Nu, lipsa unui somn bun nu mi-a incetosat si cea mai banala notiune aritmetica, este pur si simplu axioma familiei in care apare un sugar. Am fost recent dojenita de o prietena privind blogul meu care lancezeste, nu-i frumos ca pe MOV sa se teasa o pojghita verde de matasea-broastei…si paienjenis in unghere. E incredibil cum s-au complicat lucrurile…si mi-am neglijat scrisul, dedicandu-ma in totalitate scumpei Baby Sami. Rabdare…

Dupa 3 luni de cantonament domestic, cele mai lungi din viata mea- cu fiecare zi 16 ore treaza, 4 de somn si 4 de veghe!- Mr. si Mrs. Z. au decis sa iasa impreuna la o cina romantica. Mare lucru, ati zice: insa credeti-ma, pentru mine, Mother-Earth secata de putere, o seara marcata de un astfel de eveniment este ca o vacanta in Caraibe. Numai niste proaspeti parinti, mereu in priza, functionand ca un perpetuum mobile- din nu-se-stie-ce sursa de energie…pot intelege!

Desigur, aveam de sarbatorit atat pe micuta noastra, care a implinit 3 luni, cat si un alt eveniment misterios, sa-i spunem pompos  a life-changing event, asupra caruia voi inalta cortina cu o alta ocazie; cert este ca jurnalul meu sporadic de pe Superficiala va capata dimensiunea mult-visata…”Ingineresc” spus, voi avea sansa sa forez intr-un nesecat put de inspiratie! Dar gata gura sloboda, va voi anunta la timpul potrivit.

Am ales fireste un restaurant la cinci pasi de casa noastra: strada pe care locuim in Milano este intesata de localuri, pitoresti trattoria si osteria, astfel incat pranzul sau cina sunt la indemana. Cronometru-start, timp dedicat mesei o ora in total, lux pentru o mama ce alapteaza. Soc personal: ce schimbare cu machiaj si haine de seara de la “uniforma de mamica”, tinuta de casa stil Cenusareasa, parul prins in coada pentru ca deja poznasa mea fiica insfaca tot cu forta lui Popeye…si parca-parca in oglinda s-a intors figura din era pre-maman, desi cearcanele nu mint, nici sub cel mai sofisticat strat de fond de ten cu pigmenti reflectorizanti! Oh, si constat ca am capatat si “glezne materne”, care au pierdut cu desavarsire memoria tocurilor: e imposibil sa faci “dansul somnului” cu copila in brate altfel decat descult, valsand pe parchet, invocandu-l pe Mos Ene si toate zeitatile somnului (surde! nu ma aude nici una!)…

Restaurantul nostru ales strategic: stim meniul pe dinafara, cu delicatese favorite, asa ca de acasa am hotarat ce comandam- hei, ceva rapid de pregatit (transformam localul intr-un soi de fast-food sofisticat, cu lumanari pe masa si muzica in surdina!) in cat timp mestecam, cat de repede si eficient inghitim, SINCRONIZAT, ca sa avem timp si de o lingurita de desert (o portie impartita in doi, asa il terminam mai repede!). Planul e simplu: de cand intram platim deja nota, si sotul meu italianissimo isi bea espresso-ul de final in picioare, fara zahar, de preferinta cand imi tine usa la iesire, si eu intind pasul si sunt practic cu cheia in usa, sa controlez ca dadaca noastra s-a descurcat bine timp de 59 de minute!

Bineinteles ca nu mi-a tihnit nimic, am inghitit cu noduri, eram cu ochii pe minutar mai ceva ca motanul nostru obsedat de limbile ceasului de perete din bucatarie, m-am impiedicat pe strada (tocurile si graba, bat-o vina!)…si am dat usa de acasa de perete- zbang!- doar ca sa-mi vad odorul gangurind ferice pe covorasul sau de activitate roz. Sa ne fie de bine! Nota de memorie catre sine: urmatoarea cina romantica…la aniversarea de 6 luni!

Pentru cei ce ma cunosc- citind ale mele razlete randuri pulverizate in blogosfera- se stie slabiciunea mea pentru Orient, orice sansa de a calatori in acest spatiu provocandu-mi o adevarata exaltare: seman adiere orientala- culeg furtuna de inspiratie si visare! De data asta Liban- destinatie care de mult imi lasa gura apa (si ramase in final uscata ca un scaiete!): in alte timpuri as fi impachetat-fulger pentru a-mi insoti sotul intr-un voiaj in interes de afaceri, rezervandu-mi rolul turistului insetat de obiective si mister, cu fluturasi in stomac mai ceva ca in amor.

(Intocmai, sunt o partenera de calatorie ideala, daca nu va deranjeaza gaurile in talpi si indicatiile pisaloage la orice initiativa cu aparatul foto- de data asta constat ca Mister Z. s-a descurcat discret si fara mine, meritul sa fie ani si ani de practica sub tortura!)

A fost ca un semn- ca inainte de anuntul vizitei in Liban am revazut amandoi Vals cu Bashir, dansul demential al soldatului israelian cu mitraliera in flacari, intre cladirile ciuruite de gloante din Beirutul devastat de razboi, sub privirea placida a lui Gemayel Bashir cel ucis, din postere prezidentiale desfigurate… 

Ma si vedeam, sprintara exploratoare, in centrul istoric al renascutului Beirut, cu moschei, biserici din vremea cruciatilor si palate otomane; in electricul Gemmayzeh, fibrilatie nocturna cu localuri chic, faimoasele rooftop bars cu sofisticata lor clientela dansanta si amatoare de sampanie, splendide femei libaneze, icoane ale triumfului modei si esteticii, combinatie irezistibila de charme parizian si magnetism Middle East, cu ecouri de Haifa Wehbe sau Najwa Karam; cautand apoi cu degetele febrile tot felul de comori in Souk Al Barghout si pufaind dintr-o shisha aromata intr-una dintre cafenelele insirate pe Corniche, la malul marii- o promenada cu traditional si avangardist deopotriva, femei cu hijab sau tinere chanelsiliconfendi-style, cu abundenta de lentile de contact peruzea si bandaje pe nas de la proaspete interventii perfectioniste!

In schimb…

…straniu pentru mine sa ma vad acasa, fluturand batista alba de ramas-bun, in brate cu Baby Sami: micuta ce a devenit adorabila ancora a vietii mele, tinandu-ma priponita in port! Cu un aer usor melancolic- fosta corabie obisnuita sa spintece mari in lung si-n lat, de care acum se mai sparg doar tacute valuri de la mal, clipocind molatic si inverzindu-i pantecul. 

De aceea nici urma de Superficiala in poze, si un post intitulat “Beirut prin ochii lui”. Pentru ca sotul meu a bifat temeinic tot ceea ce mi-as fi dorit eu sa vizitez, si mi-a adus drept marturie instantaneele care le impartasesc cu voi aici…

Aici si in prima fotografie introductiva, magnifica moschee Mohammad Al Amin,  cu ale sale kubba albastre, inspirata de moscheea Sultan Ahmed din Istanbul:

Imi invidiez sotul ca a beneficiat si de o vizita in interiorul moscheii, sa admire candelabrele uriase de cristal si domurile pictate cu aur:

Maretie la exterior, fundal azuriu de sfarsit de ianuarie mediteraneean:

Place des Martyrs, in memoria celor sase rebeli spanzurati in 1915 pentru a se fi ridicat impotriva stapanirii turce; piata turnului cu ceas este “El Burj” pentru localnici…si loc de intalnire in centrul orasului:

Sa-mi astampere pasiunea pentru arhitectura islamica, intamplatorul turist a fotografiat orice moschee intalnita in cale:

In Beirut intalnesti si aceasta neobisnuita alaturare a lacaselor de cult religioase, si o suprinzatoare suprapunere de perioade istorice: moschee langa o catedrala antica, cu vedere asupra ruinelor romane:

Dupa profunda imersiune culturala (ma declar multumita telefonic!) exploratorului i se face concesia unei regenerante plimbari pe faleza, poza obligatorie cu “Pietrele porumbelului”, La Raouche- simbolica pentru Beirut precum cedrul (Al Arz) este pentru Liban: 

Dupa desfatarea spiritului- istorie si contemplatie- sa incheiem cu cele lumesti- placerile gurmande, amplu si savuros satisfacute de bucataria libaneza.  Bogata gustare mezze, urmata de o salata fattoush, de tabbouleh…si de specialitatea nationala kibbeh; desert cu baklava de fistic, in sirop de trandafir- si apoi in loc de cescuta-degetar de espresso italiano…o cafea de savurat indelung, aromata cu cardamom, sau un ceai de Zatar! (Ok, cel mai probabil eu eram acasa si mancam o portie de spaghetti facute in graba, Baby Sami permitand, dar asta nu mi-a impiedicat un plescait din limba la entuziasmul manifestat de sotul meu fata in fata cu ospatul libanez!)

Cine stie daca Orientul nu se va incrucisa din nou cu destinele noastre? Ar fi strasnic…Cu siguranta Libanul este una dintre tarile care voi dori sa vad si cu ochii mei…Beirut, Baalbek, Byblos, Sidon…si biblica padure de cedri, sau Becchareh, locul de nastere al filosofului si poetului Khalil Gibran!

P.S. Daca remarcati punga albastra “de mall” din fotografie- este inscriptionata “Khabbaz Baby”: taticul grijuliu a facut shopping pentru fata sa, astfel incat Baby Sami are acum si trusou libanez…o sumedenie de hainute dragalase tocmai din Beirut!