fatului era inca embrionic, femeia care l-a ucis trebuie sa-i plateasca doar 40 de dinari sau ghurra (o compensatie).

In comunitatile musulmane izolate, guvernate de imami locali si vechi traditii, libertatea reproductiva a femeii, de la inceperea vietii sexuale (de multe ori la varste fragede, prin maritisuri timpurii, la portile pubertatii!) pana la mijloacele contraceptive, depinde in totalitate de conduita impusa de catre conducatorului religios si de importanta pe care barbatul o acorda “invataturilor” sale, justificate de multe ori prin referinte la Islam.

Lipsa aplicarii mijloacelor contraceptive si contextul cultural cu sexualitatea masculina dominanta, care “pretinde”, supune deseori femeile la sarcini consecutive imediate, cu absenta perioadei de refacere, provocand numeroase complicatii- Coranul spune insa ca un prunc trebuie alaptat pe o perioada indestulatoare, pana cand mama sa este potrivit sa ramana din nou grea (2:233). Un numar cat mai mare de fii este in continuare semn de providenta generoasa si binecuvantare, laudand nu atat fecunditatea femeii cat virilitatea si samanta viguroasa a barbatului- pe de alta parte intarzierea aparitiei urmasilor vede raspunzatoare integral femeia, insemnata drept “stearpa”, iar pierderile de sarcina spontane sunt deseori puse pe seama uterului femeii ca fiind “prea uscat” sau “prea fierbinte”, neprielnic dezvoltarii fatului! Femeia musulmana cu o sanatate precara a sistemului reproducator are de suferit si din pricina menstruatiilor neregulate sau a sangerarilor prelungite, deoarece o astfel de stare “impura” ii zadarniceste indatoririle religioase: nu ii sunt permise rugaciunea si postul ritual.

Actul nasterii si perioada post-partum sunt la randul lor, in chip surprinzator, asociate unei sensibile stari de impuritate, ca o pelicula primejdioasa de vulnerabilitate ce invaluie mama si nou-nascutul sau, un numitor cultural comun in Asia rezervandu-le o izolare de mediul familial, care dureaza de la 7 zile- de exemplu in Bangladesh- pana la 40 in Indonezia. Sa nu uitam ca in continuare in anumite comunitati musulmane, in speta rurale sau tribale, femeia traieste in purdah, izolata, segregata in zona casei rezervata femeilor, ascunsa sub val sau “perdea” (vedeti, cuvant de origine persana!). Aceasta stare se accentueaza pana la reinstaurarea rituala a puritatii dupa nastere: nici un barbat nu patrunde in acest spatiu “rarefiat”, intre moase si rudele femeii lauze, “impure”. Dupa acest interval femeii i se permite din nou sa atinga Coranul, sa se roage, si sa-si reia indatoririle domestice; pruncul e imbaiat ritual, i se da un nume in prezenta comunitatii locale, iar imamul ii sopteste la ureche marturisirea de credinta, shahada.  

Rolul moaselor si al doicilor a fost dintotdeauna esential, coordonator, in casa femeii care abia a nascut. Chiar daca mama insasi isi alapta copilul, exista obiceiul de a avea si o doica- in trecut, familiile instarite din Iran pretuiau foarte mult cele care se puteau mandri cu legaturi de sange in familia Profetului: acestea se numeau seyyed, iar laptele lor era primit ca o binecuvantare. Moasele ramaneau in preajma familiei cel putin o saptamana dupa nastere, luand parte la festivitati, dar mai ales spunand rugaciuni si practicand ritualuri shamanice menite sa indeparteze spiritele rele: de la inteparea placentei cu un ac imediat dupa nastere, atingerea lutului sacru de la Kerbala pe buzele pruncului, pana la cea de-a sasea zi, cea mai importanta, cand se temea ca atat mama cat si fiul sunt in pericol de a fi atacati cu vehementa de catre entitati potrivnice. Moasa ardea camfor si tamaie, insemnand cu cenusa (khal) fruntea mamei, palmele, picioarele si spatiul dintre sani, dar si pleoapele pruncului.  

In sud-estul Asiei moasele actionau conform traditiei Sufi, implicand cosmologia de inspiratie Sufi pentru meditatie si rugaciune, dar si tehnici de respiratie care sa aline durerile si anxietatea in momentul nasterii, folosite si in ziua de azi in obstetrica. De la superstitii, exorcizari de spirite rele (zar-bori in Africa de Nord) la remedii naturiste folosite in biomedicina, “tezaurul” secular al moaselor le-a vazut treptat inlocuite de catre hakimat (femei-medic specializate in nasteri) si muwalidat (asistente obstetrice), odata cu primul institut de pregatire obstetrico-ginecologica din Orientul Mijlociu, inaugurat in Egiptul Otoman la 1832!  

Insa pana in prezent, in Indonezia musulmana, moasele care asista la nasterea copiilor sunt totodata “felceritele” responsabile cu circumcizia feminina- intr-o perioada de la o saptamana pana la 40 de zile dupa nastere, prunciilor de sex feminin li se face o incizie in clitoris, peste care este aplicata apoi drept anti-inflamator o frunza din planta numita turmeric, sofranul indian. Cazuri mai severe se definesc prin mutilarea genitala in scop ritual- asa numita “infibulare faraonica” (practici existente dinaintea aparitiei Islamului in practici tribale), care pot afecta sistemul reproducator si viata sexuala a femeii, prin infectii, dureri cronice, traume psihice, desensibilizarea zonelor erogene sau chiar infertilitate. Obiceiuri crude ale caror eradicare din constiinta populara este inca prea lenta.

La nivel global insa o “educare” progresiva a moaselor- “midwifery training programs“, din Guatemala pana in India, in spiritul medicinei actuale, a contribuit semnificativ la reducerea mortalitatii infantile, cu situatii ideale in care metodele occidentale, normele de igiena si tehnicile de nastere fara risc au gasit conciliere cu credintele si traditiile indigene, superstitii inofensive, bai si masaje cu ierburi, ritualuri legate de taierea cordonului ombilical sau de protectia nou-nascutului prin invocatii, rugaciuni sau dansuri. 

Vi s-a intamplat vreodata sa stati de vorba cu o femeie mai in varsta despre “cum se nastea odinioara”, cu propriile lor experiente de cate cinci-sapte-zece copii sau istorisiri de pomina de la strabunici graire, cand se nastea la lumina unui opait, cu caldari de apa pe soba, prosoape si indemnurile moasei? O fi fost ca-n filme…sau mai rau?

15 August. O Italie a marilor orase pustii, spectrala desertaciune ca intr-un scenariu de “Virus, 28 de zile dupa”, obloanele magazinelor trase, expunand tabla mazgalita cu grafitti, porti ferecate, strazi fara trafic si trotuare fara tocuri care sa se afunde in smoala asfaltului inmuiat de arsita…Daca am fi intr-o preerie arsa, vantul ar rostogoli suierator prin praf ciulini si frunze uscate, insa in peisajul urban arid plimba de colo-colo ambalaje goale si cutii de cola si bere, singurul sunet al amiezelor lancede. Si asta nu pentru ca ar fi vorba de un deznodamant apocaliptic, ci e pur si simplu weekend-ul de ferragosto, exod total, cu mic cu mare, catre mare sau munte. O tara intreaga in vacanta.

“Feriae Augusti”, din antichitate celebrate drept sarbatoarea imparatului roman Augustus, din anul 18 inainte de Hristos. Pe 15 august se sarbatorea zeita fecioara a Lunii, Diana Lucifera, protectoare a femeilor care stau sa nasca; in cursul istoriei aceasta data s-a consolidat drept o celebrare a feminitatii si fertilitatii- Dea Syria, in aramaica ‘Atar’atah- era divinitatea siriaca a fecunditatii; grecii o sarbatoreau pe Artemis (Diwitsa pentru slavi), zeita a vanatorii, dar si a virginitatii, totodata “Creatrix”, protectoare a nasterii fapturilor lumii. Odata cu crestinitatea, Biserica a inlocuit aceste sarbatori pagane cu Sfanta Sarbatoare a Fecioarei Maria: Adormirea Maicii Domnului in cultul ortodox, si Inaltarea Fecioarei Maria (L’Assunzione della Madonna) pentru biserica romano-catolica, calatoria celestiala a Fecioarei Maria insotita de arhanghelul Gabriel, venerata sub numele de Himmelfahrt (drumul catre ceruri- germ.)

In Italia ferragosto inseamna insa incolonarea obligatorie catre destinatii turistice, de preferinta la malul marii, amieze ca desprinse din filmele anilor’6o, ipostaze felliniene, cu familii intregi la plaja, intre saltele si mingi colorate, rasturnand un cazan aburind de spaghete cu sos de rosii la pranz, sa umple farfuriile intinse ale membrilor familiei, veseli, galagiosi si arsi de soare; aici in Sicilia se “devoreaza” sub umbrela, pe nisipul fierbinte, delicioasa parmigiana di melanzane (un fel de musaca de vinete!) sau un tipic palermitan panino con le panelle (sandvich cu crochete prajite din faina de naut- in imaginea de mai jos); se face baie in marea calduta ca o supa, plina cu larma copiilor, si se asteapta focurile de artificii de la miezul noptii! Revelion de august.

De obicei, o data in care esti conditionat sa te distrezi, “obligat” sa te alaturi tumultului popular- sa fii inconjurat de familie si prieteni, sa mananci inghetata cu copiii in aglomeratia de pe faleza, sa dai din coate pentru un locsor, cu capul dat pe spate, pentru a vedea stelele cazatoare din artificii cum se reflecta in apele marii- lasa loc si de melancolie si frustrare.

 Italia este si locul in care se “plimba” sugubeata zicala populara “agosto, moglie mia non ti conosco”- “nevasta, in luna august nu te cunosc!” Traditie prin care cate-un tartor de familie isi rezerva dreptul de a haladui haiducesc fara cicaleala nevestei sau mofturile copiilor, plecand “cu baietii”. La pescuit, la vanat, la Las Vegas, la o sacra reuniune pur masculina, infuzie de testosteron, fie el placid, inofensiv, fie luand-o razna. Sa-si faca de cap/sa mai inhaleze aer burlacesc/sa se simta ca Al Bundy la Hooters! 

La urma urmei, fiecare familie cu “intelegerea” sa- neveste tolerante, care accepta ca sotii sa se bucure anual de o escapada solitara, de o vizita la salonul de masaj erotic sau la cazino, club de striptease- sau familii pentru care oricare dintre aceste lucruri sunt strict off-limits, tabu, totul se face impreuna, simbiotic (vacanta cu baietii?! Ha!)

Ne putem alatura, amuza, barfi sau “compatimi” pe cele care sufera din pricina sindromului de august, sau mai global de refrenul inganat “am nevoie de spatii proprii”. Insa m-a impresionat- si de aceea am tinut sa v-o reproduc aici- scrisoarea deschisa a unei astfel de sotii “abandonate” pe timp de vacanta, si publicata- surprinzator, pe un teritoriu de tipar majoritar masculin, Gazzetta dello Sport.

Grazia sufera de scleroza multipla: si tocmai de aceea, precum ne spune ea, se afla in imposibilitatea de a face drumetii pe cararile pitoresti dar abrupte din insulele grecesti, nu se poate dezlantui dansand pana in zori in discoteca, nu poate urca sau cobori sprintena ca o gazela din barci care ajung in porturi mediteraneene de vis- ci se simte precum “un melcusor istovit”, secatuita de puteri, cu unica posibilitate de a se refugia in amintirile vacantelor trecute, in reveria clipelor fara griji si dureri de odinioara. Insa si anul acesta sotul o lasa “parcata” de una singura acasa- si pentru ca “simte nevoia”, pleaca sa faca nebunii cu prietenii intr-o vacanta in Grecia.

Va las sa reflectati a ceea ce mie mi s-a parut de-o nedreptate strigatoare la cer, cu nod in gat de revolta- veti fi oare voi mai indulgenti, asumand ca dupa un an intreg in care barbatul isi ingrijeste nevasta, are totusi dreptul la un “break”? Nu este oare “la bine si la rau”, pana la capat…sau sunt permise “pauze sindicale”? Sunteti de acord cu vacantele separate, cu respectarea spatiilor personale- sunt drepturi nescrise sau concesiuni?

Incurcata ca un paienjenis toata “afacerea” asta cu gasitul unei case la Palermo in miezul (incandescent!) al lunii august. Zi dupa zi ma perind in splendide vile antice in stil Liberty din fermecatorul Mondello-sur-mer, statiune cocheta la zece minute de Palermo, care acum geme de turisti de pretutindeni (pironiti abulic pe plaja aurie, de culoarea untului topit!) dar care din toamna sopteste promisiuni de tihnita oaza mangaiata de briza marii, intima si boema, reintorcandu-se de drept in mainile localnicilor. Casute cu aer romantic, care transpare diafan din motivele florale ale stilului fin de siècle Liberty, si din placutele de ceramica siciliana multicolora cu care sunt impodobite scari si fatade; impunatoare vile cu fastul belle epoque, care se revela ochiului din desisul a luxuriante gradini mediteraneene de lamai, laur si bougainvillea violet…

Insa parca niciodata n-a fost mai complicat sa facem o alegere: gandul ca va fi casa in care se va naste pretioasa creatura ne-a transformat in niste clienti ai naibii de pretentiosi, cu griji maniacale tip “drobul de sare”, “daca” si cu “parca”, nazurosi si suciti, sperand doar sa gasim locatia ideala, care sa ne inspire confort desavarsit…Oh, si liniste, si privacy, si parfum de iasomii si cantec de privighetoare pe-nserat (glumesc, desigur.)

Stiu preabine din pricina predilectiei noastre nomade (caravana Zenga din serai in serai, an dupa an, sau poate chiar mai des!) cat de important este sa intri intr-o casa si sa se infiripe aproape instantaneu un feeling pozitiv, un sentiment de apartenenta cu chemarea casa dulce casa, dat fiindca suntem fapturi “domestice” care se simt cel mai bine in intimitatea propriului camin, oriunde ar fi el (Romania, Serbia, Turcia, Emirate sau Sicilia!)…

Pe parcursul acestui demers anevoios, ziceam, intalnesti “propitari” capriciosi, case care dupa o frivola incantare initiala ascund “scheleti in dulap” (a se intelege variate defectiuni camuflate, “flori de mucegai” datorita umezelii marine, sau se afla intr-o locatie ce vara pare de reconfortanta izolare fata de aglomeratie, dar iarna devine de sinistra pustietate: doar noi si sihastrii din grotele de pe Monte Pellegrino!)…Sau case care hmm, de exemplu plac nevestei- dar din care sotul da bir cu fugitii, motivand ca “imi parea bantuita, casa fantomelor, un scenariu de Stephen King!” (sa fiu vinovata oare eu de o afectiune morbida pentru locatii umbroase, retro, cu o aura de mister, ceva in care te astepti sa se declanseze la miez de noapte un Poltergeist din pendulul care bate ora spiritelor- mi se trage din lecturi clasice precum nuvelele lui Oscar Wilde, Edgar Allan Poe sau “Casa cu sapte frontoane” a lui Nathaniel Hawthorne!) 

Recunosc, nu sunt o mare iubitoare de modern, steril si aseptic precum o clinica in lumini glaciale de neon, epurat de ornamente, stil minimalist, de apartamente mobilate scump dar ca un “showroom” de salon de mobila, rece, impersonal…

Casa, chiar daca pentru noi este o “aventura in chirie”, pe timp nedeterminat- trebuie sa posede oricum o farama din acea inefabila “ANIMA”. Sa aiba putin “suflet”…si poate chiar putina istorie!

UPDATE: poate chiar in seara aceasta este probabil sa fi gasit casa visurilor noastre…pentru familia marita! Un vis in alb stil Provence, rustic francez, cu amprenta locala prin cateva piese antice de mobilier rustic sicilian…si o gradina cu maslini si freamatul tipic mediteraneean de cicade!

Binemeritate zile libere dupa cantonamentul de la Bad Kleinkirchheim, Austria, inainte de inceperea unui nou sezon de serie A- de aceasta data cu sotul meu pe banca tehnica a echipei palermitane. Am profitat de o ipostaza cu allenatore in noul echipament rosanero!

In a doua fotografie, cu dubla (dar dulce!) povara pe genunchi:

Arc de curcubeu peste Alpi, peste tihnitul orasel montan, oaza de prospetime si parfum viguros de brad intr-o vara pretutindeni torida:

Relaxare la piscina, intre terapia cu ape termale, masaje cu uleiuri esentiale aromate si rasfat de SPA (ideal pentru gravidute!): aici grijile se topesc, tensiunile se dizolva:

Ospitalitate austriaca la Ronacher Thermen Hotel, cu desavarsita grija pentru armonie si detaliu:

Pajiste alpina instelata cu flori si cochetaria rustica a cabanelor de lemn, respirand aerul imbatator de munte:

Superficiala la inaltime, peste 2000 de metri la Kaiserburg, pe-o gura de rai, indecisa intre atatea carari montane de explorat (in echipament rosanero de imprumut)