Nu-mi vine sa cred ca au trecut deja zece zile de la ultima data cand v-am scris- dovada ca intre haosul mutarii si Baby Sami am pierdut complet notiunea timpului. Ah, timpul, care nu e niciodata de partea mea, si care dupa mine s-ar masura chiar in tic-tacul confuz si adormit al unui ceas cu cuc amnezic, mostenire de la o matusa. La prelungata absenta mai contribuie si o stare de picoteala cronica, sora cu hibernarea fiarelor in grote din Carpati- cot la cot cu sugarul nostru- dat fiindca abia acum am ciocnit piept cu coltii iernii. O stranie osteneala de la frig, te-ai tolani in fata focului din camin pe o blana de urs (fake, desigur, suntem animal-friendly aici!)

Am gasit insa timp (si sper cat mai multi dintre noi) sa dedic un gand si o contributie personala tragediei umane din Haiti; noi am ales sa donam fondului de urgente al asociatiei umanitare Medécins Sans Frontières (Medici Senza Frontiere), a carei neobosita echipa a acordat  prim ajutor victimelor intr-un ritm disperat, in sali operatorii care gem de suferinzi, capat de linie pentru ultime sperante de salvare. Indraznesc sa cred ca donatiile au fost mult inlesnite utilizatorilor de Internet de pilda prin Google- cat de usor pentru cei care au deja un cont pe acest motor de cautare sa opereze o tranzactie pentru Unicef sau organizatia CARE! Destul cu cei care justifica pasivitatea si indiferenta prin “avem deja la noi in tara prea multi cu probleme, sa nu ne batem capul cu ale altora, la celalalt capat al lumii!” Cum sa nu te impresioneze soarta atator copilasi raniti sau ramasi orfani?! Trupusoare strivite intre daramaturi, tristetea si golul din ochii lor, umbre pe chip ce le vor ascunde zambetul pentru cine stie cat timp de-acum incolo…, toate aceste crude imagini mi-au adus aminte de ceea ce scriam anul trecut pe vremea asta, drama copiilor din Palestina…

Este adevarat, de cand devii mama inima ti se frange mult mai usor, privesti lumea cu ochi materni care se umezesc mult mai repede- si nimic nu ti se pare mai cumplit decat plansetul de spaima si suferinta micutelor fapturi, intr-o situatie de criza care a depasit cu mult si puterea de rezistenta a celor mari…

Avem cunostinte proaspat intoarse dintr-o vacanta de vis in Santo Domingo- bronzati ca zaharul brun, cu sprancenele decolorate de soarele tropical si zambetul uns din plin cu cocktailuri exotice, capturat in fotografii de efect; cate o ipostaza cu cate un pitoresc personaj local, camasi inflorate si zambetul ca un sirag de perle- infratire temporara de dragul unei poze…doua realitati atat de diferite. Straniu cum paradis si infern, reverie si cosmar coexista in acelasi spatiu: Haiti si Santo Domingo, insula Hispaniola, doar cateva sute de kilometri (376!) intre cele doua capitale, Santo Domingo si Port-Au-Prince, pe de-o parte peisaj apocaliptic, strazi semanate cu moarte, cadavre in putrefactie si pericole la orice pas; pe de alta turisti rumeni in ape cristaline pana la brau, pufaind din trabuc si sorbind din Cuba Libre…

Poti face abstractie oare de ceea ce se petrece in cealalta parte a insulei? Iti poti vedea nestingherit de masaje pe plaja si snorkelling, rade in hohote seara la bar, in compania noilor amici din hotel…si chiar incerca pe ring cativa pasi ametiti de merengue? Sa dormi ventilat si cu pantecul plin cand altii nu au inchis ochii zile in sir, sapand dupa supravietuitori cu mainile goale?

Controversata si decizia companiei de croaziera Royal Carribean de a mentine escala pe insula haitiana Labadee, aducand turisti pentru excursia de-o zi in resortul de lux unde ii asteapta distractia la Aqua Park, bufetul cu delicatese si siesta in hamac- unii dintre calatori au ales sa ramana la bord, protestand impotriva ideii de vacanta in apropierea unui loc insemnat de o sinistra calamitate; altii au decis sa debarce pentru a aduce o contributie, pentru a  sustine comertul local al insulei facand cumparaturi in satele de pescari si donatii generoase (cazuri in care au lasat tot ce aveau pe ei, chiar tricourile si papucii de plaja!) si afisand un comportament rezervat; iar cativa altii- putini, din fericire- au declarat ca pentru ei este oricum o vacanta platita, cu bani munciti, si intentioneaza sa se bucure de ea in orice conditii!

Complicata alegere, vacanta in natiuni de extrema saracie sau lovite de dezastre naturale (seism, tsunami, inundatii…), in care faimoase lanturi hoteliere sau nave de croaziera au construit paradisiace sate de vacanta si resorturi fabuloase, izolate de sumbra realitate dinafara perimetrului de lux, un spatiu rarefiat cu o membrana impermeabila pentru outsiders, pentru cei “periculos de saraci”- dealtfel brosurile de prezentare sfatuiesc turistii sa nu paraseasca domeniul, pentru a nu risca sa ia contact cu civilizatia locala, cu duritatea unui mediu lipsit de “indulcitorii artificiali” ai creatorilor de vise exotice din agentiile de voiaj…Pe de alta parte astfel de oaze turistice aduc locuri de munca rezervate unei parti din populatia locala, si o mica prosperitate comerciala prin sustinerea activitatilor tipice si a artizanatului. Cum sa conciliezi cele doua lumi, confortul tau, painea cea de toate zilele a altora?

Fiecare stire care arata copiii din Haiti salvati, teferi si ingrijiti, este in sine o bucurie, un triumf al binelui. Admiratie si recunostinta netarmurita pentru voluntari, pentru cine a fost capabil sa dea o mana de ajutor, sa spuna o rugaciune si sa trimita fie si o modesta contributie!

Acum pot sa imi strig aici pe MOV si bucuria personala, Baby Sami a implinit astazi 2 LUNI de adorabila, ganguritoare EXISTENTA, lumina ochilor nostri (si felinar in timpul noptii…cand incurcam ziua cu orele nocturne…si avem chef de joaca cand ne-ar fi somnul mai dulce!)

Promit, degraba, poze actualizate cu Miss Simpatie…pe Superficiala!